Archive for the ‘1 Mai’ Category


https://arheo10tv.wordpress.com/2018/05/20/1969-cutezatorii-nr-1884-1-mai-1969/ 

 


https://arheo10tv.wordpress.com/2018/05/13/1966-scanteia-pionierului-nr-171061-miercuri-27-aprilie-1966/ 

 


https://arheo10tv.wordpress.com/2018/05/05/1964-scanteia-pionierului-nr-18958-miercuri-29-aprilie-1964/ 

 


https://arheo10tv.wordpress.com/2018/05/01/1963-scanteia-pionierului-nr-18906-miercuri-1-mai-1963/

 


https://arheo10tv.wordpress.com/2018/04/30/1961-scanteia-pionierului-nr-17801-joi-27-aprilie-1961/ 

 


https://arheo10tv.wordpress.com/2018/03/11/1976-18-25-aprilie-1-mai-1976/ 

 


https://arheo9tv.wordpress.com/2018/01/20/1936-80-radio-universul-26-aprilie-2-mai-1936/ 

 


https://arheo9tv.wordpress.com/2017/11/11/2007-527-127-s18-radio-romania-30-aprilie-6-mai-2007/ 

 


La cinci ani după difuzarea acestul documentar senzațional m-am gândit să-i fac transcrierea, pentru a afla cât mai multe persoane despre catacombele istoriei. Un singur lucru adaug, că realizatorul TVR, Cristi Țepeș a murit în urma unui infarct, la volan, la 12 decembrie 2015. __________________

„Căutările prin arhiva Televiziunii Române ne-au pus în fața unei descoperiri senzaționale. În 1989, propaganda, care ajunsese să rescrie istoria românilor într-o mare măsură, oferea o inedită fotografie document. Aceasta confirma că la  marea și istorica adunare comunistă și antifascistă din 1 mai 1939, Nicolae și Elena Ceaușescu nu doar că erau participanți, ci se aflau chiar între conducători. Doar că televiziunea mai amintise despre acel eveniment istoric în anii anteriori, minus participarea cuplului de dictatori și folosise imaginea cu pricina doar ca pe o unealtă de construcție a mitului partidului comunist eroic. Ce se întâmplase ? La fel ca în bancurile absurde de altădată cu  Radio Erevan, era o mică mare problemă. În realitate, cei doi nu participaseră la acea adunare, iar adunarea nu fusese de fapt organizată de partidul comunist, care la acea vreme cu greu ar fi putut umple o bodegă, darămite o piață centrală. În plus, nu era o demonstrație antifascistă, ci una care susținea regimul dictaturii regale al lui Carol al II-lea. Totul era o mare minciună, la fel precum comunismul însuși. Preocupării pentru măsluirea istoriei îi scăpase topirea unui film cu o mitologie nedefinitivată a partidului comunist și astfel investigațiile noastre au găsit fotografia originală pentru care niște specialiști în propagandă și-au câștigat, nu pâinea, ci dulceața de pe untul de pe pâine, toate raționalizate în 1989, ultimul an al lui Ceaușescu.

Am descoperit cu surprindere că, în chiar această zi, 1 mai 1939, și muncitorii din Germania nazistă își aveau sărbătoarea. În chiar acele zile se pregătea în secret semnarea pactului Molotov – Ribbentrop, care avea să sfâșie Europa și să confirme faptul că atât comunismul, cât și național-socialismul țâșnesc din același izvor al infernului. Arhiva Televiziunii Române geme de mărturii propagandistice realizate după rețete împrumutate de la Uniunea Sovietică și de cel de-al Treilea Reich, ale înjosirii poporului român de către o clică de stăpâni certați cu munca, și care își găseau plăcerea sadică să le soarbă ovațiile și închinarea tocmai oamenilor muncii, a căror sărbătoare, chipurile, o organizau.

