Archive for the ‘1 Mai’ Category


https://arheo9tv.wordpress.com/2017/11/11/2007-527-127-s18-radio-romania-30-aprilie-6-mai-2007/ 

 


La cinci ani după difuzarea acestul documentar senzațional m-am gândit să-i fac transcrierea, pentru a afla cât mai multe persoane despre catacombele istoriei. Un singur lucru adaug, că realizatorul TVR, Cristi Țepeș a murit în urma unui infarct, la volan, la 12 decembrie 2015. __________________

„Căutările prin arhiva Televiziunii Române ne-au pus în fața unei descoperiri senzaționale. În 1989, propaganda, care ajunsese să rescrie istoria românilor într-o mare măsură, oferea o inedită fotografie document. Aceasta confirma că la  marea și istorica adunare comunistă și antifascistă din 1 mai 1939, Nicolae și Elena Ceaușescu nu doar că erau participanți, ci se aflau chiar între conducători. Doar că televiziunea mai amintise despre acel eveniment istoric în anii anteriori, minus participarea cuplului de dictatori și folosise imaginea cu pricina doar ca pe o unealtă de construcție a mitului partidului comunist eroic. Ce se întâmplase ? La fel ca în bancurile absurde de altădată cu  Radio Erevan, era o mică mare problemă. În realitate, cei doi nu participaseră la acea adunare, iar adunarea nu fusese de fapt organizată de partidul comunist, care la acea vreme cu greu ar fi putut umple o bodegă, darămite o piață centrală. În plus, nu era o demonstrație antifascistă, ci una care susținea regimul dictaturii regale al lui Carol al II-lea. Totul era o mare minciună, la fel precum comunismul însuși. Preocupării pentru măsluirea istoriei îi scăpase topirea unui film cu o mitologie nedefinitivată a partidului comunist și astfel investigațiile noastre au găsit fotografia originală pentru care niște specialiști în propagandă și-au câștigat, nu pâinea, ci dulceața de pe untul de pe pâine, toate raționalizate în 1989, ultimul an al lui Ceaușescu.

Am descoperit cu surprindere că, în chiar această zi, 1 mai 1939, și muncitorii din Germania nazistă își aveau sărbătoarea. În chiar acele zile se pregătea în secret semnarea pactului Molotov – Ribbentrop, care avea să sfâșie Europa și să confirme faptul că atât comunismul, cât și național-socialismul țâșnesc din același izvor al infernului. Arhiva Televiziunii Române geme de mărturii propagandistice realizate după rețete împrumutate de la Uniunea Sovietică și de cel de-al Treilea Reich, ale înjosirii poporului român de către o clică de stăpâni certați cu munca, și care își găseau plăcerea sadică să le soarbă ovațiile și închinarea tocmai oamenilor muncii, a căror sărbătoare, chipurile, o organizau.

În primii ani, la demonstrațiile de 1 mai se vorbea despre Ziua internațională a celor ce muncesc, iar pe măsură ce comunismul românesc devenea tot mai naționalist și cultul personalității tot mai accentuat, Nicolae Ceaușescu ocupa invariabil miezul sărbătorii. În primii ani ai dictaturii acestor revoluționari de profesie, certați cu munca – cei mai mulți, unii proletari mai aveau încă speranțe că vor vedea o orânduire mai dreaptă. Cu fiecare an, însă, camera de luat vederi este tot mai neputincioasă în a găsi oameni care să pară fericiți. O inovație stranie a paranoiei ultimilor ani de dinaintea căderii lui Nicolae Ceaușescu a fost așa-zisa sărbătorire prin muncă tocmai a Zilei Muncii, unul din cele mai năucitoare paradoxuri ale societății socialiste multilateral spulberate. Dictatorul era fericit doar dacă umplea stadioanele pe unde trecea cu oameni aduși cu sila, inclusiv copii care trebuia să stea de multe ori în frig și ploaie pentru a-l preamări și a-i aduce osanale. Imaginile de arhivă sunt valoroase prin ceea ce arată, dar și prin ceea ce nu arată. Toate crucile sau simbolurile creștine erau cu mare atenție cenzurate și scoase din filmările televiziunii. Nici o autoritate nu trebuia să existe deasupra efemerei dictaturi a omului.

