Archive for the ‘1985’ Category


https://arheo8tv.wordpress.com/2017/08/14/1985-cutezatorii-nr-52-26-decembrie-1985/ 


https://arheo8tv.wordpress.com/2017/06/10/1985-luminita-nr-9-septembrie-1985/ 


https://arheo8tv.wordpress.com/2017/06/05/1985-luminita-nr-7-iulie-1985/


https://arheo8tv.wordpress.com/2017/06/04/1985-luminita-nr-6-iunie-1985/ 


https://arheo7tv.wordpress.com/2017/04/15/1985-urzica-nr-10-octombrie-1985/

În pagina 11, schița „Conștiinciozitate” semnată … Varujan Vosganian.


https://arheo7tv.wordpress.com/2017/04/09/1985-urzica-nr-9-septembrie-1985/

În pagina 3, sub titlul „Din joacă”, domnul Corneliu Vlad ne expune cazul a 7 hackeri minori din America ce s-au folosit de carduri de credit, au găsit numere de cod ale Pentagonului și un cod de acces la un furnizor al Departamentului Apărării al SUA, toate de la calculatoarele de acasă. Și asta acum 32 de ani ! 


https://arheo7tv.wordpress.com/2017/04/08/1985-urzica-nr-7-iulie-1985/ Pagina 12 conține 5 caricaturi pe tema „Televiziunea în toane mai bune !


https://arheo7tv.wordpress.com/2017/04/02/1985-urzica-nr-5-mai-1985/

Mare parte a acestui număr este dedicată „aniversării” a 40 de ani de la sfârșitul celui de-al II-lea război mondial. De aceea, în pagina 6 este publicat celebrul pamflet arghezian „Baroane”, util acum celor ce „ling clanțele pe la ambasade”. Iar în pagina 10, o emoționantă cronică a „Cărții despre Toma Caragiu”. Articolul are ca titlu ultima propoziție rostită în seara zilei de 4 martie 1977 : „Mai puțină treabă și mă duc pe la teatru…” 


https://arheo7tv.wordpress.com/2017/04/01/1985-urzica-nr-4-aprilie-1985/

În pagina 3, Ion Cârje ironizează în articolul „Tufă de… America” sistemul de învățământ de peste Ocean. Că după 30 de ani, degradarea ne-a molipsit și pe noi, e altă poveste. În pagina 10, Marius Tupan se declară învins de „familiștii” șușanelelor. În pagina următoare, Radu Călin Cristea este nemulțumit de spectacolele de circ unde clovnul Siminică abuzează de limbaj și gesturi obscene, în văzul unei audiențe pestrițe, din care jumătate copii nevinovați, iar cealaltă jumătate fiind o mahala „urâtă și bătrână”.

Din ciclul „Radio Europa Liberă”, în pagina 3, Ion Surdu ironizează jumătatea lui Virgil Ierunca, „Bocitoarea” Monica Lovinescu :

BOCITOAREI

Atâta sevă zace în adâncuri,
Învăluită-n beznă; ascunsă prin ruini
De suflet și de inimă bolnavă,
Pe bani schimbată-n cupă de otravă,
Scuipată-n vânt cu plisc de vrăjitoare
De-o veselă, vicleană bocitoare,
Ce plânge pe la nunți și râde pe la morți,
Dând note la purtare pentru toți,
Certându-și neamul că-i cuminte tare
Și n-o urmează-n drum către trădare,
Jignindu-i marii lui bărbați,
Că au rămas acasă, la Carpați,
Pe lângă Dunăre și Olt
Cu neamul tot, cu neamul tot;
Pe lângă Mureș sau la Jii,
Precum îl știi, precum îl știi,
Din moși strămoși, din fii în fii.
Se rățoie la toți și toate,
C-un glas de cobe jumătate,
Și-n drojdii vechi, dospind scursuri,
Îi putrezesc spurcate guri
De vorbe acre și murdare,
Zvârlind într-una pete-n soare:
Că stă prea sus, că-i schimbăcios,
Că umblă prin stele chiar pe jos,
Că-i neobosit, din zori și până-n sară,
Că nu merită, el, decât ocară,
Că merge pe la oameni, pretutindeni,
Ducându-le o creangă de armindeni,
Simbol al vieții și-nfrățirii,
Limbajul răspicat al firii,
Că altceva ar trebui,
Dacă-ar dori,
Să-ntoarcă vremea înapoi,
Să fim din nou flămânzi și goi
Și-ncătușați între nevoi,
Râvnind la glie, puși în jug,
Ca-n poezia lui Coșbuc.

Sinistră bocitoare acră,
Pomanagioaică, te crezi sacră,
Cu mâna-ntinsă la străini,
Cu fleanca măcinând români.
Și, chipurile, eroină
Vrând să ne minți că n-ai vreo vină.
O, nu, o nu-i adevărat,
Stai prea aproape de bărbat
Într-un bârlog prea maculat,
Urâți în doi, urâți în patru,
Neamu-l jigniți prea veneratul,
Pe treizeci de arginți de Iuda,
Nu-i prea degeaba toată truda ?!
Mi-a spus o babă ce v-ascultă,
Că și simbria asta-i multă,
Că pe minciuni și spume-n gură,
Nu meritați o-njurătură.
Numai o scârbă ne încearcă,
Știindu-vă pe voi în barcă. 


https://arheo7tv.wordpress.com/2017/03/26/1985-urzica-nr-1-ianuarie-1985/  Pe cât de deteriorat este acest exemplar, pe atât de interesant este, prin mai multe elemente.

