Arhivă pentru 01/04/2017


https://arheo7tv.wordpress.com/2017/04/01/2005-427-27s21-universul-radio-16-22-mai-2005/

Vedeta ediției este Angela Similea. În pagina 3, la „Sfertul academic” Paul Grigoriu l-a avut ca invitat pe fostul ministru Bogdan Olteanu. Mai aflăm informații despre jurnaliștii radio Camelia Teodosiu și Ioan Budura, Dinu Iancu Sălăjanu, arheologul Petre Diaconu.


https://arheo7tv.wordpress.com/2017/04/01/1967-luminita-nr-8-august-1967/

În pagina 8, Paul Goma povestește despre „Zilele de sâmbătă” ale … kinderilor (termen folosit de mai multe ori în textul viitorului dizident). 


https://arheo7tv.wordpress.com/2017/04/01/1985-urzica-nr-4-aprilie-1985/

În pagina 3, Ion Cârje ironizează în articolul „Tufă de… America” sistemul de învățământ de peste Ocean. Că după 30 de ani, degradarea ne-a molipsit și pe noi, e altă poveste. În pagina 10, Marius Tupan se declară învins de „familiștii” șușanelelor. În pagina următoare, Radu Călin Cristea este nemulțumit de spectacolele de circ unde clovnul Siminică abuzează de limbaj și gesturi obscene, în văzul unei audiențe pestrițe, din care jumătate copii nevinovați, iar cealaltă jumătate fiind o mahala „urâtă și bătrână”.

Din ciclul „Radio Europa Liberă”, în pagina 3, Ion Surdu ironizează jumătatea lui Virgil Ierunca, „Bocitoarea” Monica Lovinescu :

BOCITOAREI

Atâta sevă zace în adâncuri,
Învăluită-n beznă; ascunsă prin ruini
De suflet și de inimă bolnavă,
Pe bani schimbată-n cupă de otravă,
Scuipată-n vânt cu plisc de vrăjitoare
De-o veselă, vicleană bocitoare,
Ce plânge pe la nunți și râde pe la morți,
Dând note la purtare pentru toți,
Certându-și neamul că-i cuminte tare
Și n-o urmează-n drum către trădare,
Jignindu-i marii lui bărbați,
Că au rămas acasă, la Carpați,
Pe lângă Dunăre și Olt
Cu neamul tot, cu neamul tot;
Pe lângă Mureș sau la Jii,
Precum îl știi, precum îl știi,
Din moși strămoși, din fii în fii.
Se rățoie la toți și toate,
C-un glas de cobe jumătate,
Și-n drojdii vechi, dospind scursuri,
Îi putrezesc spurcate guri
De vorbe acre și murdare,
Zvârlind într-una pete-n soare:
Că stă prea sus, că-i schimbăcios,
Că umblă prin stele chiar pe jos,
Că-i neobosit, din zori și până-n sară,
Că nu merită, el, decât ocară,
Că merge pe la oameni, pretutindeni,
Ducându-le o creangă de armindeni,
Simbol al vieții și-nfrățirii,
Limbajul răspicat al firii,
Că altceva ar trebui,
Dacă-ar dori,
Să-ntoarcă vremea înapoi,
Să fim din nou flămânzi și goi
Și-ncătușați între nevoi,
Râvnind la glie, puși în jug,
Ca-n poezia lui Coșbuc.

Sinistră bocitoare acră,
Pomanagioaică, te crezi sacră,
Cu mâna-ntinsă la străini,
Cu fleanca măcinând români.
Și, chipurile, eroină
Vrând să ne minți că n-ai vreo vină.
O, nu, o nu-i adevărat,
Stai prea aproape de bărbat
Într-un bârlog prea maculat,
Urâți în doi, urâți în patru,
Neamu-l jigniți prea veneratul,
Pe treizeci de arginți de Iuda,
Nu-i prea degeaba toată truda ?!
Mi-a spus o babă ce v-ascultă,
Că și simbria asta-i multă,
Că pe minciuni și spume-n gură,
Nu meritați o-njurătură.
Numai o scârbă ne încearcă,
Știindu-vă pe voi în barcă.