1983 Urzica nr.8 / august 1983

https://arheo7tv.wordpress.com/2017/02/18/1983-urzica-nr-8-august-1983/

1983-35 28 august-3 septembrie 1983

https://arheo2tv.wordpress.com/2015/01/08/1983-35-28-august-3-septembrie-1983/

A doua săptămână de emisie color oficial în România (prima, cu lansarea din 23 august 1983 a fost postată de curând aici http://tvarheolog.com/2014/10/26/1983-34-21-27-august-1983-color/ )  Acum, o singură notiţă , pe ultima pagină despre simbolurile ce marrchează emisiunile color sau parţial color, în colţul din dreapta jos. Şi tot pe ultima pagină sus, genericul “Două noi seriale color la TV.” Miercuri, singura emisiune “full” color a fost primul episod al serialului “Elefantul Slowly”, ce a început cu jumătate de oră mai devreme, faţă de ora obişnuită (15.35 în locul orei 16.05)

1983-33 14-20 august 1983

https://arheo2tv.wordpress.com/2015/01/07/1983-33-14-20-august-1983/

Săptămâna de dinaintea introducerii televiziunii color în România (23 august 1983). Nici o referinţă, nici un anunţ. Pe vremuri, erau multe date tehnice, sfaturi, schiţe, mai ales atunci când se lansa o noutate de ordin tehnic (de exemplu, stereofonia).

Luni, 15 august 1983 programul 1 începe cu 20 de minute mai devreme, pentru a face loc unui documentar dedicat Zilei independenţei Indiei faţă de Imperiul Britanic (1947). Dar nu văd rostul celor 10 minute de muzică populară de la 14.45 la 14.55. Miercuri, 17 august 1983, ziua naţională a Indoneziei vine cu un documentar şi deschiderea emisiei la 15.45 cu alte 10 minute de muzică instrumentală ce nu îşi aveau rostul. Dar normal era ca programul să înceapă cu un scurt program informativ de 5 minute numit “Telex”.

Vineri 19 august 1983 s-a vorbit mult despre a 35-a aniversare a Primelor şantiere naţionale ale tineretului. Ambele canale au un program ambiguu în jurul orei 18, în sensul că lipseşte celebra Închidere a programului, normală pentru ora 18.00. Cel mai probabil că urma o transmisiune directă fie de la o manifestare dedicată acelor Şantiere naţionale ale tineretului, fie de la ceva dedicat zilei de 23 August . Înclin spre prima variantă. Şi, în sfârşit, câte lucruri despre filmul “Oraşul văzut de sus”, de vineri, programul 2, ora 16.00, când a fost una din cele 7 (re)difuzări în 3 ani. Mai multe amănunte despre filmele difuzate de TVR în perioada comunistă găsiţi aici, http://jurnalul.ro/scinteia/special/filmul-orasul-vazut-de-sus-a-fost-campion-absolut-la-difuzari-de-7-ori-in-3-ani-525657.html

Pentru că, periodic serverele sunt curăţate de articolele mai vechi, aduc aici textul menţionat. Din păcate o reclamă de pe site acoperă numele autorului. :

Spre sfârşitul anilor ’80, redactorii televiziunii române responsabili cu alegerea filmelor de seară aveau o misiune imposibilă. Fără valută la buget, TVR renunţase la filmele occidentale.Şi producţiile din „ţările frăţeşti” creau pro­bleme. În cinematografia sovietică, de pildă, se simţea aerul proaspăt al glasnostului, iar crimele Armatei Roşii şi procesele staliniste au fost detabuizate. Soluţia s-a găsit tot în propria „ogradă” artistică. Seară de seară, filmele ro­mâ­neşti, difuzate şi răsdifuzate, şi-au făcut numărul. Şi-a amintit despre perioada „neagră” a filmelor de televiziune Ion Bucheru, redactor şi şef de secţie.

FILMELE GERMANE AVEAU PREA MULT SEX
„Nu am mai primit valută să cumpărăm filme occidentale, care puteau fi achiziţionate pe dolari, spune Ion Bucheru, aflat pe atunci la a doua experienţă în audiovizual, după ce în anii ’70 ocupase funcţia de vicepreşedinte al Comitetului Naţional al Radioteleviziunii. Şi atunci, practic, am avut un timp o convenţie cu Arhiva Naţională de Filme să ne dea nişte filme vechi. Numai că nici acelea nu aveau în contractul de achiziţie stipulate drepturi de difuzare la televizune.

Şi, după vreo 3-4 luni de experienţă, mi-am dat seama că noi suntem în totală ilegalitate. Arhiva s-a speriat, cinematografele au zis «Stop, riscăm, că voi le difuzaţi, dar cine vi le dă?». Am încercat să le spu­nem că le-am înregistrat noi, cu copii-pirat. Dar nu au acceptat. Şi atunci, cam din 1986, s-a închis robinetul filmelor occidentale. Am continuat totuşi, cu mari eforturi, furând, să mai dăm un film la câteva luni şi numai filme foarte cunoscute. Era un eveniment.