Observasem în „Urzica” din octombrie 1984 un articol referitor la spălatul rufelor în familie în cazul interpreților muzicii populare și a odraslelor lor. Acum, în pagina 2, Tiberiu Ceia a cerut un „drept la replică”. Printre altele s-a ales cu exclamația „Ca să vezi până unde ajunge grandomania acestor aruncători de ciucuri peste mână!” Întreg articolul ne duce cu gândul la actualele emisiuni tabloide. În același ton, la pagina 11, același acid Marius Tupan notează, referindu-se la altă șușanea: „În spectacolul Anotimpul varietăților Romica Puceanu a încercat o folosință mondială a florilor oferite de spectatori. Ori de câte ori încheia un cântec, se ștergea cu ele pe față. Cine crede că voia să-și înlăture transpirația, se înșeală: artista își făcea safteaua numai.”  În pagina 4, o anchetă despre o vilă confiscată de stat prin decretul 98/1979 pe motiv de ilegalități. E interesant de urmărit ce s-a întâmplat de-a lungul timpului cu acel „castel nescoțian”, sub genericul „Corupția ucide !”

Dar, de departe cel mai spectaculos este articolul-pamflet din pagina 3, intitulat „Toată pasărea pe limba ei…” , în care publicistul Ioan Dodu Bălan îl „tăvălea” pe Virgil Ierunca (nume real Virgil Untaru), soțul Monicăi Lovinescu, împreună cu care realizau emisiuni în limba română la Radio Europa Liberă. Mi-am permis să transcriu întreg articolul, fiind o rară ocazie când se mai vorbea în țară de posturile de radio anti-comuniste :

Toată pasărea pe limba ei…

În ornitologie românească, ierunca este o pasăre din ordinul galiformelor, cam de mărimea unei ciori cârâitoare, dar grandomană, infatuată și pedantă, vrea, câteodată, cu o vrere încăpățânată, ostentativă și agresivă, să pară cocoș de munte.

Unii naivi, slabi cunoscători ai ornitologiei, dar ambițioși și cu idei fixe, o și iau ca atare, crezând că amărâta pasăre se complace de minune în această tristă confuzie. Unii se înghesuie s-o imite și-i fură numele.

De ce oare unii care cârâie pedant pe unde scurte cu o regularitate de cântat al cocoșului, atunci când împrumută numele de la astfel de păsări, le iau și caracterul, uitând că această clămpăneală, cotcodăceală, cârâială înăcrită în forțate nazalizări, nu e, totuși, cântec majestuos de cocoș.

Automințirea aceasta nenorocită pare să fie un blestem pentru cei ce-și trădează până și numele. Pentru că una e să te cheme din moși strămoși cu nume de pasăre și cu totul alta e să-i furi păsării numele pentru ca, în umbra lui, să trădezi omul, omenia, patria și tot ce se poate trăda.

Asemenea vietăți uită ca țara nu-i țarc, deși se deosebește de el numai printr-o literă.

Țara nu-i cuib efemer din care să te zburătăcești când suflă vântul sau când ți-e placul.

Vopsită, n-a fost luată cu seriozitate drept papagal și s-a văzut că toată pasărea pe limba ei piere… sau în orice caz se face de râs.

Dar de asemenea pasări, nu se ocupă nici ornitologi, nici psihologii, nici muzicologicii, pentru că ele cârâie, nu cântă, împroșcă cu venin și vomează cu nerușinare.

Cârâie pedant, franțuzit, ifosit, izmenit, înăcrit, împărțind cu pliscul glorii deșarte pentru unii favoriți, cobind a rău pentru cei dușmăniți de o inimă neagră.

E de mult știut faptul că numele omului n-are nici o legătură organică, funciară cu personalitatea lui, întrucât nu el și-l alege, ci i-l dau alții. Prenumele se dă, numele se moștenește. Așa că n-are nici o semnificație dacă te cheamă Epure sau Vulpe, Rață sau Potârniche ș.a.m.d. Dar e, neîndoios că pseudonimele au în ele o notă subiectivă, voluntară, vor să aibă o semnificație anume, vor să exprime o latură a personalității celui ce-și alege numele nou din zoologie, botanică, ornitologie, din istorie, din calendarul cu sfinți și martiri.

Poate oare un pedant carachios, care spune cele mai mari banalități, afectând tonul cel mai grav, graseind cu gura țuguiată chiar într-o hărmălaie de șanț, să-și ia numele ieruncii fără ca să nu se facă de râs și să nu trădeze însăși natura?

Evident că nu !

Dar ce importanță mai are un asemenea amănunt, când se știe din proverb că toată pasărea pe limba ei piere și că glas de asin nu se suie la cer ?!


https://arheo7tv.wordpress.com/2016/11/19/1985-soimii-patriei-nr-1-ianuarie-1985/ 1985

soimii-patriei-1985-01-01


https://arheo6tv.wordpress.com/2016/06/04/1985-soimii-patriei-nr-5-mai-1985/

Soimii patriei 1985-05 01


https://arheo6tv.wordpress.com/2016/05/29/1985-soimii-patriei-nr-4-aprilie-1985/

Soimii patriei 1985-04 01