Arhivă pentru 07/01/2018


https://arheo9tv.wordpress.com/2018/01/07/1980-19-4-10-mai-1980/ 

Joi 8 mai 1980, aniversarea Partidului Comunist Român, vineri 9 mai 1980 dubla sărbătoare a Independenței și „Eliberării”. De luni până vineri, programul serii începea mai devreme cu 60 minute pentru transmisiuni directe de la Turneul Internațional de Tenis „Cupa Națiunilor” de la Düsseldorf. Dar asta a fost valabil doar luni, 5 mai 1980, când a murit Iosif Broz Tito, așa că se decretează Doliu naţional pe teritoriul R.S. România în perioada 6-10 mai, zile în care „toate manifestările distractive şi sportive se suspendă”. Se fac adunări de doliu în marile oraşe. Nicolae Ceauşescu e prezent la Belgrad, în ziua de 8 mai, la funeralii.(http://convorbiri-literare.ro/?p=1847) Și Seara Televiziunii Cehoslovace de miercuri, 7 mai 1980 a fost înlocuită cu programe adecvate, inclusiv un film omagial al liderului comunist iugoslav. Totuși, nu s-a renunțat de tot la seara Televiziunii Cehoslovace, programele difuzându-se săptămâna următoare, mai precis marți, 13 mai 1980. În general, de marți până sâmbătă acest program a fost schimbat radical din cauza zilelor de doliu național. Ar trebui reconstituit din cotidienele vremii, în mod special „Scânteia”, ce era la curent cu modificările de ultimă oră. Sunt sigur că și luni 5 mai 1980 s-a transmis deschiderea Congresului al XI-lea al Uniunii Tineretului Comunist în prezența președintelui Ceaușescu, care o rostit o „amplă cuvântare” în calitate de secretar-general al PCR.

Funeraliile au fost transmise în direct la Televiziunea Română în dimineața zilei de 8 mai 1980. Mi-aduc aminte ca prin vis că am ajuns de la grădiniță (aveam 5 ani) și în locul programului obișnuit de joi dimineață (uneori, marți și joi erau desene animate) la televizor era ceva ciudat pentru mine, având în vedere că asistam la primul serviciu funerar din viața mea. 

 


https://arheo9tv.wordpress.com/2018/01/07/1936-77-radio-universul-5-11-aprilie-1936/ 

E vorba de Săptămâna Mare , respectiv de la Duminica Floriilor până la Sâmbăta Paștilor 1936. Am remarcat reducerea progresivă a duratei programului radio începând de joi, când emisiunea de după amiază este înlocuită de un grupaj informativ de maximum 30 minute difuzat la ora 14. Toate emisiunile sunt în tema cernită a săptămânii. Vineri seară, timp de 2 ore s-a transmis în direct de la Biserica Amzei Denia Prohodului. Sâmbătă seara, s-a aplicat principiul Revelionului la Televiziunea Română din anii 70-80, când se deschidea programul la ora 21.00.  Așadar, seara de Înviere a fost deschisă la 21.00 de Mircea Eliade cu evocarea „Maica Domnului”, apoi a fost difuzată partea a II-a a oratoriului „Messia” de Haendel. La ora 22.30 a fost programat Radiojurnalul serii, care de regulă dura 15 minute. Ori tipografia a uitat să treacă emisunea dintre orele 22.45-24.00, ori, după Radiojurnal s-a închis emisia și s-a redeschis la miezul nopții pentru „Transmisiunea serviciului divin  al Învierii de la Biserica Amzei”

 


https://arheo9tv.wordpress.com/2018/01/07/1989-urzica-nr-7-iulie-1989/