1989-18 30 aprilie-6 mai 1989

Posted: 01/04/2015 in 04 Aprilie 1989, 05 Mai 1989, 1 Mai, 1989

https://arheo3tv.wordpress.com/2015/04/01/1989-18-30-aprilie-6-mai-1989/

Sărbătorirea zilelor de 1 şi 2 mai 1989 la Televiziunea Română rămâne un mister pentru mine chiar şi după 26 de ani. Odată achitată datoria externă a României în aprilie, sărbătorită cu surle şi trâmbiţe de către regimul comunist, ne aşteptam la o explozie de bucurie în programul celor două zile libere, care picau într-un mod fericit luni şi marţi, creând un mega week-end de 3-4 zile. Nu mai vorbesc de coincidenţa cu Paştele ortodox (1 şi 2 mai erau a doua şi a treia zi de Paşte în 1989!). Eu am rămas uimit când am văzut programul tipărit, având senzaţia că au vrut să ascundă cele două zile festive. Întotdeauna, în partea de sus a paginilor dedicate zilelor de 1-2 mai sau 23-24 august, erau lozinci sau citate din Ceauşescu. De regulă, de 1 Mai eram obişnuiţi cu “Trăiască Ziua internaţională a celor ce muncesc !” Apoi programul a fost extrem de sărăcăcios, faţă de anii anterior Luni, 1 mai 1989, programul s-a încadrat în orarul de duminică. Şocul cel mai mare a fost pentru marţi, 2 mai 1989, Ziua Tineretului, din RSR, când tradiţional se emitea de pe la 11.30 o emisiune pentru tineret, urmată de un video-magazin de două ore până la 15.00. Ei bine, în plină zi liberă, programul a început de la 19.00 seara, ca în în orice altă zi din 1989. Diferenţa a făcut-o o jumătate de oră în plus la final, în loc de 22.00, programul încheindu-se la 22.30. Au mai fost ani în care s-a anunţat în săptămânalul tipărit program de două ore pentru 1 şi 2 mai (1985), dar până la urmă s-a transmis program special în ambele zile, dar aşa cum dovedeşte ziarul Scânteia, anexat aici, intervalul orar iniţial a rămas acelaşi (luni 1 mai 1989, programul serii a fost schimbat radical). Şi am încercat pe parcursul celor două zile televizorul, în speranţa că voi vedea ceva în plus, dar nu s-au răzgândit. Nici măcar un film de desene animate n-au programat ! Plus că se voia o bornă de hotar, bătându-se monedă pe jubileul a 50 de ani de la demonstraţia de 1 mai din 1939, la care se pare că au participat şi Ceauşeştii. Senzaţia mea este că , în ultimul moment, au lăsat-o mai moale cu această aniversare. Voi relua integral la final, un articol vechi de 6 ani, din Jurnalul, în ideea că e foarte posibil să dispară de pe server. 1989-04-30 Coperta 11989-05-00 TV

sursa: http://jurnalul.ro/scinteia/special/1-mai-1939-1-mai-1989-50-de-ani-de-propaganda-506034.html

1 Mai 1939 – 1 Mai 1989: 50 de ani de propagandă

La 1 Mai 1989, susţineau ideologii regimului, se împlineau 50 de ani de la “Marea demonstraţie patriotică antifascistă şi antirăzboinică” de la 1 Mai 1939, organizată de Nicolae Ceauşescu. În acel an, Ceauşescu abia împlinise 21 de ani şi ieşise de câteva luni de la Doftana. Putea el să organizeze o manifestaţie de mare amploare, cu caracter comunist, într-un stat condus de un regim autoritar, cum era cel al lui Carol al II-lea? Nimic mai fals. Caracterul comunist al demonstraţiei de la 1 Mai 1939, precum şi rolul organizator al lui Nicolae Ceauşescu au fost o invenţie a propagandei de la un capăt la altul.