În primii ani, la demonstrațiile de 1 mai se vorbea despre Ziua internațională a celor ce muncesc, iar pe măsură ce comunismul românesc devenea tot mai naționalist și cultul personalității tot mai accentuat, Nicolae Ceaușescu ocupa invariabil miezul sărbătorii. În primii ani ai dictaturii acestor revoluționari de profesie, certați cu munca – cei mai mulți, unii proletari mai aveau încă speranțe că vor vedea o orânduire mai dreaptă. Cu fiecare an, însă, camera de luat vederi este tot mai neputincioasă în a găsi oameni care să pară fericiți. O inovație stranie a paranoiei ultimilor ani de dinaintea căderii lui Nicolae Ceaușescu a fost așa-zisa sărbătorire prin muncă tocmai a Zilei Muncii, unul din cele mai năucitoare paradoxuri ale societății socialiste multilateral spulberate. Dictatorul era fericit doar dacă umplea stadioanele pe unde trecea cu oameni aduși cu sila, inclusiv copii care trebuia să stea de multe ori în frig și ploaie pentru a-l preamări și a-i aduce osanale. Imaginile de arhivă sunt valoroase prin ceea ce arată, dar și prin ceea ce nu arată. Toate crucile sau simbolurile creștine erau cu mare atenție cenzurate și scoase din filmările televiziunii. Nici o autoritate nu trebuia să existe deasupra efemerei dictaturi a omului.

Evenimentul oficial al genezei Zilei Muncii amintește de o serie de mișcări de mase care au avut loc în 1886, la Chicago. Așa numita afacere Haymarket a fost un miting muncitoresc în timpul căruia cineva, un anarhist, a aruncat o bombă în rândurile Poliției. Aceștia au deschis, apoi, focul. A murit un polițist și-un muncitor, alți 70 de polițiști au fost răniți și-un număr apreciabil de demonstranți. Hagiografia comunistă, care a găsit astfel  martiri, pe sângele cărora să-și poată zidi miturile uită să menționeze faptul că acest eveniment a avut loc nu la 1, ci la 4 mai. Mai mult, la acea dată, cea mai mare organizație muncitorească americană,  Knights of Labor (Cavalerii muncii),  avea deja aproape 20 de ani și lupta pentru ziua de muncă de 6 ore. Era, însă, o problemă pentru ca, această organizație să poată intra în mitul comunismului: era anti-socialistă și anti-radicală. Nu folosea bombe, ci negocieri pentru a obține drepturi pentru proletari, și culmea, sărbătoareau Ziua Muncii în septembrie.

De ce oare să-și celebreze muncitorii ziua la 1 mai ? Ce legătură poate exista între Noaptea Valpurgică, asociată definitiv cu vrăjitoria care este o uvertură, Armindenii, care este o sărbătoare pâgână numită și a pelinului sau a bețivilor, în care, paradoxal, oamenilor le era frică să muncească și Ziua internațională a Muncii?

Data sărbătorii nu a apărut ca o expresie spontană a proletariatului care-și cerea drepturile, ci a fost indusă de ideologii comuniști care l-au împins să „zdrobească orânduirea cea crudă și nedreaptă”, pentru a se putea cățăra apoi pe umerii săi,care avea să suporte o nouă ordine mondială, mai crudă și mai nedreaptă.

Karl Marx nu a avut la activ nici o zi de muncă în fabrică, la fel și Engels, la fel și Lenin. Totuși, la marile demonstrații comuniste, portretele lor erau purtate cu o mai mare venerație și teamă decât icoanele în procesiunile religioase. Marxismul a apărut într-un context în care clasa muncitoare lupta pentru drepturile sale, dar Marx a susținut că această luptă nu trebuie să urmărească drepturi sau obținerea unor condiții mai bune de muncă și viață, ci răsturnarea întregii ordini care făcuse posibilă această muncă.

Mai puțin cunoscut, însă, este faptul că Marx, însuși, a fost, mai degrabă, preocupat de îndepărtarea omului de credința în Dumnezeu și, îndeosebi de Creștinism, pe care îl considera o „religie a sclavilor”. Doar un proletar, din universul căruia fusese scos Dumnezeu, era în stare să înființeze Gulag-ul, să extermine milioane de semeni de-ai săi, și, în ultimă instanță, să fie manipulați să realizeze cele mai nedemne acte de proslăvire ale stăpânilor pe care-i are. Eforturile lui Marx de a lupta împotriva unei societăți coagulate tradițional în jurul unor valori creștine par să aibă o anumită justificare machiavellică. Este însă stranie îndârjirea sa împotriva socialiștilor creștini care luptau pentru drepturile proletarilor cu Biblia în mână.

