1982 Prima reducere a programului (Dosar)

Posted: 22/11/2014 in 01 Ianuarie 1982, 02 Februarie 1982, 1982, Dosar, Ediţii speciale- Evenimente, Extra

http://ro1975.wordpress.com/2014/11/22/1982-prima-reducere-a-programului-dosar/

La mijlocul lunii ianuarie programul Televiziunii Române  era în linii mari cam aşa: de luni până vineri între orele 16.00-22.30; marţi şi joi dimineaţa orele 09.00-13.00; sâmbătă orele 09.00-23.00; duminică 08.00-22.30 pe canalul 1. Pe TVR 2: luni şi vineri între orele 16.00-22.30; marţi, miercuri, joi şi sâmbătă orele 19.00-22.30 (23.00 sâmbătă); duminică între orele 13.00-22.30. Orele sunt aproximative. Marţi 19 ianuarie programul matinal a avut 4 ore şi 40 minute (9.00-13.40). Posibil ca acest record să fi deranjat !

Miercuri 20 ianuarie 1982 sosea în România Mohammad Zia-ul Haq, preşedintele Republicii islamice Pakistan. În regim de “Breaking News”, TVR a transmis în direct de la aeroportul Otopeni ceremonia sosirii oaspetelui. 1982-01-20 Miercuri TrDirJoi, 21 ianuarie 1982 şi vineri 22 ianuarie 1982 a fost respectat programul publicat în săptămânalul Radio-TV nr.3/1982. (l-am fotografiat, dar este ilizibil). Vineri dimineaţa însă a apărut un program matinal de aproximativ o oră (9.30-10.30) pentru două transmisiuni directe prilejuite de vizita preşedintelui pakistanez (semnarea documentelor oficiale şi apoi ceremonia plecării de pe aeroport). Între transmisiunile directe au apărut pentru umplutură calupuri de muzică populară şi o emisiune dedicată aniversării Unirii, probabil o reluare din seara precedentă). 1982-01-22 Scanteia 0 Tv

Vineri 22 ianuarie 1982 agenda politică a fost foarte încărcată: vizita preşedintelui Pakistanului; încheierea celui de-al VII-lea Congres al cooperaţiei de producţie, achiziţii şi desfacere a mărfurilor; consfătuire de lucru consacrată problemelor de bază ale zootehniei la CC al PCR, din iniţiativa preşedintelui Ceauşescu şi o şedinţă a Comitetului Politic Executiv al CC al PCR. Ei bine, eu cred că aici s-a pus în discuţie problema reducerii programului de televiziune, cu toate că nu apare nicăieri în ziarul Scânteia de sâmbătă 23 ianuarie 1982 vreo informaţie despre aşa ceva. Totuşi se observă mutilarea programului Tv de sâmbătă, dimineaţa în loc de ora 9.00,  începutul programului este la ora 13 şi apare pauza celebră şi sinistră de două ore în programul după-amiezei , între orele 18.00-20.00. Acesta a fost leit-motivul economiei din următorii aproximativ doi ani, o economie de două ore, atât pe programul 1(cu excepţia duminicii), cât şi pe programul 2 (lunea şi vinerea). Totuşi, seara, dacă primul Telejurnal a început la ora 20.00, nu au avut încotro şi au fost nevoiţi să încheie emisia cu 30 de minute mai târziu fată de programul iniţial, pe ambele canale (Închiderea programul a fost la 23.30, destul de târziu).1982-01-23 Scanteia 0 Tv

De programul zile de duminică nu s-au atins, nici pe 1, nici pe 2, din contra, programul s-a încheiat cu 30 de minute mai târziu. Deja am ajuns la numărul 4/1982 al revistei Radio-Tv, care va fi postat imediat (scanarea originalului) şi va avea anexat şi programul zilnic din Scânteia. Luni nu s-a făcut absolut nici o economie, doarece pauza de două ore dintre orele 18-20 a fost anulată prin trei reprize de program suplimentar: 60 de minute- a început emisia mai devreme (ora 15.00 în loc de ora 16.00); 30 de minute a durat redeschiderea emisiei (19.30-20.00) şi încă 30 de minute prin închiderea emisiunii cu jumătate de oră mai târziu. Situaţia a fost valabilă pe ambele canale. Am găsit o explicaţie abia joi, 28 ianuarie 1982, în Scânteia.   1982-01-28 Joi 1
După cum vom vedea în viitorul apropiat, au fost şi cedări. Sâmbătă emisia va începe la 11.00 (ca o soluţie de mijloc, nici la 9, nici la 13) Şi tot sâmbătă, începând cu 1 mai 1982 (o fericită coincidenţă) a dispărut pauza de două ore, de la 18 la 20.

Pentru că e vorba de schimbare, am descoperit momentul în care a fost schimbat portretul oficial al preşedintelui Ceauşescu. Marţi 26 ianuarie 1982 a fost ultima zi pentru “portretul într-o ureche”. 1982-01-26 Marti 1Miercuri 27 ianuarie 1982 debuta “portetul cu blacheuri”.1982-01-27 Miercuri 1Şi o ultimă informaţie care atestă degenerarea situaţiei economice. Joi 18 februarie 1982 au crescut preţurile tuturor publicaţiilor din România. Este interesant că au cerut şi plata unor diferenţe la abonamentele deja încheiate pentru perioade mai lungi. (am mai spus că este de bun simţ să livrezi ce ai promis la acelaşi preţ pe toată perioada  contractată). Se pare că fiecare bănuţ conta. 1982-02-18 JoiÎn concluzie, pentru o istorie încă nescrisă , vineri, 22 ianuarie 1982 s-a hotărât, iar sâmbătă 23 ianuarie 1982 a fost prima zi ce a avut parte de prima reducere a programul de televiziune. Următoarea reducere, în noiembrie 1983. Vă promit că mă voi ocupa şi de ea (anul viitor)

Comentarii
  1. tvarheolog spune:

    S-ar părea că am descoperit secretul de a posta din nou fotografii. Vă rog să-mi confirmaţi că puteţi vedea fotografiile pe blogul TV Arheolog. Mulţumesc.
    Secretul se numeşte copy-paste. Am desoperit întâmplător că dacă postez pe un alt blog WordPress text sau fotografii, în momentul în care am selectat tot postul, cu un simplu click, se copie virtual şi pe blogul Tv Arheolog.

    Apreciază

  2. danmotoran spune:

    Confirm. Dar care e secretul ?

    Apreciază

Vă pot ajuta cu ceva ... ?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.