Arhivă pentru 07/10/2012



Duminica era ziua în care postam o delicatesă. O revistă “Urzica” din 1949 a întârziat pe drum aşa că promit să fie aici marţi. În ultimul timp aţi observat rărirea postărilor. E vorba de timpul meu liber, care devine din ce în ce mai rar. Cauza este locul de muncă unde cerinţele au devenit aberante, oricât de mult m-aş strădui, nu reuşesc să termin ce mi s-a pus în spate, mare parte din hârtii încercând să le rezolv acasă, în special duminica. Oricum, nasul meu fin simte că se apropie o schimbare radicală, pe care o aştept cu nerăbdare.

Există şi o veste bună, aceea că vineri, între două cursuri de masterat, am obţinut permisul de acces la Biblioteca Centrală Universitară Mihail Eminescu din Iaşi http://prolibro.wordpress.com/2008/01/15/mihai-eminescu-bibliotecar/ , unde se găsesc aproape toate programele de radio şi televiziune ale secolului XX. Regula este să faci o comandă cu maxim 3 volume (de regulă 3 ani, dar sunt şi ani împărţiţi în două volume) şi ai acces la ele a doua zi. Dată fiind distanţa , şi pentru că doar vinerea mă pot deplasa la Iaşi (în week-end, din cauza lipsei de personal, biblioteca e închisă), comanda o fac de la o săptămâna la alta, aşa că acum număr zilele rămase până vineri, 12 octombrie când mă voi delecta cu anii 1978,1982 şi 1983 (voiam să văd cum au procedat cu reducerile programului tv şi un număr „special ?” din 1978). Volumele nu se pot scoate din bibliotecă, scanarea este foarte scumpă, 2 RON/pagină (32 RON pentru un ziar), copii xerox doar alb-negru. Pentru că vreau să le împart cu toată lumea, pentru o taxă de 6 lei pe zi, voi fotografia cât mai mult din programele radio-tv. Dar pentru că nu mă pricep foarte mult, vă cer ajutorul şi dacă cineva e în domeniu îl rog să-mi spună ce aparat foto să-mi cumpăr (în limita a 2.000 RON), pentru că după o minimă documentare, am văzut că sunt 3 tipuri (compacte, DSLR, mirrorless) şi mă interesează să prind toate detaliile din paginile ziarelor, cât mai rapid. Dacă nu primesc răspuns până luni, voi face ce am făcut până acum în viaţă, adică mă voi lăsa în voia celui de sus şi voi alege eu aparatul foto potrivit.   Din nou, revin la obsesia mea, cu serviciul, unde, paradoxal, exact vinerea e ziua cea mai aglomerată, fiind programate şedinţe şi acţiuni de aprovizionare pentru săptămâna următoare, în ciuda cursurilor de la Iaşi care sunt organizate vinerea (de la 8 la 20) şi sâmbăta. Dar cum tot ce mi-am dorit în viaţă, mi s-a îndeplinit ( pentru mine filmul THE SECRET chiar a fost o lecţie de viaţă şi după câteva luni de la aplicarea ideilor simple expuse în film- să crezi cu adevărat în tine şi că ţi se vor îndeplini dorinţele “de bun simţ”- ) am speranţa că binele va învinge şi îmi voi îndeplini visul vieţii mele.