CONGRESUL BRESLELOR
Manifestaţia cu pricina a fost un “cadou” oferit de Ministerul Muncii şi Mihai Ralea (ministrul de resort) regelui Carol. În februarie 1938, acesta instaurase un regim autoritar, în care desfiinţase toate instituţiile sta­tului de tip pluralist: partidele, asociaţiile civice cu vederi democrate, sindicatele. Acestea din urmă au fost înlocuite cu “breslele de lucrători”, organizaţii de orientare fascistă prin care se realiza controlul muncitorilor.

Director general al Ministerului Muncii a fost numit Stavri C. Cunescu, funcţionar cu experienţă în le­gislaţia muncii, care studiase zeci de ani tipurile de asociaţii muncitoreşti din Europa. El participase de mai multe ori la congresele muncitoreşti din Germania nazistă şi Italia fascistă, punându-se la curent cu metodele proslăvirii conducătorului de către “clasa muncitoare”. La pro­punerea sa, Mihai Ralea a dispus sărbătorirea zilei de 1 Mai 1939 în cadru festiv, pentru a-i arăta Suve­ranului devotamentul lucrătorilor industriali faţă de noul regim.

Aşadar, de “ziua muncii” a fost convocat primul congres naţional al nou-înfiinţatelor bresle la Bucureşti. La sfârşitul evenimentului s-a organizat o paradă prin faţa Palatului Regal, unde muncitorii trebuiau să-l salute fascist pe Carol al II-lea.

Putea Nicolae Ceauşescu să preia controlul defilării pentru ca participanţii să strige lozinci antifasciste şi antirăzboinice? Bineînţeles că nu! Participanţii la congresul breslelor au fost atent selecţionaţi de organizaţiile judeţene care-i trimiseseră, fiind ve­rificaţi şi de Siguranţă, pentru a nu exista nici un dubiu referitor la “con­vin­gerile” lor politice. În Gara de Nord din Bucureşti, agenţii serviciului secret aveau asupra lor liste cu par­ticipanţii la Congres, verificându-i prin sondaj pe delegaţii la evenimentul din Capitală.

Chiar dacă s-ar fi “infiltrat” în nou-createle bresle, Nicolae Ceauşescu nu ar fi putut ajunge delegat la congres, având în vedere dosarul său – tocmai fusese eliberat din închisoare, unde ispăşise o condamnare politică!
Congresul propriu-zis s-a des­fă­şurat în perfectă ordine – la sala ci­nematografului “Aro” -, fără ca po­li­ţia să primească vreo înştiinţare că cineva ar fi tulburat “bunul mers” al dezbaterilor. În paralel, au avut loc adunările funcţionarilor particulari şi a meseriaşilor-patroni, ce s-au ţinut la sălile Tomis şi Eintracht.

Evenimentul central a fost congresul breslelor de la “Aro”, lucrările fiind deschise de Mihai Ralea, care în discursul său a spus: “Ceea ce m-a determinat să alcătuiesc o nouă lege a breslelor a fost adoptarea, ajustarea structurii clasei muncitoare la tendinţele şi principiile noului regim.

Noul regim instaurat în februa­rie 1938, plecând de la o concepţie franc anti-individualistă, suprimase par­ti­­de­le, coteriile, diferenţele de clasă, nă­zu­ind către unirea organică a tutu­ror ro­mânilor. Pe de altă parte, în spi­ri­­tul noii Constituţii se afirmase ca o axi­o­mă sacră principiul muncii. (Aplauze puternice).

În locul luptelor fraticide se preconiza un principiu de selecţie, de ierarhie şi autoritate. Dezordinile care măcinau energia muncito­rească nu puteau continua mai departe. Dacă se suprimase ciocnirea dintre partide, nu putea să rămână mai departe ciocnirea dintre sindicate.

Am ajuns atunci, prin noua lege a breselor, la concepţia unui sindicat unic pe ţinut (unitate administrativă nou-înfiinţată, care reunea mai multe judeţe, n.n.), care nu suprima totuşi libera asociaţie, ci numai constituia monopolul personalităţii juridice pentru sindica­tul majoritar.

Majestatea Sa Regele (aplauze prelungite, ovaţiuni puternice), cu egală solicitudine paternă, a arătat o deo­se­bi­tă trudă pentru truda mun­ci­torilor săi. El a voit să fie REGELE MUNCITORILOR (aplauze). Toate suferinţele mun­citoreşti şi-au găsit ecou în inima Sa”.

