Arhivă pentru octombrie, 2012


 



Am actualizat Revelionul 1973 cu fotografii făcute la Biblioteca Universitară din Iaşi. Lipsesc opt pagini din mijlocul ziarului (cele cu Revelionul Radio). Calitatea imaginilor nu e la fel ca atunci când scanez, dar decât deloc, mai bine aşa.  https://tvarheolog.wordpress.com/2012/09/09/1973-01-31-decembrie-1972-6-ianuarie-1973-revelion-73-saptamana/  Vineri nu am făcut unul din cursuri, aşa că am stat pe îndelete şi am fotografiat metodic Revelioanele 1980 şi 1986 (complet) şi alte câteva mici surprize care se vor regăsi în viitorul apropiat pe blog.



În a doua jumătate a toamnei se organiza cu mare fast într-unul din oraşele ţării o mare adunare populară, unde preşedintele Ceauşescu sărbătorea Ziua recoltei. De aceea am pus aici şi un ziar România liberă de luni, 2 noiembrie 1981 care a relatat în detaliu întreaga vizită. Evenimentul a coincis cu un apel către dezarmare şi pace, de care s-a tot vorbit multe luni de-acum încolo.

Miercuri, emisia a început mult mai devreme (ora 16 era ora deschiderii), de la 14.30 pentru a transmite meciuri din cupe europene. Îm ultimii ani ai comunismului, pentru o falsă economie, emisia se închidea rapid după finalul meciului, chiar dacă programul trebuia redeschis după jumătate de oră. Acum, spaţiul dintre 15.20 şi 16.00 a fost umplut cu muzică populară.  Sâmbătă, 7 noiembrie 1981, de la ora 9.20, tradiţionala transmisiune directă de la Moscova , parada militară şi demonstraţia oamenilor muncii. Interesant mi s-a părut că restul emisiunilor dedicate Zilei naţionale a URSS au fost programate pentru seara de vineri. Cred că e singurul an când au devansat Seara televiziunii sovietice, probabil pentru a le tihni românilor seara de sâmbătă.





 


 


 


 

Semnal

Posted: 21/10/2012 in Extra

Mai întâi, o comoară descoperită de un mai vechi prieten (pasionat de benzi desenate http://www.revistacutezatorii.blogspot.ro/  ). Citez postarea lui de pe SoftPedia, că tare a zis bine: ” Cred ca asta e bomba-bombelor in materie de arhiva de filme! Am gasit un site aflat in versiunea beta, cu imagini de arhiva de televiziune din toata Europa, iar TVR a contribuit la greu cu imagini care nu cred ca se mai gasesc pe undeva, in special din anii 60-80, dar si post-decembriste. Ce YouTube? Ce Arhiva TVR.RO? Vax! Ce-am gasit aici e greu de descris in cuvinte si e nevoie cred de cel putin o saptamana pentru a lua la rand aceste comori. De curiozitate, sa ziceti cat timp ati petrecut apoi pe site-ul asta: http://www.euscreen.eu ”    Pentru comoditate, iată link-ul cu cele 3380 materiale ale Televiziunii Române http://euscreen.eu/explore.html?languageUsed=Romanian  (dar sunt şi alte materiale înregistrate de alte televiziuni cu subiecte legate de România.

În al doilea rând, începând de sâmbătă 19 octombrie avem ore la masterat şi sâmbăta, aşa că s-a mai dus o zi liberă (doar drumul dus-întors durează cam 3 ore), aşa că încetul cu încetul, postările mele devin tot mai rare. La serviciu, balamucul creşte de la o zi la alta, şi cel mai mult mă doare când trebuie să-mi fac treaba în bătaie de joc, unii din Turnul de fildeş făcându-se a nu înţelege că o cantitate mai mare duce la prăbuşirea calităţii.  Poate că sunt paranoic, dar de la o săptămână la alta mi se pare că durata zilei este tot mai mică şi nu mai reuşesc să fac ceea ce făceam altădată în acelaşi interval orar. Aştept cu deosebit interes acel 21 decembrie 2012, poate-poate…
O revistă Flacăra din anul 1961 va fi postată marţi. Merită să vedem slăbirea influenţei sovietice, faţă de anii 50.

Până voi ajunge din nou la bibliotecă, vă prezint 3 ciudăţenii . 1.Ora de închidere a celor două programe depăşea miezul nopţii pe perioada Camionatului mondial de fotbal 1978.2. Apoi Revelionul 1983 a fost singurul din acea perioadă care nu a beneficiat de o copertă adecvată , mai ales că fost fragmentat pe două săptămâni. 3. Iar pe 7 noiembrie 1983, zi în care devenise tradiţională transmisiunea directă de la Moscova a defilării din Piaţa Roşie, a fost transmis un bloc unitar de 2 ore, cu o parte din emisiunile de marţi dimineaţă, iar marţi nu au mai avut program matinal.