O incursiune aprofundată în opera și biografia lui Marx îl descoperă pe acesta preocupat de satanism și autor al unor „Poeme satanice”. În câteva dintre ele nu se sfiește să profereze cele mai întunecate blesteme împotriva lui Dumnezeu și să-și afirme ca ideal suprem prăbușirea în infern, alături de întreaga umanitate. Tot materialismul lozincard era doar o stratagemă pentru a înșela dorința oamenilor muncii după o viață mai bună.

Dar Marx este doar o verigă intermediară în incursiunea noastră. Ideile sale sunt de fapt, doar o continuare a idealurilor illuministe. Coincidență ? Societatea secretă a illuminaților, care a zămislit Revoluția franceză și care a umplut apoi Europa de sânge de proletari și țărani, a fost înființată chiar la 1 mai, în anul 1776, în Bavaria, de către Adam Weishaupt, chiar după Noaptea valpurgică, noaptea orgiilor vrăjitorești a lui Mefistofel. Acest profesor de teologie devenit dușman al credinței creștine a înființat o mișcare ce își propunea să lupte împotriva Monarhiei, împotriva proprietății private, împotriva religiei, mai ales a celei creștine, împotriva Familiei și, în general, împotriva unei lumi care trebuia răsturnată pentru a aduce Noua Ordine Mondială. Mișcarea mima ateismul, dar era impregrantă de ocultism. Bineînțeles că plebeea secolului XX nici nu trebuia să știe adevărul din spatele miturilor pe care fusese clădită, ci doar despre o iluzorie luptă care încerca să radă de pe fața pământului o lume în curs de dispariție. Atât socialismul bolșevic, cât și socialismul naționalist aveau să se închine, în acest fel, idolilor urii, inventând dușmani de clasă sau de rasă și umplând lumea cu sânge, sacrificii pe altarele întunericului secolului XX. Era o religie răsturnată, a tenebrelor, care-și avea idolii, icoanele, altarele de butaforie, până și sărbătoarea denaturată a Floriilor, sacrificiile, ritualurile pe care le plasase suficient de aproape de Paști încât să poată încerca să se substituie sărbătorii Învierii unui Dumnezeu care, culmea, fusese de dragul oamenilor, timp de 33 de ani, chiar Om al muncii, înainte de a fi Om al durerii, obișnuit cu suferința.

Așa cum trebuie însă, întotdeauna ca să se întâmple, idolii s-au părvălit la pământ, dar omenirea a trebuit să plătească zeci de milioane de vieți pentru această rătăcire căreia i-a căzut pradă.

Iar dacă azi mai râde primăvara pentru proletari, este doar pentru că El, Iisus este singurul care a redăruit cu adevărat demnitatea. Este singurul dintre conducătorii muncitorilor care a știut ce înseamnă munca proletarului, singurul care i-a iubit. Dar și singurul care a înviat !”


https://arheo7tv.wordpress.com/2017/01/26/1980-18-27-aprilie-3-mai-1980/

Și în vremea comunismului se ofereau salariaților zile libere cu recuperare, când între zilele libere oficiale (1-2 ianuarie, 1-2 mai, 23-24 august) și duminică se intercala o zi de lucru (sâmbătă sau luni). Din păcate pentru părinții noștri, recuperarea nu se făcea ca acum sâmbăta, ci în duminica cea mai apropiată. Așa se face că erau nevoiți să lucreze 13 zile consecutiv pentru a recupera ziua de sâmbătă sau luni nelucrată. În acest mod s-au petrecut lucrurile cu Ziua Muncii din anul 1980. S-a lucrat duminică, 27 aprilie în contul zilei de sâmbătă, 3 mai 1980, oamenii muncii bucurându-se de o vacanță de 4 zile. Dovada este în programele de radio de duminică și de sâmbătă care par inversate (duminica sunt emisiuni difuzate de obicei de luni până sâmbătă, iar sâmbătă sunt emisiuni care se difuzau duminică) Pe 1 mai 1980 au omis să tipărească la ce oră începe să emită programul 3 ( probabil ora 8.00 sau 9.00). Iar vineri 2 mai 1980, ora 15.30, așa cum a sesizat posesorul ziarului de față, la radio, pe programele 1 și 2 se transmiteau simultan programe de muzică populară diferite. Știam că era cineva special desemnat să se ocupe să nu se difuzeze simultan același gen de programe pe canalele diferite ale radioului sau televiziunii.  1980-04-27-coperta-1


https://arheo6tv.wordpress.com/2016/06/05/radio-tele-scoala-nr-44-29-aprilie-11-mai-1974/