În faţa congresului, muncitorii au adus la rândul lor omagii guver­nan­ţi­lor, pentru “binefacerile” expuse de Ra­lea, prin vocea lui Eftimie Gherman, fost lider sindical, trecut “fără mustrări de conştiinţă” la conducerea breslelor, după instaurarea regimului regal.

În discursul său a spus: “Nu sunt nici doi ani de când ţara se zbătea în ghearele anarhiei. Sunt sigur că n-aţi uitat nici un moment situaţia în care ajunsese ţara sub ultimile guvernări de partide. Întregul popor înduş­mă­nit, autorităţile erau în carenţă, ca şi pa­ralizate, demagogia deşănţată fă­cea ravagii; anarhia intrase în su­fle­tele slabe. În ce priveşte clasa muncitoare, vă închipuiţi ce s-ar fi întâmplat cu ea şi cu mişcarea muncitorească dacă ar fi învins geniul răului.

Ţara şi poporul au avut însă noroc. În ultimul moment, când totul părea pierdut, a intervenit măsura salvatoare, soluţia eroică, soluţia care a re­in­trodus ordinea. Ceea ce n-au fost în stare să facă partidele aşa-zise de ordine, fiecare în parte şi toate la un loc, a făcut Suveranul Ţării, MAJESTATEA SA REGELE CAROL AL II-LEA. Lui îi suntem, trebuie să-i fim re­cu­nos­cători.

Când ne revedem, deci, azi aici, sub noua înfăţişare a ţării, întruniţi într-o atmosferă de solidaritate şi ordine, se cuvine să dăm Cezarului ce-i al Ce­za­rului, să mulţumim respectuos Su­ve­ranului pentru Înalta Sa înţelepciune”.
DEMONSTRAŢIA PROREGALĂ
După eveniment, având în fruntea cortegiului pe ministrul Muncii, Mihai Ralea, muncitorii s-au îndreptat spre Calea Victoriei, unde l-au salutat în marş pe Carol al II-lea, ieşit la balconul Palatului Regal să vadă opera propagandiştilor epocii. Majestatea Sa nu participase la lucrările congresului, considerând că “bezelele” de la balcon erau suficiente pentru relaţia cu “clasa muncitoare”.

A fost Nicolae Ceauşescu printre manifestanţii care l-au salutat cu braţul ridicat (fascist) pe Carol al II-lea? Puţin probabil. Pavel Câm­pea­nu, militant comunist care re­u­şise să se infiltreze printre mun­citorii participanţi la eveniment, a scris în memoriile sale că nu-şi adu­cea aminte să-l fi văzut pe viitorul lider al României la 1 Mai 1939. În orice caz, propaganda co­mu­nistă nu a scris niciodată că muncitorii au făcut manifestaţia pentru rege, ci pentru a demonstra contra fascismului şi războiului. Aşa ceva cu si­guranţă nu a avut loc! Pentru că ar fi intrat în “scenă”… Siguranţa.

1 MAI 1939, “CONFISCAT” DE PROPAGANDĂ
După 1948 însă istoria se scria în funcţie de “linia ideologică” a partidului. Aşadar, în “perioada Dej” manifestaţia pro-regală din 1 Mai 1939 a de­ve­nit “demonstraţie patriotică anti­fas­cistă”. Ideologii “pe­ri­oa­dei Cea­u­şes­cu” au forţat nota ulterior, sco­ţându-l pe conducătorul sta­tului drept organizatorul evenimentului, alături de consoarta sa, Lenuţa Petrescu.

Iată cum descria ziarul România liberă evenimentul în numărul festiv din 1 Mai 1989: “În dimineaţa zilei de 1 Mai 1939, Capitala a căpătat un aspect sărbătoresc. La ora 9:00, sala şi grădiniţa cinematografului Tomis din Calea Călăraşilor nr. 11 deveniseră neîncăpătoare pentru numărul mare al participanţilor. Deasupra mulţimii se înălţau zeci de pancarte, pe care erau înscrise lozincile «Trăiască independenţa naţională a ţării!», «Jos fascismul!», «Vrem front patriotic!», «Trăiască pacea!».

