Archive for the ‘12 Decembrie 1947’ Category


https://arheo7tv.wordpress.com/2016/12/30/19471948-romania-libera-2-ianuarie-1948/

Un număr special apărut imediat după ilegala proclamare a Republicii Populare Române, făcute în pripă, la ceas de seară, sub adăpostul întunericului, când românii petreceau sărbătorile de iarnă, iar presa era într-o mini-vacanță, neputând anunța cetățenii în timp util. S-au dus la culcare cu Regele și s-au trezit cu guvernul dr. Petru Groza.

Acest ziar este incomplet, din 12 pagini am găsit doar paginile 1-2 și 5-6, din care două conțin publicitate. Pentru că nimic nu e nou sub soare,  și așa cum pe 22 decembrie 1989 presa și-a făcut un timid „mea culpa” și a trecut instantaneu la proslăvirea noului regim, așa s-a simțit dator și ziarul „România liberă” să salute regimul comunist (ultima fotografie, între Groza și Dej):

„Pe drumul istoric al eliberării sale definitive, poporul român a înscris ieri o nouă și covârșitoare biruință.

Au fost lăsate în urmă ultimile piedici artificiale, au fost deschise larg și decisiv porțile unei noi ere.

România este republică populară.

Și astăzi, când la capătul unui lanț de lupte grele și justificate victorii, milioanele de oameni ai muncii din România pot saluta – la început de nou an și nouă eră istorică – succesul secularelor sale drepte năzuinți; azi, în această memorabilă zi națională, când toate barierele au câzut, când toate posibilitățile încap în mâna mulțimilor și a forțelor politice organizate care le reprezintă, nu poate fi om, nu poate fi cetățean, nu poate fi român iubitor al țării sale, îndrăgostit de poporul său și de dreptele lui năzuinți la pace și bunăstare, care să nu ridice tradiționala urare de an nou, de ERĂ NOUĂ, cu salutul care de azi este al nostru și al viitorului nostru:

Trăiască Republica Populară Română !”

Istoria se repetă !romania-libera-1948-01-02-01romania-libera-1948-01-02-02romania-libera-1948-01-02-03romania-libera-1948-01-02-04


Eleodor Focșeneanu

Eleodor Focșeneanu

Editura ALL EDUCATIONAL SA ,

Bucureşti,  1997, 192 pagini

  • Prezentare de carte –

Eleodor Focşeneanu s-a născut la 17 februarie 1925 in Câmpina, judeţul Prahova. A urmat cursurile Facultăţii de drept şi ale Facultăţii de Litere (limba spaniolă) şi Filozofie din Bucureşti, dar şi-a luat numai Licenţa în Drept in iulie 1947, deoarece noua lege a învăţământului introdusă de regimul comunist interzicea frecventarea a două facultăţi şi a fost nevoit, prin urmare să întrerupă celelalte cursuri. Întrucât i s-a refuzat înscrierea în Baroul Prahova, a urmat Institutul Maxim Gorki de Limbă şi Literatură Rusă (singura Facultate la care nu se aplica interdicţia de mai sus), promovând primii doi ani (1948-1950), dar a întrerupt cursurile şi profitând în anul 1951 de o împrejurare favorabilă, s-a înscris în Colegiul de Avocaţi Prahova. A profesat avocatura la Câmpina până în anul 1974 şi la Bucureşti, în continuare până la pensie, în 1997. În anii ’70 şi-a elaborat teza de doctorat cu o tema referitoare la dreptul de autor („Dreptul de traducere“, 426 p.), dar a refuzat sa o susţină, atâta timp cat pentru aceasta era nevoie de aprobarea organelor de partid comuniste, absolut străine de activitatea ştiinţifică. După 1989 s-a făcut remarcat îndeosebi prin articolele sale pe teme constituţionale si istorice din România liberă, Cotidianul si Lumea Liberă (New York). A demonstrat temeinic caracterul ilegal al proclamării republicii, a arătat, de asemenea, cu argumente, de ce 10 Mai este Ziua Independenţei României si a susţinut drepturile legitime ale României asupra teritoriilor cotropite de fosta Uniune Sovietica.

