Archive for the ‘12 Decembrie 1935’ Category


https://arheo9tv.wordpress.com/2017/11/19/1935-63-radio-universul-29-decembrie-1935-4-ianuarie-1936/ 

Acest număr conține programul pentru Revelionul 1936. Numărul de ore de emisie a rămas același ca pentru orice altă zi, inclusiv pe 1 ianuarie 1936, doar că în seara de 31 decembrie 1935, de la ora 20.45 s-au transmis „Răvașe de Anul Nou” de scriitorul Horia Furtună, apoi de la ora 21.00 pentru 3 ore s-a transmis un program festiv sub genericul „Radio-Bucureștii Veseli”. Ora 00.00 marchează inaugurarea emițătorului național de la Bod, a cărui comandă de punere în funcțiune a fost dată  de regele Carol al II-lea,  care a rostit o scurtă cuvântare, după cum vom vedea în numărul imediat următor. În program, la miezul nopții, erau prevăzute și urările Societății de Radiodifuziune. În continuare, până la ora 2.00 s-a transmis muzică de petrecere de pe discuri de gramofon. În general, programul radio se încheia la ora 24.00, dar se întâmpla frecvent să se transmită concerte nocturne până la 1.00 sau chiar ora 2.00.


https://arheo9tv.wordpress.com/2017/11/18/1935-62-radio-universul-22-28-decembrie-1935/ 

Număr special, cu pagini suplimentare, pentru Crăciunul 1935. În pagina 10 a fascicolului cu programe radio avem informații despre stația de emisie de la Bod: „Radio România Cu 150 kilowați în antenă. Emisiunile experimentale ale postului Radio România cu 150 kilowați în antenă, pe 1875 m. lungime de undă au început joi 19 decembrie 1935 și vor fi repetate des. Societatea de radiodifuziune roagă pe ascultători să urmărească aceste emisiuni experimentale și să-i comunice modul cum sunt recepționate”


https://arheo9tv.wordpress.com/2017/11/12/1935-61-radio-universul-15-21-decembrie-1935/ 

 


https://arheo9tv.wordpress.com/2017/11/11/1935-60-radio-universul-8-14-decembrie-1935/ 

 


https://arheo9tv.wordpress.com/2017/11/05/1935-59-radio-universul-1-7-decembrie-1935/