După terminarea întrunirii la sala Tomis, masele de participanţi, încolonate, au parcurs străzile Ca­pitalei, întreptându-se spre sala Aro, unde se desfăşurau lucrările primului Congres general al breslelor, paralel cu întrunirea breslelor de meşteşugari, mici patroni, care avea loc în sala Eintracht.

Abordând problemele fundamentale ale ţării, în contextul si­tua­ţiei internaţionale, deosebit de gra­ve, participanţii la Congres au exprimat, ca şi cei din sala Tomis, ho­tărârea clasei muncitoare, a întregu­lui popor român de a contribui, sub toate formele, la întărirea capacităţii de apărare a patriei. «Dacă va fi nevoie – şi-au declarat hotărârea lor de neclintit cei prezenţi în sala Congresului – muncitorimea este gata să-şi apere ţara cu riscul vieţii, fiind convinsă că viaţa nu are nici un rost fără libertate şi independenţă naţională».
După încheierea lucrărilor Congresului, delegaţiile, împreună cu participanţii la cele două întruniri din sălile Tomis şi Eintracht, s-au întrunit într-un singur şuvoi în Piaţa Romană, de unde, în jurul orei de 12:00, în­co­lo­naţi, au pornit demonstraţia, urmând traseul Calea Victoriei, Splaiul Independenţei, Bulevardul 1848, Bulevardul 11 Iunie, Parcul Libertăţii. În aceas­tă zi, Bu­cu­reştiul a asistat la trecerea celei mai impozante Coloane de de­mon­stranţi formate din muncitori şi me­seriaşi. «Mii şi mii de muncitori, meseriaşi, funcţionari şi intelectuali, femei muncitoare, ţărănci in­telectuale, mase de tineri muncitori anti­fas­cişti şi-au unit glasurile şi braţele pentru a constitui împreună o ade­vă­ra­tă înfrăţire de luptă antifascistă» – releva ziarul Scînteia.

Pe parcursul demonstraţiei, nu­mă­rul participanţilor a crescut considerabil, ajungând la 20.000. Aceas­tă masă compactă, sub impulsul comuniştilor, a manifestat pe stră­zile Capi­ta­lei scandând lozinci patriotice mo­bi­lizatoare: «Trăiască libertatea!», «Jos fascismul!», «Vrem pa­ce!», «Trăiască democraţia!», «Vrem România liberă şi independentă!», «Nu vrem război!», «Vrem alianţă cu ţările democratice!», «Trăiască in­te­gritatea teritorială a României», «Trăiască Frontul Popular Antifascist!».

Când nesfârşita coloană a demonstranţilor a ajuns în Piaţa Palatului, lozincile antifasciste şi anti­răz­boinice au izbucnit cu o vigoare deosebită. Ajunşi în faţa Prefecturii de poliţie, în ale cărei beciuri se aflau închişi numeroşi de militanţi comunişti şi antifascişti, manifestanţii au scandat lozincile: «Vrem amnistie!», «Vrem eliberarea tutu­ror deţinuţilor politici», «Cerem arestarea fasciştilor!»”.

“EXPERTIZA” LUI CEAUŞESCU
“1 Mai 1939 – apreciază Tovarăşul Nicolae Ceauşescu – s-a transformat într-o puternică manifestaţie împo­tri­va fascismului şi războiului, nu­mă­rându-se printre puţinele manifestări din Europa care au avut loc în condiţiile când fascismul era în ofensivă după München. Poporul român, sub conducerea co­mu­niş­tilor, în alianţă cu socialiştii şi social-democraţii, cu alte forţe democra­tice, şi-a exprimat dorinţa de a face totul pentru a împiedica ascensiunea fascismului, instaurarea dictaturii fasciste în România. A fost o dovadă a maturităţii clasei muncitoare de care dispunea atunci poporul nostru, forţele sale revo­lu­ţionare şi progresiste de a organiza cu succes lupta împotriva războiului şi fascismului.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s