Lucrarea este împărţită în 7 capitole, însoţite de un Cuvânt înainte, o Încheiere în care prezintă concluziile şi 20 de documente prin care autorul, cu abilitatea unui detectiv, demonstrează modul cum, călcând orice aparenţă de legalitate, clica comunistă locală şi-a îndeplinit „tema pentru acasă” cu care era restantă în faţa Marelui Frate de la Răsărit.

Cuvântul înainte începe cu un citat din Gheorghe Gheorghiu Dej, respectiv începutul şi sfârşitul cuvântării ţinute la o „impresionantă adunare ostăşească” în ajunul alegerilor din 19 noiembrie 1946  „Înainte de a preciza poziţia partidelor democratice faţă de rolul Armatei, gândul meu se îndreaptă cu recunoştinţă spre regele ţării noastre….. Cu mult înainte de 23 August, Măria Sa Regele a lucrat la descătuşarea şi eliberarea ţării de sub jugul cotropitorilor şi a făcut cauză comună cu poporul împotriva duşmanilor ţării. Noi vrem o armată disciplinată în slujba poporului şi a Coroanei. Închei,  domnilor ofiţeri, subofiţeri, ostaşi, doamnelor şi domnilor, strigând din toată inima  Să trăiască Măria Sa, Regele ! ”

Capitolul 1, GUVERNUL PETRU GROZA DE LA EUFORIE LA PANICĂ .  La mijlocul lunii decembrie 1947 toţi factorii ostili guvernului prosovietic sau numai indezirabili, fuseseră fie înlăturaţi, fie puşi în imposibilitatea de a acţiona împotriva guvernului Petru Groza.. Cât despre singurul obstacol, dar şi cel mai greu de trecut, regele Mihai I, se părea, spre satisfacţia guvernanţilor comunişti din România că lucrurile aveau să se orânduiască de la sine, fără nici o bătaie de cap. Suveranul şi Regina Mamă plecaseră la 12 noiembrie 1947 la Londra pentru a participa la ceremonia căsătoriei principesei Elisabeta, moştenitoarea tronului Marii Britanii. Guvernul îşi dăduse acordul cu o grabă şi o amabilitate suspecte şi membrii guvernului Petru Groza conduseseră pe rege la aeroportul Băneasa cu o voioşie exagerată. Se spera desigur că regele avea să se folosească de acest prilej pentru a părăsi definitiv ţara. Aceste supoziţii păreau să se îndeplinească. În comunicatul Casei Regale nr. 29 din 12 noiembrie 1947, se menţiona că M.L aveau să lipsească din ţară aproximativ 20 de zile, dar trecuse mai mult de o lună şi nu se întorseseră. În toată această perioadă, ziarele Scânteia şi România liberă păstraseră o tăcere absolută cu privire la vizita suveranului. Cum primul era oficiosul PCR, iar celălalt al guvernului, era o certitudine că ele reflectau politica guvernanţilor ca regele să fie ignorat complet, pentru a pregăti opinia publică cu eventuala sa detronare.

La 17 decembrie 1947, guvernul Petru Groza, în care, între timp, comuniştii obţinuseră o pondere incontestabilă, culegea roadele îndelungatei sale aşteptări şi strădanii pentru acapararea puterii. Venea în vizită oficială la Bucureşti, în fruntea unei numeroase delegaţii guvernamentale, mareşalul Iosif Broz Tito – prima vizită a unei important personalităţi politice de când fusese impus la putere, la 6 martie 1945, acest guvern care avea să fie ignorat de atunci de toate Statele. La primirea solemnă din gara Mogoşoaia nu s-a intonat Imnul Regal Român, ci doar Imnul naţional iugoslav. În  seara zilei de 17 decembrie 1947 are loc la Palatul Ministerului Afacerilor Străine un dineu în cinstea mareşalului Tito şi a celorlalţi oaspeţi iugoslavi, oferit de Ministrul Afacerilor Străine, Ana Pauker.