Este foarte posibil ca acesta să fie ultimul număr al revistei „Radio Tele Școală” în formatul bilunar. Bănuiesc că dispariția revistei are legătură cu Nicolae Ceaușescu. Am descoperit în revista „România literară” stenograma ședinței secretariatului CC al PCR din data de 1 mai 1974, când s-a luat decizia de „reducere substanţială a tirajelor, formatului, numărului de pagini şi ritmului de apariţie a ziarelor şi revistelor, precum şi suprimarea unora dintre ele. Motivele principale invocate de către N. Ceauşescu au fost necesitatea economisirii hârtiei şi ameliorarea conţinutului publicaţiilor din punct de vedere ideologic. Măsurile luate au dus şi la restrângerea cu mai mult de o pătrime a personalului din redacţii, cei disponibilizaţi trecând în bună măsură în aparatul de propagandă propriu-zis” . Dacă aveți timp, vă recomand să citiți întreg textul, (din păcate, cred că e incomplet)  http://www.romlit.ro/stenograma_edinei_secretariatului_cc_al_pcr_din_ziua_de_1_mai_1974 . Cea mai savuroasă este afirmația cinică, dar sinceră a președintelui Ceaușescu „Am şi propus astăzi să facem o redacţie unică pentru presa centrală şi ar fi suficient, pentru că, în afară de cîte un articol luat de la cîte cineva, se publică aceleaşi materiale. Informaţiile externe sînt aceleaşi, informaţiile interne la fel şi mai este cîte unul care scrie cîte un articol, dar din care nu înţelegi nimic. Am pus astăzi trei ziare pe masă şi toate seamănă leit nu numai în ce priveşte pagina internaţională. În toate scrie acelaşi lucru numai aşezarea este diferită, după imaginaţia fiecăruia. Noi am mai vorbit nu o dată că nu este nevoie să reia toate aceleaşi ştiri. Ştirile internaţionale se dau de către televiziune de 3-4 ori pe zi şi atunci în ziare ar trebui să apară lucruri mai deosebite.”   Oare așa se explică absența din anticariate și din colecția mea a programelor „Radio-Tv” pentru anul 1974 ?

Colaborarea dintre Radio-Televiziunea Română și Ministerul Învățământului nu s-a oprit odată cu dispariția acestei reviste, în scurt timp apărând unele broșuri cu periodicitate instabilă („apare când iese de sub tipar!”). Sper ca la un moment-dat să procur cât mai multe și să fac o sinteză cu publicațiile „Radio Tele Școală” din perioada 1974-1983.(am vreo 15, dar bănuiesc că sunt mai multe). Odată cu reducerea programului radio-tv de la începutul anului 1982, reducerea progresivă a emisiunilor de instruire școlară a dus la dispariția totală a publicațiilor de profil. După anul 1989, s-a reluat tradiția și în februarie 1991 a apărut numărul 1 al revistei TeleȘcoală, pe care vi-l voi prezenta în cel mai scurt timp.

Acest ultim număr conținea programul pentru 1 mai 1974. Bănuiesc că era ceva provizoriu, deoarece nu cred că ar fi avut programul unei zile absolut normale, de exemplu, emisiunea Tele Școală. Am văzut doar un ziar Scânteia din 2 mai când programul coincidea cu cel din revistă, adică ceva banal, nimic special pentru o sărbătoare legală, scrisă cu roșu în calendar.. Senzația mea e că s-a lucrat pe 2 mai 1974, iar ziua liberă a fost mutată sâmbătă, deoarece observ un program de sărbătoare la tv, fără a se întrerupe emisia la amiază, așa cum se întâmpla sâmbăta. Radio Tele Scoala 1974-44 01Radio Tele Scoala 1974-44 32


https://arheo5tv.wordpress.com/2015/12/30/1950-urzica-nr-30-1-mai-1950-incomplet/

Lipsesc 4 pagini (5-6,11-12).Urzica 1950-30 01


https://arheo5tv.wordpress.com/2015/09/08/1965-urzica-nr-8-30-aprilie-1965/

Urzica 1965-08 01