1997-13 24-30 martie 1997

Posted: 11/03/2015 in 03 Martie 1997, 1997

https://arheo3tv.wordpress.com/2015/03/11/1997-13-24-30-martie-1997/

Luni, 24 martie 1997, două premiere: debutul emisiunii “România, ora 6 fix!” şi program la televiziunea naţională luni dimineaţa, un prag psihologic, după mine. Acest program matinal a durat doar 4 săptămâni, dispărând brusc şi lăsând din nou liber pentru câţiva ani spaţiul tradiţional de pauză tv de luni dimineaţă. Dacă iniţial lunea s-a dorit program continuu, ca şi în celelalte zile lucrătoare, de la 6 dimineaţa şi până pe la 1 noaptea, s-au transmis două tranşe de program: de la 6.00 până la 10.05 şi apoi emisia se relua de la 13.00, oră la care începea de fapt programul primei zile a săptămânii. Şi cu acele prime 4 ore a fost o clauză, acestea nu se transmiteau în toată ţara, ci în funcţie de relee ! Duminică seara, după Jurnal, crainica de serviciu anunţa, cel puţin de 2 ori lista celor câteva relee şi canalele pe care se putea recepţiona programul matinal. Ghinionul a făcut să fiu la muncă de fiecare dată când s-au transmis cele 4 calupuri de program, aşa că nu ştiu cum se proceda cu închiderea emisiei de la 10.05 (mai ales că nu se menţionează niciodată în programul tipărit sintagma “Închiderea programului” după Ştirile de la 10.00, deşi zi de zi , indiferent de canalul TVR,1 ,2 sau Internaţional, se anunţa obligatoriu ora de ieşire din emisie, cu foarte rare excepţii) . Iar Iaşul nu prea era în lista releelor cu chef de muncă lunea, la primă oră, în nici una din cele 4 săptămâni, de aceea nu puteam programa video-recorderul. Sunt sigur însă că am înregistrat (parţial, cel puţin), următoarea emisiune matinală, cea de marţi. Posibil să fi programat totuşi şi luni, dar datorită boicotării totale pomenite în rândurile de mai jos, să nu înregistrat decât celebrii „pureci” (brusc mi s-a făcut dor de fâsâiala şi de pixelii alb-negru ce jucau pe ecran atunci când nu era program tv!). Va veni o zi când o voi căuta  prin casete şi poate o vom vedea împreună! Despre emisiune găsiţi multe amănunte în pagina 4 a Panoramicului, inclusiv informaţii inedite din culisele televiziunii, despre emisiunile pilot. La un moment-dat au dispărut păpuşile mânuite de artiştii de la teatrul “Ţăndărică”, chiar reţin emisiunea în care plângeau păpuşile, îşi luau adio, se îmbrăţişau şi îşi spuneau una alteia să nu mai plângă, “să nu facă dramoletă ieftină !”  Postarea acestui număr a fost întârziată de o pană de curent, azi fiind o ploaie grea şi apăsătoare. La final reiau integral excelentul comentariu al domnului RMC Info care aduce multe completări referitoare la evenimentele lunii martie 1997.

În primăvara anului 1997, TVR a trecut la o grilă ce avea să prefigureze dominaţia divertismentului asupra educatiei și limbajului elitist de pana atunci.

Prima schimbare a fost la Actualitati, care sub bagheta Ancăi Toader și Alinei Mungiu au devenit Jurnal.

Apoi genericele si chiar sigla TVR. Toate făcute in house. Cu nimic mai prejos decât relook-ul din 2004 (păstrat şi astăzi) semnat de o companie occidentală.

Iată genericul Jurnalului, 3D, unic in peisajul televiziunilor Europei de Est: http://www.youtube.com/watch?v=gCKaX_Bdi4o&feature=youtube_gdata_player

S-a dorit apoi renunţarea la vechiul obicei al pauzei de luni dimineaţă. Dar a fost întampinată o puternică rezistenţă din partea Societăţii Nationale de Radiocomunicaţii care la presiunea sindicatelor a boicotat schimbarea prin nepornirea emiţătoarelor pentru emisia matinala in prima zi de luni a noii grile.

Apoi s-a încercat un compromis TVR – SNR, printr-un program 6:00 – 10:00, 10:00 – 13:00 Pauză și apoi emisie normala de la ora 13:00. Nimic. In final ziua de luni a câștigat doar o ora, programul începând de la prânz in loc de ora 13:00.

Greu s-au mai urnit mentalităţile în ţara asta!

Referitor la emisiunea “România– ora 6 fix!”: era o ciudăţenie in peisajul TV din vremea aceea. Si asta fiindcă programul era prezentat de… marionete! Nu existau prezentatori nici la ştiri fiindcă si acestea erau comentate din off. Exista apoi o rubrica intitulată “in București – azi-noapte” – dovada ca se lucra toată noaptea pentru programul matinal.

În acelaşi timp s-a trecut la prezentarea din off a rubricii meteo la jurnal. S-a preferat o grafică mult mai sugestivă decât o prezentatoare figurantă care să acopere harta.

Apoi nu s-au ținut de cuvânt cu emisiunea “Căsuța cu povesti” dinaintea Jurnalului. In final a fost trecută pe TVR 2 pe la ora 21:30.

1997-13 01 Coperta 1

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s