A doua zi, joi 18 decembrie 1947 este rândul primului ministru, dr. Petru Groza să ofere un dejun la Cercul Militar în cinstea aceloraşi oaspeţi A treia zi s-a semnat Tratatul de prietenie,colaborare şi ajutor reciproc între Regatul României şi Republica Populară Federativă Iugoslavia, prima şi cel mai inofensivă fraudă a guvernului, care era delegat de către Rege să facă numai lucrările administraţiei publice, numiri şi destituiri de funcţionari publici şi nicidecum să încheie tratate.. Tot vineri 19 decembrie 1947, ora 11.30 Scânteia anunţa o mare adunare populară  în Piaţa Victoriei unde s-au adunat 750.000 participanţi din toată ţara.  Şi Adunarea Deputaţilor, prezidată de Mihail Sadoveanu s-a întrunit în şedinţă specială. Suita de festivităţi s-a încheiat în seara zilei de vineri, 19 decembrie 1947 cu recepţia din saloanele Cercului Militar oferit de ambasadorul iugoslav la Bucureşti. Din nou s-a intonat doar imnul iugoslav. Delegaţia iugoslavă a fost însoţită până la graniţă de Gheorghiu-Dej, secretarul general PMR şi ministrul industriei şi comerţului secundat de Teohari Georgescu, ministrul Afacerilor Interne şi, din partea Partidului Social Democrat de ministrul Educaţiei naţionale, Ştefan Voitec.

Sâmbătă 20 decembrie 1947, Adunarea Deputaţilor între orele 10 şi 10.35 adoptă prin vot secret, cu bile, modificarea articolului 267 din Codul Penal, privind delictul de trecere frauduloasă a graniţei, înăsprind sancţiunea. Apoi, între orele 11 şi 11.20 tot prin vot secret, cu bile s-a adoptat completarea articolelor 1 şi 2 ale Legii 877 din 8 decembrie 1940, care de fapt era un decret din timpul guvernării legionare. Completarea celor două articole prevedeau posibilitatea retragerii naţionalităţii române cetăţeanului român care nu se întorcea în ţară la expirarea termenului de validitate a actelor de călătorie sau cel mai târziu la 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii, precum şi extinderea măsurilor de confiscare a averii ca perioadă complementară. În 20 de minute au avut loc discuţiile, votarea pe articole şi apoi votarea finală cu bile (224 albe-pentru şi una neagă-contra). Fiind final de sesiune, vicepreşedintele Adunării Deputaţilor prof. Constantinescu-Iaşi anunţă următoarea şedinţă pentru marţi, 20 ianuarie 1948, orele 17. Toate ziarele au anunţat vacanţa parlamentară de o lună.

Pentru duminică 21 decembrie 1947, orele 17 la Sala Aro, acum Sala Patria, se pregătea  o festivitate închinată aniversării Zilei de naştere a generalisimului Stalin la care va vorbi tov. Gheorghiu Dej. (aşa anunţau oficioasele comuniste în data de 20 decembrie). Dar anunţul a fost schimbat după 24 de ore şi cu caractere mai mici a fost înlocuit vorbitorul şi anume Miron Constantinescu, membru al Biroului Politic al CC al PCR şi secretar al Comisiunii de redresare economică şi reformă monetară. Ciudat a fost că au lipsit Gheorghiu Dej,  Vasile Luca, Emil Bodnăraş şi Teohari Georgescu. Ana Pauker a salvat aparenţele pentru evitarea speculaţiilor inoportune.

La ora 13, la Gara Mogoşoaia ( din cauza vremii nefavorabile nu s-a putut folosi calea aerului) a revenit în ţară Regele Mihai şi Regina Mamă Elena. A fost întâmpinat de membrii guvernului Groza, Nu s-a menţionat nici o primire solemnă, nici trecerea în revistă a companiei de onoare, nici ovaţii nici intonarea Imnului regal. Pe cât de joviali au fost membrii  guvernului la plecarea Regelui pe atât de ostili au fost la sosire.

Activitatea Regelui din perioada 21-30 decembrie 1947 se poate reconstitui doar din comunicatele Casei Regale din Monitorul Oficial, Scânteia ignorându-l complet pe Suveran.