Evenimentul oficial al genezei Zilei Muncii amintește de o serie de mișcări de mase care au avut loc în 1886, la Chicago. Așa numita afacere Haymarket a fost un miting muncitoresc în timpul căruia cineva, un anarhist, a aruncat o bombă în rândurile Poliției. Aceștia au deschis, apoi, focul. A murit un polițist și-un muncitor, alți 70 de polițiști au fost răniți și-un număr apreciabil de demonstranți. Hagiografia comunistă, care a găsit astfel  martiri, pe sângele cărora să-și poată zidi miturile uită să menționeze faptul că acest eveniment a avut loc nu la 1, ci la 4 mai. Mai mult, la acea dată, cea mai mare organizație muncitorească americană,  Knights of Labor (Cavalerii muncii),  avea deja aproape 20 de ani și lupta pentru ziua de muncă de 6 ore. Era, însă, o problemă pentru ca, această organizație să poată intra în mitul comunismului: era anti-socialistă și anti-radicală. Nu folosea bombe, ci negocieri pentru a obține drepturi pentru proletari, și culmea, sărbătoareau Ziua Muncii în septembrie.

De ce oare să-și celebreze muncitorii ziua la 1 mai ? Ce legătură poate exista între Noaptea Valpurgică, asociată definitiv cu vrăjitoria care este o uvertură, Armindenii, care este o sărbătoare pâgână numită și a pelinului sau a bețivilor, în care, paradoxal, oamenilor le era frică să muncească și Ziua internațională a Muncii?

Data sărbătorii nu a apărut ca o expresie spontană a proletariatului care-și cerea drepturile, ci a fost indusă de ideologii comuniști care l-au împins să „zdrobească orânduirea cea crudă și nedreaptă”, pentru a se putea cățăra apoi pe umerii săi,care avea să suporte o nouă ordine mondială, mai crudă și mai nedreaptă.

Karl Marx nu a avut la activ nici o zi de muncă în fabrică, la fel și Engels, la fel și Lenin. Totuși, la marile demonstrații comuniste, portretele lor erau purtate cu o mai mare venerație și teamă decât icoanele în procesiunile religioase. Marxismul a apărut într-un context în care clasa muncitoare lupta pentru drepturile sale, dar Marx a susținut că această luptă nu trebuie să urmărească drepturi sau obținerea unor condiții mai bune de muncă și viață, ci răsturnarea întregii ordini care făcuse posibilă această muncă.

Mai puțin cunoscut, însă, este faptul că Marx, însuși, a fost, mai degrabă, preocupat de îndepărtarea omului de credința în Dumnezeu și, îndeosebi de Creștinism, pe care îl considera o „religie a sclavilor”. Doar un proletar, din universul căruia fusese scos Dumnezeu, era în stare să înființeze Gulag-ul, să extermine milioane de semeni de-ai săi, și, în ultimă instanță, să fie manipulați să realizeze cele mai nedemne acte de proslăvire ale stăpânilor pe care-i are. Eforturile lui Marx de a lupta împotriva unei societăți coagulate tradițional în jurul unor valori creștine par să aibă o anumită justificare machiavellică. Este însă stranie îndârjirea sa împotriva socialiștilor creștini care luptau pentru drepturile proletarilor cu Biblia în mână.

O incursiune aprofundată în opera și biografia lui Marx îl descoperă pe acesta preocupat de satanism și autor al unor „Poeme satanice”. În câteva dintre ele nu se sfiește să profereze cele mai întunecate blesteme împotriva lui Dumnezeu și să-și afirme ca ideal suprem prăbușirea în infern, alături de întreaga umanitate. Tot materialismul lozincard era doar o stratagemă pentru a înșela dorința oamenilor muncii după o viață mai bună.

