Archive for the ‘1984’ Category


https://arheo8tv.wordpress.com/2017/06/03/1984-luminita-nr-10-octombrie-1984/ 


https://arheo8tv.wordpress.com/2017/06/01/1984-luminita-nr-5-mai-1984/ 


https://arheo8tv.wordpress.com/2017/05/28/1984-luminita-nr-4-aprilie-1984/


https://arheo7tv.wordpress.com/2017/03/25/1984-urzica-nr-12-decembrie-1984/

Ediția festivă din decembrie 1984 a avut ca temă călătoria în timp, atât în trecut, cât și în viitor, cu 100 de ani. Astfel, prima jumătate a revistei evoca un Revelion 1884 , iar a doua jumătate imagina un Revelion 2084. În centrul publicației, sub formă de poster, era un calendar pentru anul următor (1985). Ideea calendarului este unică în istoria „Urzicii”, cu toate că multe publicații tipăreau în ultima ediție din an un calendar-poster, util „oamenilor muncii”. La final, poezia „Cetatea Neamțului”, scrisă într-o notă comică de către George Coșbuc. Așa am aflat că numele de familie „Poleac” vine de la „polonez” !


https://arheo7tv.wordpress.com/2017/03/19/1984-urzica-nr-11-noiembrie-1984/

„Cumințenia” copertei se explică prin faptul că în noiembrie 1984 se desfășura al XIII-lea Congres al Partidului Comunist Român. Mi-a atras atenția articolul domnului Octavian Covaci, „O armă a progresului” din pagina 10, din care citez o propoziție: „A caricaturiza fără menajamente este o dovadă a lipsei de frică. Iar a-ți face datoria nu înseamnă un act de curaj, fiindcă partidul ne cheamă să eradicăm critica de mușamalizare, așa cum ni se spune și în documentele actualului Congres” 


https://arheo7tv.wordpress.com/2017/03/18/1984-urzica-nr-10-octombrie-1984/

Aveți în față un număr mai deosebit al revistei Urzica, sau cel puțin așa mi se pare mie. Mai întâi vă invit să citiți în pagina 3 articolul domnului Corneliu Vlad intitulat „Războiul incognito”. Se referă la războiul meteorologic, despre care nici acum nu se vorbește prea mult, cel mult ca făcând parte din „teoria conspirației”. Mi-am permis să transcriu aici integral articolul curajos din octombrie 1984:

La un moment dat, făcători ai cursei înarmărilor își frământau mințile cu această întrebare : Cum să faci să-l decimezi mărunt-mărunt pe „celălalt” printr-un război, dar nu printr-un război oarecare, ci printr-unul de proporții, iar el, în schimb, numărându-și sărmanul victimele umane și socotindu-și pierderile materiale, nici prin gând să-i treacă măcar că este în război cu cineva ?

Imposibil, s-ar zice, dar cum bine se știe și cum se va verifica pe dată din nou, vorba imposibil în limbajul militar nu există.

Este posibil așadar să duci un război neștiut de nimeni. Adică de nimeni altcineva în afară de tine. Pe care să-l declanșezi când vrei și unde vrei, fără să mai fie nevoie să cauți vreun casus belli, fără să mai proclami vreo arțăgoasă „declarație de război”. Și mai ales fără să te expui la vreo replică militară din partea adversarului, dacă el s-ar putea numi așa. Că ești agresor- tu o știi; că el este victimă a agresiunii tale- celălalt nici măcar nu bănuiește.

Așadar, atâtor și atâtor tipuri de războaie câte categorisesc mereu experții, după cele mai felurite criterii, li s-ar mai putea adăuga un tip: războiul incognito. Războiul în care foloasele agresorului și ponoasele victimei să fie deopotrivă, dar fiecare în felul lor, firește, maximizate, optimizate, ierarhizate, modernizate, fără opreliști și toate acestea, nu zăngănindu-ți armele, nu tropăind din cizme, nu aurzind pe toată lumea cu detonări de încărcături explozive- nucleare sau nu. Ci, discret, liniștit, în vârful picioarelor. Adică, incognito.