Luni 22 decembrie 1947, regele a învestit trei feţe bisericeşti în rang de chiriarh (Justinian ca mitropolit al Moldovei)

Marţi 23 decembrie regele primeşte pe baronul del Murgo care îşi prezintă scrisorile de acreditare ca Trimis Extraordinar şi Plenipotenţiar al Italiei la Bucureşti, însoţit fiind de ministrul Afacerilor Străine, Ana Pauker, ultimul ministru al guvernului Groza, care cel mai probabil i s-a adresat cu Sire, sau Majestatea voastră. A mai fost primit în audienţă un singur ministru, cel al  Cultelor, Stanciu Stoian.

Ziarul Adevărul relatează că luni, 22 decembrie 1947 regele l-a primit în audienţă pe dr. Petru Groza. Dar întâlnirea nu a fost consemnată, aşa cum era normal în comunicatele Casei Regale. Autorul presupune că şeful Consiliului de Miniştri ţinea să apară în orice împrejurare ca un om de lume civilizat să fi fost la rege în audienţă particulară pentru a-i prezenta urările de Crăciun şi Anul Nou. Singurul oficial comunist care a respectat tradiţia.

Miercuri, 24 decembrie 1947, Regele şi Regina Mamă au plecat la Sinaia pentru a-şi petrece sărbătorile de Crăciun. La fel şi membrii guvernului, au plecat în provincie (Petru Groza la Deva, Vasile Luca la Târgu Secuiesc, Lucreţiu Pătrăşcanu la Predeal, Ştefan Voitec la Breaza). Puţini ştiau însă că Emil Bodnăraş plecase la Moscova, dar nu în vacanţă !

Capitolul II, EMIL BODNĂRAŞ ACŢIONEAZĂ DIN UMBRĂ-UN MINISTRU IMPOSTOR. Sătul de ineficienţa PCR, Stalin nu a mai trimis ajutoare, ci l-a chemat pentru instrucţiuni pe Emil Bodnăraş. Ioan Scurtu afirmă că, la 24 decembrie a fost investit noul ministru al apărării naţionale, Emil Bodnăraş, membru în Biroul Politic al PCR, care abia se întorsese de la Moscova, unde priise din partea lui Stalin indicaţii privind organizarea abdicării regelui Mihai. Ştirea numirii oficiale a fost uşor camuflată în paginile ziarelor. Decretul Regal din Monitorul oficial de miercuri 24 decembrie 1947 arată că regele Mihai, la data de 23 decembrie l-a numit ca ministru secretar de stat la departamentul Apărării Naţionale pe dl Emil Bodnăraş. Dar nu a existat nicăieri ştirea că Mihail Lascăr, cel ce deţinuse portofoliul MAN ar fi demisionat. Normal era ca regele să-i aprobe demisia şi apoi să numească un nou ministru. Apoi pe 23 decembrie primul ministru Groza nu a fost în audienţă la rege . Nu s-a depus nici un jurământ, ci doar o mică festivitate., la care au luat cuvântul Mihail Lascăr, care a sugerat în discursul său că i s-a impus schimbarea, de către partid, s-a adresat cuviincios regelui ( ca un fost comandat al diviziei de voluntari Horea Cloşca şi Crişan) şi a fost maliţios la adresa lui Bodnăraş prin sublinierea dragostei fierbinte de ţară şi de armată a unui om ca dl. ministru Emil Bodnăraş. Discursul titularului a fost cinic Din însărcinarea PCR şi cu asentimentul comun al Guvernului condus de preşedintele nostru, dl dr. Petru Groza, am priit misiunea de a conduce de azi treburile armatei. Al treilea vorbitor a fost Petru Groza care a spus despre instalarea prietenului Emil Groza are rosturile ei adânci, rosturi care ne aparţin nouă tuturor, rosturi care aparţin întregului popor.

Au început epurările în Armată, prin două decrete regale din 27 decembrie au fost trecuţi în rezervă numeroşi generali, deveniţi indezirabili şi din rezervist, a fost numit secretar general administrativ al MAN pe Coliu Dumitru, evreu bulgar, cetăţean sovietic, care venise în România cu Armata Roşie în 1944, membru al CC al PCR. În ultimele zile ale anului prin mai multe decrete,a fost decapitată întreaga  conducere a Armatei Regale Române, fiind înlocuită cu oameni de încredere, chiar şi din afara armatei. Şi pentru a tăia din faşă orice protest, conform Scânteia, Audienţele la Tov. Emil Bodnăraş, ministrul Apărării Naţionale sunt strict suspendate până la 1 februarie 1948.