Dar Marx este doar o verigă intermediară în incursiunea noastră. Ideile sale sunt de fapt, doar o continuare a idealurilor illuministe. Coincidență ? Societatea secretă a illuminaților, care a zămislit Revoluția franceză și care a umplut apoi Europa de sânge de proletari și țărani, a fost înființată chiar la 1 mai, în anul 1776, în Bavaria, de către Adam Weishaupt, chiar după Noaptea valpurgică, noaptea orgiilor vrăjitorești a lui Mefistofel. Acest profesor de teologie devenit dușman al credinței creștine a înființat o mișcare ce își propunea să lupte împotriva Monarhiei, împotriva proprietății private, împotriva religiei, mai ales a celei creștine, împotriva Familiei și, în general, împotriva unei lumi care trebuia răsturnată pentru a aduce Noua Ordine Mondială. Mișcarea mima ateismul, dar era impregrantă de ocultism. Bineînțeles că plebeea secolului XX nici nu trebuia să știe adevărul din spatele miturilor pe care fusese clădită, ci doar despre o iluzorie luptă care încerca să radă de pe fața pământului o lume în curs de dispariție. Atât socialismul bolșevic, cât și socialismul naționalist aveau să se închine, în acest fel, idolilor urii, inventând dușmani de clasă sau de rasă și umplând lumea cu sânge, sacrificii pe altarele întunericului secolului XX. Era o religie răsturnată, a tenebrelor, care-și avea idolii, icoanele, altarele de butaforie, până și sărbătoarea denaturată a Floriilor, sacrificiile, ritualurile pe care le plasase suficient de aproape de Paști încât să poată încerca să se substituie sărbătorii Învierii unui Dumnezeu care, culmea, fusese de dragul oamenilor, timp de 33 de ani, chiar Om al muncii, înainte de a fi Om al durerii, obișnuit cu suferința.

Așa cum trebuie însă, întotdeauna ca să se întâmple, idolii s-au părvălit la pământ, dar omenirea a trebuit să plătească zeci de milioane de vieți pentru această rătăcire căreia i-a căzut pradă.

Iar dacă azi mai râde primăvara pentru proletari, este doar pentru că El, Iisus este singurul care a redăruit cu adevărat demnitatea. Este singurul dintre conducătorii muncitorilor care a știut ce înseamnă munca proletarului, singurul care i-a iubit. Dar și singurul care a înviat !”


https://arheo7tv.wordpress.com/2017/01/26/1980-18-27-aprilie-3-mai-1980/

Și în vremea comunismului se ofereau salariaților zile libere cu recuperare, când între zilele libere oficiale (1-2 ianuarie, 1-2 mai, 23-24 august) și duminică se intercala o zi de lucru (sâmbătă sau luni). Din păcate pentru părinții noștri, recuperarea nu se făcea ca acum sâmbăta, ci în duminica cea mai apropiată. Așa se face că erau nevoiți să lucreze 13 zile consecutiv pentru a recupera ziua de sâmbătă sau luni nelucrată. În acest mod s-au petrecut lucrurile cu Ziua Muncii din anul 1980. S-a lucrat duminică, 27 aprilie în contul zilei de sâmbătă, 3 mai 1980, oamenii muncii bucurându-se de o vacanță de 4 zile. Dovada este în programele de radio de duminică și de sâmbătă care par inversate (duminica sunt emisiuni difuzate de obicei de luni până sâmbătă, iar sâmbătă sunt emisiuni care se difuzau duminică) Pe 1 mai 1980 au omis să tipărească la ce oră începe să emită programul 3 ( probabil ora 8.00 sau 9.00). Iar vineri 2 mai 1980, ora 15.30, așa cum a sesizat posesorul ziarului de față, la radio, pe programele 1 și 2 se transmiteau simultan programe de muzică populară diferite. Știam că era cineva special desemnat să se ocupe să nu se difuzeze simultan același gen de programe pe canalele diferite ale radioului sau televiziunii.  1980-04-27-coperta-1


https://arheo6tv.wordpress.com/2016/06/05/radio-tele-scoala-nr-44-29-aprilie-11-mai-1974/