Cum ar fi posibil un astfel de război? Simplu. Ar trebui doar să te deghizezi bunăoară într-un fel de Jupiter, stăpân al tunetelor și fulgerelor în plină eră atomică, sau într-un fel de Sfântul Ilie, având în dotarea căruței sale aeriene de foc, tot ceea ce-ți poftește inima din galantarul mondial al înarmărilor, în care se bagă mereu marfă proaspătă. Iar după aceea, să faci și să desfaci ploile la scară locală, regională și planetară, în tihnă, după bunul tău plac, nederanjat de nimeni. Să iei, de pildă, în administrare un taifun, eventual să-l mai și întărâți – căci dacă, așa cum se știe, el poate fi deja calmat întrucâtva, și reciproca e valabilă – iar apoi să-l faci să se năpustească asupra celui cu care de fapt ai și dori și pe de altă parte n-ai dori să te confrunți pe calea armelor. Efectele unui taifun manipulat sunt oricum garantate: energia mecanică devastatoare a furioaselor spirale atmosferice este de ordinul celor de care dispun câteva sute de bombe atomice, după cum ne asigură experții. Marele avantaj ar fi însă altul și anume că administrând „celuilalt” o lovitură simili-nucleară, ți-ai păstra fața curată. Căci, într-un asemenea caz, agresiunea și fenomenul natural pe care ea îl reproducere s-ar asemui nu ca două picături, dar ca două uriașe trombe dezlănțuite de apă.

După cum, s-ar mai putea purta de unul singur și un război mai modest, făcând astfel ploile, în sensul cel mai propriu al expresiei. Crearea de „false ploi” prin bombardarea norilor cu cristale de iodură de argint, la care s-ar mai putea adăuga eventual și alte ingrediente, în scopul modificării compoziției apei ar putea avea de asemenea efecte distrugătoare deloc de lepădat, care ar rivaliza cu acelea ale războiului.

Diversele fenomene sau catastrofe naturale ar putea deveni în stare nativă sau „ameliorate” de strategii distrugerii, tot atâtea variante ale războiului incognito.

Numai că domesticirea, iar apoi asmuțirea furiilor naturii după vrere nu este o operațiune prea bine pusă la punct sub aspect tehnic. Și mai ales nu este deloc lipsită de riscuri. Efectul bumerang e posibil în cazul lor într-un coeficient descurajant (din fericire) de mare. Povestea ucenicului vrăjitor care n-a mai reușit să strunească energiile oarbe declanșate chiar de el, parcă ar fi fost scrisă exact pentru discreditarea fără drept de apel a războiului incognito. Război care, primind o denumire mai sobră, adică demnă de a intra în documente internaționale, a fost inclus într-un tratat pentru a fi astfel interzis definitiv.

Și astfel, războiul („ecologico-incognito”) al Troiei n-a mai avut loc.

Vă mai semnalez în pagina 10, sub genericul „Șușanomania”, articolul domnului Marius Tupan intitulat „Lamentări de femilie” referitor la spălarea rufelor în public de către foștii soți Maria Ciobanu și Ion Dolănescu.

Și închei cu epigramele subversive din pagina 15 semnate Ștefan Tropcea:

Un servil în fața șefului: Ca să dovedesc eterna/ Stimă ce mi-o inspirați/, Confundați-mă cu perna/, De pe scaunul ce stați”

Părerea carieristului : Nu contează că ești mic/, Un ratat sau o lichea/, Totul e să n-ai nimic, dar să ai pe CINEVA”

Părerea Ilicitului : Cât timp nu furi/, Mâinile-s  grele/, De bătături/, Nu de inele”

Niște nemulțumiți: Oftând, „Săracii”, Fac rând/ La… DACII”  


https://arheo7tv.wordpress.com/2017/03/12/1984-urzica-nr-7-iulie-1984/


https://arheo7tv.wordpress.com/2017/03/11/1984-urzica-nr-6-iunie-1984/


https://arheo7tv.wordpress.com/2017/03/05/1984-urzica-nr-2-februarie-1984/

urzica-1984-02-01


https://arheo7tv.wordpress.com/2016/11/13/1984-soimii-patriei-nr-5-mai-1984/

soimii-patriei-1984-05-01


https://arheo7tv.wordpress.com/2016/11/12/1984-soimii-patriei-nr-1-ianuarie-1984/

soimii-patriei-1984-01-01


https://arheo6tv.wordpress.com/2016/05/01/1984-soimii-patriei-nr-8-august-1984/

Soimii patriei 1984-08 01


https://arheo6tv.wordpress.com/2016/03/20/1984-luminita-nr-12-decembrie-1984/

Luminita 1984-12 01