 

Capitolul III GHEORGHE GHEORGHIU DEJ DĂ ÎN VILEAG COMPLOTUL – MĂRTURISIRILE LUI GH.GHEORGHIU DEJ

Datorită minivacanţei de Crăciun, următoarele ziare au apărut pe 30 decembrie 1947 (25-26-27 erau zile libere, duminică 28 nu au apărut pentru că pe 27 a fost liber, iar luni 29 nu au apărut pentru că prin tradiţie,lunea nu apăreau ziare, duminica fiind zi liberă, aşa că populaţia nu a avut informaţii timp de 5 zile) Aşadar s-a publicat numirea lui Bodnăraş , şi an articol semnat de Gheorghiu Dej, PCR în lupta pentru democratizarea ţării, apărut integral în Scânteia. Subtitlu Raport informativ făcut la Consfătuirea reprezentanţilor unor partide comuniste, care a avut loc în Polonia la sfârşitul lunii septembrie 1947, reprodus după nr. 3 din revista Pentru pace trainică, pentru democraţie populară, care şi el a apărut cu foarte mare întârziere (în loc de 15 decembrie s-a difuzat pe 30 decembrie) E vorba de consfătuirea secretă care a creat Kominformul, Biroul Informativ al Partidelor Comuniste. A fost la sfârşitul lunii septembrie 1947, dar Gheorghiu Dej s-a întors în ţară la 6 octombrie 1947 (autorul sugerează instructaj în Polonia sau chiar Moscova) Foarte pe scurt , era un mea culpa pentru întârzierea instalării comunismului în România şi un plan de măsuri, care culminau cu elaborarea unei noi Constituţii care să corespundă schimbărilor petrecute. Un membru al guvernului român care a depus jurământ să apere Constituţia şi apoi îşi ia angajamentul să răstoarne ordinea constituţională era calificată de Focşeneanu drept crimă de înaltă trădare

Capitolul IV- O ABDICARE ÎNVĂLUITĂ ÎN MISTER-  CE S-A SPUS ROMÂNILOR…ŞI CE AR FI PUTUT DEDUCE ROMÂNII  Acalmia specifică sfârşitului de an a fost întreruptă marţi, 30 decembrie 1947, la ora 18, de un comunicat care i-a uluit pe români. Regele a abdicat !

Actul de abdicare atrăgea de la prima vedere prin stilul şi ortografia sa, neglijenţa cu care fusese redactat şi dactilografiat. Dacă ar fi emanat de la rege, ar fi avut o formă mai aleasă, nu limbajul specific comunist, iar pronume ca mine şi mei ar fi fost dactilografiate cu majusculă, dar nu s-ar fi folosit pluralis maiestatis (în lipsa Noastră, sub rezerva sancţiunii Noastre, până la întoarcerea noastră). Apoi în mesajele regale, suveranul nu se adresa niciodată poporului român, ci aşa cum se adresa ţării în mesajul din 23 August 1944, poporului Meu sau poporului Nostru., în funcţie de context, considerându-se membru al lui.

Prima inadvertenţă constituţională este că Regele putea abdica doar pentru sine însuşi şi nu şi pentru urmaşii săi. Prin abdicare, urmaşii dobândeau vocaţiei succesorală  şi numai ei puteau renunţa la dreptul lor. Apoi, libertatea poporului  român de a-şi alege o nouă formă de stat conţine 3 erori. Prima este că abdicarea unui monarh nu atrage după sine şi răsturnarea ordinii constituţionale. Apoi conform articolului 33 din constituţie, toate puterile statului emană de la naţiune, astfel încât monarhul nu-i putea lăsa popurului român un drept pe care acesta îl avea prin legea fundamentală. În sfârşit, chiar dacă am admite că prin abdicarea monarhului s-ar fi schimbat ordinea constituţională în România, nu putea fi vorba de o nouă formă de Stat, că doar ţara noastră nu devenea un Stat federal în loc de Stat unitar, ci de o nouă formă de guvernământ, devenind republică (populară) din monarhie .