Este foarte posibil ca acesta să fie ultimul număr al revistei „Radio Tele Școală” în formatul bilunar. Bănuiesc că dispariția revistei are legătură cu Nicolae Ceaușescu. Am descoperit în revista „România literară” stenograma ședinței secretariatului CC al PCR din data de 1 mai 1974, când s-a luat decizia de „reducere substanţială a tirajelor, formatului, numărului de pagini şi ritmului de apariţie a ziarelor şi revistelor, precum şi suprimarea unora dintre ele. Motivele principale invocate de către N. Ceauşescu au fost necesitatea economisirii hârtiei şi ameliorarea conţinutului publicaţiilor din punct de vedere ideologic. Măsurile luate au dus şi la restrângerea cu mai mult de o pătrime a personalului din redacţii, cei disponibilizaţi trecând în bună măsură în aparatul de propagandă propriu-zis” . Dacă aveți timp, vă recomand să citiți întreg textul, (din păcate, cred că e incomplet)  http://www.romlit.ro/stenograma_edinei_secretariatului_cc_al_pcr_din_ziua_de_1_mai_1974 . Cea mai savuroasă este afirmația cinică, dar sinceră a președintelui Ceaușescu „Am şi propus astăzi să facem o redacţie unică pentru presa centrală şi ar fi suficient, pentru că, în afară de cîte un articol luat de la cîte cineva, se publică aceleaşi materiale. Informaţiile externe sînt aceleaşi, informaţiile interne la fel şi mai este cîte unul care scrie cîte un articol, dar din care nu înţelegi nimic. Am pus astăzi trei ziare pe masă şi toate seamănă leit nu numai în ce priveşte pagina internaţională. În toate scrie acelaşi lucru numai aşezarea este diferită, după imaginaţia fiecăruia. Noi am mai vorbit nu o dată că nu este nevoie să reia toate aceleaşi ştiri. Ştirile internaţionale se dau de către televiziune de 3-4 ori pe zi şi atunci în ziare ar trebui să apară lucruri mai deosebite.”   Oare așa se explică absența din anticariate și din colecția mea a programelor „Radio-Tv” pentru anul 1974 ?

Colaborarea dintre Radio-Televiziunea Română și Ministerul Învățământului nu s-a oprit odată cu dispariția acestei reviste, în scurt timp apărând unele broșuri cu periodicitate instabilă („apare când iese de sub tipar!”). Sper ca la un moment-dat să procur cât mai multe și să fac o sinteză cu publicațiile „Radio Tele Școală” din perioada 1974-1983.(am vreo 15, dar bănuiesc că sunt mai multe). Odată cu reducerea programului radio-tv de la începutul anului 1982, reducerea progresivă a emisiunilor de instruire școlară a dus la dispariția totală a publicațiilor de profil. După anul 1989, s-a reluat tradiția și în februarie 1991 a apărut numărul 1 al revistei TeleȘcoală, pe care vi-l voi prezenta în cel mai scurt timp.

Acest ultim număr conținea programul pentru 1 mai 1974. Bănuiesc că era ceva provizoriu, deoarece nu cred că ar fi avut programul unei zile absolut normale, de exemplu, emisiunea Tele Școală. Am văzut doar un ziar Scânteia din 2 mai când programul coincidea cu cel din revistă, adică ceva banal, nimic special pentru o sărbătoare legală, scrisă cu roșu în calendar.. Senzația mea e că s-a lucrat pe 2 mai 1974, iar ziua liberă a fost mutată sâmbătă, deoarece observ un program de sărbătoare la tv, fără a se întrerupe emisia la amiază, așa cum se întâmpla sâmbăta. Radio Tele Scoala 1974-44 01Radio Tele Scoala 1974-44 32


https://arheo5tv.wordpress.com/2015/12/30/1950-urzica-nr-30-1-mai-1950-incomplet/

Lipsesc 4 pagini (5-6,11-12).Urzica 1950-30 01


https://arheo5tv.wordpress.com/2015/09/08/1965-urzica-nr-8-30-aprilie-1965/

Urzica 1965-08 01


https://arheo5tv.wordpress.com/2015/09/08/1999-18-26-aprilie-2-mai-1999/

1999-18 01 Coperta 1


https://arheo3tv.wordpress.com/2015/05/03/1998-18-27-aprilie-3-mai-1998/

Vineri, 1 mai 1998 zi libera ! Numarul 17/1998 nu l-am gasit.1998-18 01 Coperta 1


