Duminică, 1 decembrie 2013 vor fi câteva explicaţii. Tot atunci va fi şi Revelionul original 1980 şi, cât de curând, 1986 (asta ca să-mi cer scuze pentru absenţă). Mai rog să scuzaţi şi postarea legată de comerţul electronic românesc
.
Cu scuzele de rigoare, reluăm de unde am rămas.
Sunt dator cu o explicaţie : în anul 2013, dar în mod special în ultimele două luni, cei ce conduc destinele locului meu de muncă au pierdut orice urmă de logică şi m-au împovărat cu atâtea sarcini că nu am mai ştiut pe care să le îndeplinesc şi pe care să le bifez ca rezolvate, făcându-le “din burtă”, bătându-mi joc de mine şi de clienţii noştri. Cel mai bine mi s-a potrivit calificativul de “legumă”, eventual “sclavul pe plantaţie”. Aveam senzaţia că locul meu de muncă se numeşte “Templul lui Satan”. Singura mea consolare este că orice putere este vremelnică, şi mai devreme sau mai târziu, va veni un 22 decembrie 1989.
Pe de altă parte, eu sunt ultima promoţie a masteratului “Istoria comunismului în România” Dacă în anul 2012 au fost 10 locuri la buget, anul acesta Universitatea Alexandru Ion Cuza din Iaşi a oferit doar locuri cu taxă pentru aceste masterat, aşa că, fiind doar doi, apoi un înscris, “Istoria comunismului în România” s-a auto-desfiinţat. Cred că şi-au dat seama că deja sunt prea mulţi absolvenţi care îşi vor pune probleme legate de istoria secolului XX, în care eu cred că se află rezolvarea problemelor secolului XXI.
Nu mai fac multe promisiuni, din superstiţie, doar că vor fi mai multe reviste Radio din perioada interbelică (inclusiv două Revelioane Radio). Singura variabilă este timpul meu liber.
Între atâtea veşti, eu vă dau poveşti!-umor, roman, proză afurisită, eseu, pamflet
Stand Down Comedy
Hârlău - istorie, cultură, artă.
Blog cu tentă social - politică!
totul pentru colecționari
by Ambrus Béla
Adevărul te eliberează | Veritas liberabit vos!
Creștinism ortodox, sfinți, națiune, eroism, istorie…
Nemernicia unui sistem bolnav... : " Dacă libertatea cuvântului chiar înseamnă ceva, ea este dreptul de a le spune oamenilor ceea ce nu vor să audă. "
Politică, economie, băşcălie şi alte prostii
Din oceanul Pacific... a iesit un monstru mic...
Probabil cel mai bun blog de istorie!
Lovesc unde doare mai tare
retardismele lui Tino
ortodoxie, vremurile de pe urma, istorie, sanatate, politica, economie, analize si alte informatii utile
Mă puteți citi pe monasimon.ro și pe ocartenescrisa.ro
despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat
comedy magazine
cultura, atitudine civica, informatie
Арт-блог художника. Взгляд на искусство изнутри
"Nimeni nu este mai presus de lege"
etimpu.wordpress.com I Blog Nostalgic , Amintiri din Copilarie , Amintiri din Epoca de Aur
Un site despre turism, mediu si cultura
inscrisuri de Paul Hitter
nu e un glob
Nici un „azi” nu este prea puțin, nici un „mâine” nu este prea mult!
Défenseur de la Terre/Defender of the Earth
stay calm within the chaos
Dumnezeii de ieri, extraterestrii de azi?
STIRI SCURTE - SHORT NEWS
Communication Clearinghouse
"La început era Cuvântul...și apoi a fost scris ca să ne învețe, să ne mustre, să ne dea înțelepciune pentru a fi desăvârșiți !"
Creștinism ortodox, națiune, sfinți, eroism, istorie...
Muzici vechi pentru urechi noi
The spirit is frequency, the blood is fuel. Everything else is rock & roll.
traditional media send messages, blogs start discussions
Aristofan: "Celui ce sta in cumpana sa vina in ajutorul Patriei, doar rusine si blestem"
Biblioteca Naţională a Republicii Moldova
"El Mundo Visible es Sólo un Pretexto" / "The Visible World is Just a Pretext".-
Renașterea geto-dacilor
de Claudiu-Gilian Chircu
blog creştin ortodox
L'art de l'astrologie intuitive