Şi Proclamaţia guvernului reitera confuziile constituţionale din Actul de abdicare, la care adăugă şi inadvertenţe noi. De exemplu – Astfel, poporul român a dobândit libertatea de a-şi clădi o nouă formă de stat – Republica Populară. A alege este înlocuit cu a clădi o nouă ordină statală, care este şi prestabilită, şi,  prin urmare nu mai este alegere, ci sarcină.. Ulterior a fot botezată ideologic drept Construirea socialismului.

Capitolul V – PARLAMENTUL VOTEAZĂ ÎN VACANŢĂ – ŞEDINŢĂ SOLEMNĂ A PARLAMENTULUI ? Singurul ziar din 31 decembrie 1947 care se găseşte în biblioteci este o ediţie specială a Scânteii. Nu este clar dacă au apărut şi alte ziare datorită derutei presei şi a zilei speciale, respectiv, ajunul Anului Nou, când urmau din nou cel puţin două zile libere. Unul din articole anunţa Aseară, într-o şedinţă solemnă şi într-o atmosferă de nemărginit entuziasm, Parlamentul a proclamat în unanimitate Republica Populară Română. Dar în comunicatul radio se spunea că Guvernul proclamase RPR. Iar Parlamentul era în plină vacanţă de o lună, chiar parlamentarii partidelor comunist şi social-democrat vor lua parte activă la acţiunea de lămurire a cadrelor acestor partide în legătură cu platforma partidului unic muncitoresc (RL, 22 decembrie) ! Reprezentanţii naţiunii veniţi din toate colţurile ţării aşteptau încă de la orele5 după amiază pe culoarele Camerei . În condiţiile în care regele ar fi semnat abdicarea în jurul orelor 12, cum s-a putut convoacă o şedinţă în următoarele 6 ore ? Asta presupune fie o acţiune premeditată cu o zi sau două înainte de 30 decembrie, fie că locul deputaţilor a fost luat de activişti comunişti, care au jucat rolul de umplutură. Preşedintele de şedinţă, Mihail Sadoveanu dă cuvântul primului ministru Petru Groza, care cu glas puternic, citeşte Actului de Abdicare şi Proclamaţiei guvernului. Deputatul Gheorghe Nechiti dă citire proiectului de lege prin care România devine Republică Populară. Proiectul este votat în unanimitate cu 295 de bile albe. Apoi Gheorghe Apostol prezintă proiectul de lege privitor la numirea membrilor Prezidiumului RPR. Proiectul este votat în unanimitate cu 295 bile albe.

Articolul 2 din legea pentru constituirea Statului Român în RPR prevedea abrogarea Constituţiei din 1866 cu modificările din 29 martie 1923 şi acelea din 1 septembrie 1944. Dar, cu o pauză de 6 ani, această constituţie guverna România de 81 de ani, iar tradiţia nu prevedea abrogarea, ci revizuirea în parte sau în total de o Adunare Constituantă Şi pentru orice modificare, românii erau chemaţi la urne pentru alegerea Camerelor de revizie.

Procesul verbal al acestei şedinţe a apărut în Monitorul oficial abia Marţi 20 ianuarie 1948 ( era de înţeles o întârziere de câteva zile, maximum o săptămână pentru transcriere şi verificarea stenogramelor, dar se putea justifica prin vacanţa parlamentară…)   Titlul conţine o gravă inadvertenţă ADUNAREA DEPUTAŢILOR SESIUNEA ORDINARĂ 1947/1948 ŞEDINŢA DE MARŢI 30 DECEMBRIE 1947 ! Deci nu era o sesiune extraordinară, iar sesiunea pentru 1947 luase sfârşit la 20 decembrie, iar pentru 1948 va fi reluată pe 20 ianuarie). Nefiind nici o convocare în Monitorul Oficial, Adunarea Deputaţilor nu se găsea în sesiune, nici ordinară, nici extraordinară !