https://arheo3tv.wordpress.com/2015/04/01/1989-18-30-aprilie-6-mai-1989/

Sărbătorirea zilelor de 1 şi 2 mai 1989 la Televiziunea Română rămâne un mister pentru mine chiar şi după 26 de ani. Odată achitată datoria externă a României în aprilie, sărbătorită cu surle şi trâmbiţe de către regimul comunist, ne aşteptam la o explozie de bucurie în programul celor două zile libere, care picau într-un mod fericit luni şi marţi, creând un mega week-end de 3-4 zile. Nu mai vorbesc de coincidenţa cu Paştele ortodox (1 şi 2 mai erau a doua şi a treia zi de Paşte în 1989!). Eu am rămas uimit când am văzut programul tipărit, având senzaţia că au vrut să ascundă cele două zile festive. Întotdeauna, în partea de sus a paginilor dedicate zilelor de 1-2 mai sau 23-24 august, erau lozinci sau citate din Ceauşescu. De regulă, de 1 Mai eram obişnuiţi cu “Trăiască Ziua internaţională a celor ce muncesc !” Apoi programul a fost extrem de sărăcăcios, faţă de anii anterior Luni, 1 mai 1989, programul s-a încadrat în orarul de duminică. Şocul cel mai mare a fost pentru marţi, 2 mai 1989, Ziua Tineretului, din RSR, când tradiţional se emitea de pe la 11.30 o emisiune pentru tineret, urmată de un video-magazin de două ore până la 15.00. Ei bine, în plină zi liberă, programul a început de la 19.00 seara, ca în în orice altă zi din 1989. Diferenţa a făcut-o o jumătate de oră în plus la final, în loc de 22.00, programul încheindu-se la 22.30. Au mai fost ani în care s-a anunţat în săptămânalul tipărit program de două ore pentru 1 şi 2 mai (1985), dar până la urmă s-a transmis program special în ambele zile, dar aşa cum dovedeşte ziarul Scânteia, anexat aici, intervalul orar iniţial a rămas acelaşi (luni 1 mai 1989, programul serii a fost schimbat radical). Şi am încercat pe parcursul celor două zile televizorul, în speranţa că voi vedea ceva în plus, dar nu s-au răzgândit. Nici măcar un film de desene animate n-au programat ! Plus că se voia o bornă de hotar, bătându-se monedă pe jubileul a 50 de ani de la demonstraţia de 1 mai din 1939, la care se pare că au participat şi Ceauşeştii. Senzaţia mea este că , în ultimul moment, au lăsat-o mai moale cu această aniversare. Voi relua integral la final, un articol vechi de 6 ani, din Jurnalul, în ideea că e foarte posibil să dispară de pe server. 1989-04-30 Coperta 11989-05-00 TV

sursa: http://jurnalul.ro/scinteia/special/1-mai-1939-1-mai-1989-50-de-ani-de-propaganda-506034.html

1 Mai 1939 – 1 Mai 1989: 50 de ani de propagandă

La 1 Mai 1989, susţineau ideologii regimului, se împlineau 50 de ani de la “Marea demonstraţie patriotică antifascistă şi antirăzboinică” de la 1 Mai 1939, organizată de Nicolae Ceauşescu. În acel an, Ceauşescu abia împlinise 21 de ani şi ieşise de câteva luni de la Doftana. Putea el să organizeze o manifestaţie de mare amploare, cu caracter comunist, într-un stat condus de un regim autoritar, cum era cel al lui Carol al II-lea? Nimic mai fals. Caracterul comunist al demonstraţiei de la 1 Mai 1939, precum şi rolul organizator al lui Nicolae Ceauşescu au fost o invenţie a propagandei de la un capăt la altul.

CONGRESUL BRESLELOR
Manifestaţia cu pricina a fost un “cadou” oferit de Ministerul Muncii şi Mihai Ralea (ministrul de resort) regelui Carol. În februarie 1938, acesta instaurase un regim autoritar, în care desfiinţase toate instituţiile sta­tului de tip pluralist: partidele, asociaţiile civice cu vederi democrate, sindicatele. Acestea din urmă au fost înlocuite cu “breslele de lucrători”, organizaţii de orientare fascistă prin care se realiza controlul muncitorilor.

Director general al Ministerului Muncii a fost numit Stavri C. Cunescu, funcţionar cu experienţă în le­gislaţia muncii, care studiase zeci de ani tipurile de asociaţii muncitoreşti din Europa. El participase de mai multe ori la congresele muncitoreşti din Germania nazistă şi Italia fascistă, punându-se la curent cu metodele proslăvirii conducătorului de către “clasa muncitoare”. La pro­punerea sa, Mihai Ralea a dispus sărbătorirea zilei de 1 Mai 1939 în cadru festiv, pentru a-i arăta Suve­ranului devotamentul lucrătorilor industriali faţă de noul regim.

