Arhivă pentru 01/12/2017


https://arheo9tv.wordpress.com/2017/12/01/1927-radio-roman-nr-36-38-aprilie-1927/ 

La data de 13 septembrie 1925 apare prima revistă de radiotehnică din România, sub frontispiciul „RADIO ROMÂN”. Inițial revista era condusă de Ion Dragu și Aurel Clococeanu, iar începând cu nr.11 (1925), director devine inginerul Nicolae Lupaș. În primul an se intitula „Publicație săptămânală pentru răspândirea telegrafiei și telefoniei fără fir în România”, dar în anul următor, 1926, au apărut doar 19 numere (17-35), începând cu numărul 24 s-a trecut la numere duble (24-25, 26-27), iar la sfârșitul anului ajungându-se la numere triple (33-34-35). Titulatura se modifică în „Publicație pentru răspândirea radiofoniei”. În 1927 au fost 2 sau 3 ediții (numere triple), pentru ca în aprilie 1928 să vorbim de ultima apariție (nr.45-47) .

Aveți în față un mini-almanah, spectaculos, zic eu, pentru nivelul anului 1927. El înglobează informații cât pentru cel puțin 3 apariții normale (de regulă, 16 pagini). Din cele 64 de pagini lipsesc, din păcate 4 pagini, cele din mijlocul revistei (33-36, posibil să fi conținut grila de programe a unor posturi europene ce se recepționau în România). Revista conține un fascicol integral de publicitate de 16 pagini (o hârtie bleu, calitate inferioară față de restul revistei), din care 8 pagini deschid publicația și altele 8 sunt la finalul revistei. Pe prima pagină, editorialul „Vom mai întârzia mult încă?” detaliază problemele puse de lansarea Societății naționale de Difuziune Radio-telefonică. În pagina următoare, secretarul Comisiei de Radiodifuziune, Adrian Dumitrescu-Bumbești aduce „O veste bună”, aceea de constituire a Societății de Radiodifuziune românească. A trebuit să treacă încă un an și jumătate până la prima transmisiune oficială a radioului național. După un articol destinat Centenarului Beethoven, avem detaliile primului proces în care un inginer din Galați, ofițer în rezervă și invalid de război, ce și-a instalat două sârme pentru recepția undelor radio, fără să primească autorizația necesară pe atunci, cu toate că a făcut demersurile obișnuite, a fost pasibil de închisoare de până la 6 luni, amendă și confiscarea instalației radio Din fericire, Înalta Curte de Casație și Justiție l-a achitat și absolvit de orice vină pe temerarul radio-amator. Mai bine de jumătate din revistă este dedicate informațiilor tehnice, diverse scheme și schițe pentru receptoare de radio. Aflăm cum se învață Alfabetul Morse, prescurtările generale ale traficului internațional (în stilul prescurtărilor actuale ale grăbiților de pe Messenger). Sunt actualizate și informațiile utile celor ce doresc să obțină o autorizație pentru deținerea unui post receptor de radio. De pildă, primeau aviz nefavorabil persoanele cu reputație compromisă (din punct de vedere al Siguranței Statului). Tanti Varvara (vezi Stelian Tănase) avea și atunci un cuvânt de spus !

Una peste alta, o revistă fascinantă apărută în urmă cu 90 de ani ! Acesta este modul meu de a vă ura tuturor „LA MULȚI ANI, ROMÂNIA !