Din acelaşi proces verbal aflăm că şedinţa  fost deschisă la orele 19.10 şi declarată închisă la orele 19.55 Deci, 45 de minute pentru lecturarea a 4 acte , 19 reprize de aplauze puternice, îndelung repetate, plus perindarea de două ori a 295 de deputaţi pentru votul secret cu bile. Nu s-a făcut un apel nominal la început, pentru verificarea quorum-ului, trebuiau nominalizaţi atât parlamentarii prezenţi , cât şi cei absenţi. Apoi trebuia anunţarea şi aprobarea ordinii de zi. Din aceste punct de vedere, şedinţa este lovită de nulitate.

Scânteia relata Tribunele, balcoanele, părăsesc de astădată rigurozitatea parlamentară şi entuziasmul popular se dezlănţuie cu o forţă greu de stăpânit. Evenimentul este prea măreţ pentru ca oamenii să se poată reţine.. Dar în tribune şi balcoane nu se găseau parlamentari, ci public, care trebuia să asiste pasiv şi civilizat la dezbaterile corpului legislativ, respectând rigurozitatea parlamentară. Rolurile s-au inversat. În locul deputaţilor care trebuie să fi fost în număr minim, cei din Bucureşti şi judeţele limitrofe, câţi vor fi putut fi mobilizaţi, unii dintre ei asistând consternaţi la acest spectacol degradant, s-a pronunţat asupra formei de guvernământ o gloată de activişti de partid, dezlănţuiţi şi greu de stăpânit, şi nu prin vot, ci prin manifestări de autentic primitivism.

CAPITOLUL VI – GUVERNUL PETRU GROZA, O BANDĂ DE FALSIFICATORI. În dimineaţa zilei loviturii de stat a apărut Monitorul Oficial nr. 300 din 30 decembrie 1947, care nu cuprindea nici o lege şi nici un decret, ci numai decizii şi dispoziţii ministeriale. Cu o zi înainte, apăruse Monitorul Oficial nr. 299 din 29 decembrie 1947, care în afara decretelor regale falsificate de Bodnăraş pentru decapitarea armatei, nu cuprindea alte legi sau decrete. Dar în colecţiei există un Monitor Oficial nr. 299 bis, cu aceeaşi dată, 29 decembrie 1947. Luni, 29 decembrie 1947 nu se întâmplase nimic deosebit, ziua se scursese în cea mai deplină acalmie. Nimic nu justifica publicarea unui supliment la Monitorul Oficial curent. În schimb avea un volum enorm, 80 de pagini, 19 legi promulgate de rege şi 65 de decrete regale. Era un record absolut. În toată istoria constituţională a României nu apăruseră într-un singur Monitor Oficial atâtea legi şi decrete regale. 18 legi şi 50 de decrete regale au fost emise chiar în ziua publicării în Monitorul Oficial. Normal era să fie publicate în numărul curent 300/30 decembrie 1947, apărut a doua zi, care de altfel avea spaţiu suficient.

Apoi, aceste 68 de acte oficiale emise pe 29 decembrie 1947 apăreau semnate de Regele Mihai I şi contrasemnate de următorii miniştri Lucreţiu Pătrăşcanu (toate promulgările de legi !!!), Vasile Luca, Traian Săvulescu, Tudor Ionescu, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ştefan Voitec, N. Profiri, Teohari Georgescu, Stanciu Stoian, Ion Pas, Teodor Iordăchescu şi Romulus Zăroni, în total 12 miniştri. Se presupune că toţi au fost primiţi de rege în audienţă ! Această operaţiune ar fi durat foarte mult, iar tipărirea şi mai mult. Deoarece imprimarea s-ar fi făcut până noaptea târziu, se pune întrebarea de ce s-a complicat guvernul ca în aceeaşi seară să dea la tipar două Monitoare Oficiale, nr. 299 bis/29 decembrie şi nr. 300/30 decembrie 1947, de vreme ce amândouă ar fi urmat concomitent a doua zi, pe 30 decembrie 1947, când ar fi fost foarte simplu să apară unul singur ? Toate decretele regale au menţiunea Dat la Bucureşti, 29 decembrie 1947. De fapt, regele era la Sinaia. În seara zilei de 29 decembrie, Petru Groza a telefonat la Sinaia mareşalului Palatului, Dimitrie Negel, pentru a solicita regelui Mihai I să vină la Bucureşti a doua zi, adică pe 30 decembrie 1947, pentru a discuta o chestiune de familie.