Aşadar, de “ziua muncii” a fost convocat primul congres naţional al nou-înfiinţatelor bresle la Bucureşti. La sfârşitul evenimentului s-a organizat o paradă prin faţa Palatului Regal, unde muncitorii trebuiau să-l salute fascist pe Carol al II-lea.

Putea Nicolae Ceauşescu să preia controlul defilării pentru ca participanţii să strige lozinci antifasciste şi antirăzboinice? Bineînţeles că nu! Participanţii la congresul breslelor au fost atent selecţionaţi de organizaţiile judeţene care-i trimiseseră, fiind ve­rificaţi şi de Siguranţă, pentru a nu exista nici un dubiu referitor la “con­vin­gerile” lor politice. În Gara de Nord din Bucureşti, agenţii serviciului secret aveau asupra lor liste cu par­ticipanţii la Congres, verificându-i prin sondaj pe delegaţii la evenimentul din Capitală.

Chiar dacă s-ar fi “infiltrat” în nou-createle bresle, Nicolae Ceauşescu nu ar fi putut ajunge delegat la congres, având în vedere dosarul său – tocmai fusese eliberat din închisoare, unde ispăşise o condamnare politică!
Congresul propriu-zis s-a des­fă­şurat în perfectă ordine – la sala ci­nematografului “Aro” -, fără ca po­li­ţia să primească vreo înştiinţare că cineva ar fi tulburat “bunul mers” al dezbaterilor. În paralel, au avut loc adunările funcţionarilor particulari şi a meseriaşilor-patroni, ce s-au ţinut la sălile Tomis şi Eintracht.

Evenimentul central a fost congresul breslelor de la “Aro”, lucrările fiind deschise de Mihai Ralea, care în discursul său a spus: “Ceea ce m-a determinat să alcătuiesc o nouă lege a breslelor a fost adoptarea, ajustarea structurii clasei muncitoare la tendinţele şi principiile noului regim.

Noul regim instaurat în februa­rie 1938, plecând de la o concepţie franc anti-individualistă, suprimase par­ti­­de­le, coteriile, diferenţele de clasă, nă­zu­ind către unirea organică a tutu­ror ro­mânilor. Pe de altă parte, în spi­ri­­tul noii Constituţii se afirmase ca o axi­o­mă sacră principiul muncii. (Aplauze puternice).

În locul luptelor fraticide se preconiza un principiu de selecţie, de ierarhie şi autoritate. Dezordinile care măcinau energia muncito­rească nu puteau continua mai departe. Dacă se suprimase ciocnirea dintre partide, nu putea să rămână mai departe ciocnirea dintre sindicate.

Am ajuns atunci, prin noua lege a breselor, la concepţia unui sindicat unic pe ţinut (unitate administrativă nou-înfiinţată, care reunea mai multe judeţe, n.n.), care nu suprima totuşi libera asociaţie, ci numai constituia monopolul personalităţii juridice pentru sindica­tul majoritar.

Majestatea Sa Regele (aplauze prelungite, ovaţiuni puternice), cu egală solicitudine paternă, a arătat o deo­se­bi­tă trudă pentru truda mun­ci­torilor săi. El a voit să fie REGELE MUNCITORILOR (aplauze). Toate suferinţele mun­citoreşti şi-au găsit ecou în inima Sa”.

În faţa congresului, muncitorii au adus la rândul lor omagii guver­nan­ţi­lor, pentru “binefacerile” expuse de Ra­lea, prin vocea lui Eftimie Gherman, fost lider sindical, trecut “fără mustrări de conştiinţă” la conducerea breslelor, după instaurarea regimului regal.

În discursul său a spus: “Nu sunt nici doi ani de când ţara se zbătea în ghearele anarhiei. Sunt sigur că n-aţi uitat nici un moment situaţia în care ajunsese ţara sub ultimile guvernări de partide. Întregul popor înduş­mă­nit, autorităţile erau în carenţă, ca şi pa­ralizate, demagogia deşănţată fă­cea ravagii; anarhia intrase în su­fle­tele slabe. În ce priveşte clasa muncitoare, vă închipuiţi ce s-ar fi întâmplat cu ea şi cu mişcarea muncitorească dacă ar fi învins geniul răului.

Ţara şi poporul au avut însă noroc. În ultimul moment, când totul părea pierdut, a intervenit măsura salvatoare, soluţia eroică, soluţia care a re­in­trodus ordinea. Ceea ce n-au fost în stare să facă partidele aşa-zise de ordine, fiecare în parte şi toate la un loc, a făcut Suveranul Ţării, MAJESTATEA SA REGELE CAROL AL II-LEA. Lui îi suntem, trebuie să-i fim re­cu­nos­cători.

Când ne revedem, deci, azi aici, sub noua înfăţişare a ţării, întruniţi într-o atmosferă de solidaritate şi ordine, se cuvine să dăm Cezarului ce-i al Ce­za­rului, să mulţumim respectuos Su­ve­ranului pentru Înalta Sa înţelepciune”.
DEMONSTRAŢIA PROREGALĂ
După eveniment, având în fruntea cortegiului pe ministrul Muncii, Mihai Ralea, muncitorii s-au îndreptat spre Calea Victoriei, unde l-au salutat în marş pe Carol al II-lea, ieşit la balconul Palatului Regal să vadă opera propagandiştilor epocii. Majestatea Sa nu participase la lucrările congresului, considerând că “bezelele” de la balcon erau suficiente pentru relaţia cu “clasa muncitoare”.

A fost Nicolae Ceauşescu printre manifestanţii care l-au salutat cu braţul ridicat (fascist) pe Carol al II-lea? Puţin probabil. Pavel Câm­pea­nu, militant comunist care re­u­şise să se infiltreze printre mun­citorii participanţi la eveniment, a scris în memoriile sale că nu-şi adu­cea aminte să-l fi văzut pe viitorul lider al României la 1 Mai 1939. În orice caz, propaganda co­mu­nistă nu a scris niciodată că muncitorii au făcut manifestaţia pentru rege, ci pentru a demonstra contra fascismului şi războiului. Aşa ceva cu si­guranţă nu a avut loc! Pentru că ar fi intrat în “scenă”… Siguranţa.

1 MAI 1939, “CONFISCAT” DE PROPAGANDĂ
După 1948 însă istoria se scria în funcţie de “linia ideologică” a partidului. Aşadar, în “perioada Dej” manifestaţia pro-regală din 1 Mai 1939 a de­ve­nit “demonstraţie patriotică anti­fas­cistă”. Ideologii “pe­ri­oa­dei Cea­u­şes­cu” au forţat nota ulterior, sco­ţându-l pe conducătorul sta­tului drept organizatorul evenimentului, alături de consoarta sa, Lenuţa Petrescu.

Iată cum descria ziarul România liberă evenimentul în numărul festiv din 1 Mai 1989: “În dimineaţa zilei de 1 Mai 1939, Capitala a căpătat un aspect sărbătoresc. La ora 9:00, sala şi grădiniţa cinematografului Tomis din Calea Călăraşilor nr. 11 deveniseră neîncăpătoare pentru numărul mare al participanţilor. Deasupra mulţimii se înălţau zeci de pancarte, pe care erau înscrise lozincile «Trăiască independenţa naţională a ţării!», «Jos fascismul!», «Vrem front patriotic!», «Trăiască pacea!».

După terminarea întrunirii la sala Tomis, masele de participanţi, încolonate, au parcurs străzile Ca­pitalei, întreptându-se spre sala Aro, unde se desfăşurau lucrările primului Congres general al breslelor, paralel cu întrunirea breslelor de meşteşugari, mici patroni, care avea loc în sala Eintracht.