Întoarcerea regelui în ţară i-a obligat pe membrii guvernului Groza nu numai să abandoneze planul comod de instaurare a republicii populare, dar şi să caute o rezolvare la fel de urgentă unei probleme legislative pe care o scăpaseră din vedere. În timpul absenţei regelui, lunile noiembrie şi decembrie 1947, Adunarea Deputaţilor a adoptat mai multe legi, iar guvernul a luat unele măsuri, în baza abilitării pe care i-o dăduse suveranul, înainte de plecare, “sub rezerva sancţiunii Noastre ulterioare ” Nici unele nu primise sancţiunea regală la data abdicării regelui. Proclamarea RPR surprinsese pe membrii guvernului cu toate actele în sertarele birourilor. Regele abdicase, iar Constituţia din 1 iulie 1866, revizuită la 29 martie 1929 fusese abrogată. Absenţa juristului Lucreţiu Pătrăşcanu şi-a spus cuvântul.

Decretul 3 din 8 ianuarie 1948 enumeră atribuţiile Prezidiumului RPR, dar la data de 30 decembrie nu exista nici un text legal în vigoare care să prevadă cine promulga legile. Nu s-a dorit o sesiune extraordinară, complicaţie juridică şi recunoaştere a greşelii.. Şi atunci , pe 5 ianuarie 1948 a fost tipărit un Monitor special care purta data de 29 decembrie şi care a fost numerotat într-un mod special, adică toate paginile aveau un număr de genul 11.372/x. Şi la numărătoarea legilor au apărut bis-uri pentru a respecta aparenţa cronologică.

Capitolul VII –  TOTUŞI, CE ASCUNDEAU ARHIVELE SECRETE ?

Arhivele statului în documente, 1994 Plan de măsuri adoptat de Comitetul central al PCR privind înlăturarea monarhiei şi proclamarea republicii   Iniţia era desemnat Dej ca preşedinte al Consiliului de miniştri, dat total nepregătit în relaţiile de protocol, jucase un rol secundar în timpul audienţei la rege. Comuniştii şi-au dat seama că mai aveau nevoie de acest politician versat şi lipsit de scrupule, amânând această mişcare pentru mai târziu – 2 iunie 1952.  Deci nu a fost voinţa poporului român, ci un complot al Uniunii Sovietice şi executat de partid. A fost îndeplinirea angajamentului  luat de Gheorghe Gheorghiu Dej la consfătuirea de înfiinţare a Kominformului.

Stenograma şedinţei Consiliului de Miniştri privind abdicarea regelui Mihai I şi proclamarea RPR. 40 de minute (15.30-16.10) Lipseau 11 miniştri, printre care Pătrăşcanu.. Care nu a participat nici la Şedinţa solemnă a Parlamentului.

ÎNCHEIERE Mesajul de Anul Nou 1948 al lui Petru Groza. Muncitorii cu braţele şi cu mintea, de la oraşe şi de la sate au primit cu un sentiment de profundă bucurie libertatea ce şi-au câştigat-o, de a-şi putea înfăptui forma de Stat care să corespundă năzuinţelor lor pe drumul progresului social şi al asigurării independenţei şi suveranităţii naţionale. Ei s-au şi folosit din prima zi de dreptul cucerit, votând prin reprezentanţii lor în Parlament legea istorică actul de naştere al RPR. Este un fals ordinar, deci Republica nu are act de naştere.

Oricât de incredibil şi de neverosimil ni s-ar părea că soarta poporului român într-un moment crucial al istoriei sale a fost hotărâtă prin acţiunile infracţionale ale propriilor conducători, care s-au comportat în acele împrejurări dramatice, ca nişte adevăraţi infractori, suntem nevoiţi totuşi să recunoaştem ALTFEL NU S-AR FI PUTUT !