Abordând problemele fundamentale ale ţării, în contextul si­tua­ţiei internaţionale, deosebit de gra­ve, participanţii la Congres au exprimat, ca şi cei din sala Tomis, ho­tărârea clasei muncitoare, a întregu­lui popor român de a contribui, sub toate formele, la întărirea capacităţii de apărare a patriei. «Dacă va fi nevoie – şi-au declarat hotărârea lor de neclintit cei prezenţi în sala Congresului – muncitorimea este gata să-şi apere ţara cu riscul vieţii, fiind convinsă că viaţa nu are nici un rost fără libertate şi independenţă naţională».
După încheierea lucrărilor Congresului, delegaţiile, împreună cu participanţii la cele două întruniri din sălile Tomis şi Eintracht, s-au întrunit într-un singur şuvoi în Piaţa Romană, de unde, în jurul orei de 12:00, în­co­lo­naţi, au pornit demonstraţia, urmând traseul Calea Victoriei, Splaiul Independenţei, Bulevardul 1848, Bulevardul 11 Iunie, Parcul Libertăţii. În aceas­tă zi, Bu­cu­reştiul a asistat la trecerea celei mai impozante Coloane de de­mon­stranţi formate din muncitori şi me­seriaşi. «Mii şi mii de muncitori, meseriaşi, funcţionari şi intelectuali, femei muncitoare, ţărănci in­telectuale, mase de tineri muncitori anti­fas­cişti şi-au unit glasurile şi braţele pentru a constitui împreună o ade­vă­ra­tă înfrăţire de luptă antifascistă» – releva ziarul Scînteia.

Pe parcursul demonstraţiei, nu­mă­rul participanţilor a crescut considerabil, ajungând la 20.000. Aceas­tă masă compactă, sub impulsul comuniştilor, a manifestat pe stră­zile Capi­ta­lei scandând lozinci patriotice mo­bi­lizatoare: «Trăiască libertatea!», «Jos fascismul!», «Vrem pa­ce!», «Trăiască democraţia!», «Vrem România liberă şi independentă!», «Nu vrem război!», «Vrem alianţă cu ţările democratice!», «Trăiască in­te­gritatea teritorială a României», «Trăiască Frontul Popular Antifascist!».

Când nesfârşita coloană a demonstranţilor a ajuns în Piaţa Palatului, lozincile antifasciste şi anti­răz­boinice au izbucnit cu o vigoare deosebită. Ajunşi în faţa Prefecturii de poliţie, în ale cărei beciuri se aflau închişi numeroşi de militanţi comunişti şi antifascişti, manifestanţii au scandat lozincile: «Vrem amnistie!», «Vrem eliberarea tutu­ror deţinuţilor politici», «Cerem arestarea fasciştilor!»”.

“EXPERTIZA” LUI CEAUŞESCU
“1 Mai 1939 – apreciază Tovarăşul Nicolae Ceauşescu – s-a transformat într-o puternică manifestaţie împo­tri­va fascismului şi războiului, nu­mă­rându-se printre puţinele manifestări din Europa care au avut loc în condiţiile când fascismul era în ofensivă după München. Poporul român, sub conducerea co­mu­niş­tilor, în alianţă cu socialiştii şi social-democraţii, cu alte forţe democra­tice, şi-a exprimat dorinţa de a face totul pentru a împiedica ascensiunea fascismului, instaurarea dictaturii fasciste în România. A fost o dovadă a maturităţii clasei muncitoare de care dispunea atunci poporul nostru, forţele sale revo­lu­ţionare şi progresiste de a organiza cu succes lupta împotriva războiului şi fascismului.”


https://arheo3tv.wordpress.com/2015/03/16/1997-18-28-aprilie-4-mai-1997/

Luni, a doua zi de Paşte 1997 (TVR2 a început târziu emisia pentru o zi liberă naţională) iar joi o altă zi liberă, 1 mai !1997-18 01 Coperta 1


https://arheo2tv.wordpress.com/2015/02/15/1966-urzica-nr-8-30-aprilie-1966/

Urzica 1966-08 01


https://arheo2tv.wordpress.com/2015/01/25/1984-18-29-aprilie-5-mai-1984/

Pentru ca programul zilei de marţi, 1 Mai 1984 să apară pe o pagină ce conţine culorile roşii şi albastre s-a aplicat o paginare ce a divizat revista, în prima jumătate programul tv, iar în a doua parte programul de radio. Studiourile teritoriale au fost adunate la mijlocul revistei.1984-18 01 Coperta 1


https://arheo2tv.wordpress.com/2015/01/25/1996-18-29-aprilie-5-mai-1996/

Am păstrat un colţ de ziar ce conţinea programul celorlalte posturi româneşti de televiziune pentru miercuri, 1 Mai 1996, zi de sărbătoare legală.1996-18 01 Coperta 1