Salvarea era, desigur, în filme socialiste. Pentru acestea aveam valută în ruble, coroane, mărci est-germane. Numai că acolo problemele erau de conţinut. Multe dintre acestea erau inacceptabile pentru România. De exemplu, cele mai multe care veneau de la germani erau cu sex. Aveau foarte multe filme poliţiste. Ruşii puneau problema deschis, a reformării anumitor faţete ale socialismului. Mihalkov începuse să lucreze cu occidentalii, avea viziuni foarte «ciudate» despre războiul civil, nu mai erau roşii ăia buni, începuseră să vadă crime şi în tabăra Armatei Roşii.

Ce mai, filmele ruseşti erau uluitoare. De exemplu, «Prosti» (Iartă-mă), în regia lui Ernest Yasan, cu Natalia Andreichenko, apărut în 1986. În film, 15 muncitori o violează pe o femeie care trebuia să ajungă acasă să se logodească. Ea nu mai are curaj să facă gestul acesta. Filmul nu era realizat prin violenţă de imagine, dar fără nici un fel de dubiu a ceea ce s-a întâmplat. Şi nu erau nişte derbedei, lumpeni, boschetari, erau muncitori! Şi se întâmpla în Moscova socialistă a anilor 1981-1983. Cum să dai la televiziune un asemenea film, despre clasa muncitoare? Deoarece funcţiona teribil sistemul ăsta: iei un om, un caz, extrapolezi, şi spui că acel om este sistemul, deci nu poţi să ataci sistemul.”

PRIMĂRIŢA MODEL – FAVORITA „TOVARĂŞULUI”
Soluţia s-a găsit, ca şi în economie, pe plan local. De la naftalină au fost scoase pelicule vechi. Campionul absolut al vizionărilor a fost producţia „Oraşul văzut de sus”, lansat în 1970. Filmul avea şi un alt atu: plăcuse „Tovarăşului”, argument hotărâtor pentru încă o programare.

„Rămâneau filmele româneşti, care erau cal de bătaie cravaşat până la sânge şi ajuns mârţoagă. De exemplu, filmul «Oraşul văzut de sus», regizat de Lucian Bratu, cu Margareta Pogonat, George Constantin, Ilarion Ciobanu, Ica Matache, Zephi Alsec. Un film bun, interesant. A fost difuzat în decurs de 3 ani de 7 ori! Este despre o profesoară care este aleasă primăriţă într-un oraş cu probleme care constau într-un şantier plin de derbedei care se aciuaseră acolo. Se îmbătau, se băteau, făceau scandal. Şi vine această femeie, inginer constructor, care pune piciorul în prag.

Ceauşeştilor le-a plăcut foarte mult. De câte ori era un impas, mai-marii TVR-ului se întrebau: «Ce film le-a plăcut în ultimul timp?». «Oraşul văzut de sus», le răspundeam. «Ăsta să fie dat». Mergeam întotdeaua la sigur şi aşa am ajuns să difuzăm filmele care ridicau cel mai puţin pro­bleme. Însă, la un moment dat, fondul de asemenea filme ajunsese atât de mic, încât repetiţia începuse să fie ucigătoare. Adică să difuzezi un film de 7 ori în 3 ani, film care, la rândul lui, a făcut vreo 2,5 milioane de spectatori în sală… Şi aveam perfect conştiinţa inutilităţii difuzării. Ce să mai spună filmul acesta şi cui?

În 1974-1975, când am plecat eu din cinematografie, unele filme se difuzau la televizor fără probleme. Când am venit în 1981 începuseră problemele, iar în 1984 nu mai îndrăznea nimeni. Pentru că se strângea şurubul, se îngusta canalul, imperativele de patriotism începuseră să fie atât de rigide, absurde, încât era greu să găseşti ceva care să-i satisfacă pe cei din conducere, să spună Ceauşescu «Bravo, măi!». Filmele alea erau câteva. Mai era ceva. Era cumplită obsesia scenelor de sex. Ce însemna pe atunci scene de sex? Orice rochie ridicată cu trei-patru palme deasupra genunchiului. Orice început de scenă de dragoste. Nu mai spun de viol, de chestii de genul acesta.”

TELECINEMATECA, O AMINTIRE
Ion Bucheru îşi aminteşte şi despre anii buni ai televiziunii române, când filmele lui Fellini, Cukor sau Renoir pătrundeau în casele românilor. „Până în 1989, repertoriul de filme al televiziunii a fost într-un impas. Sigur că era de preferat să mai vezi un film a treia sau a patra oară decât să vezi «Cântarea României» duminică seara. Dar nu se poate spune că în această perioadă TVR a făcut cultură prin cinematografie. În timp ce în ’70, când am venit la televiziune, miercuri seara Telecinemateca, prefaţată de Sucheanu, prezenta capodoperele pe serii: mari regizori (italieni, francezi, americani), mari actori (Bette Davis, în diverse roluri).

Miercuri seara, când era Telecinemateca, străzile erau pustii. Imediat după jurnal, când începea filmul. Încet-încet s-au dus şi Telecinemateca, şi prezentatorii. Deranjau teribil chipurile, nu trebuia să se vadă oameni care se fac cunoscuţi, care îşi fac imagine pe seama televizorului. Au dispărut autorii de rubrici, care aveau cinci-şapte minute de prefaţă. Mereu alţii, ca nu cumva să facă urmă.”

1983-32 7-13 august 1983

https://arheo2tv.wordpress.com/2015/01/06/1983-32-7-13-august-1983/

1983-31 31 iulie-6 august 1983

https://arheo2tv.wordpress.com/2015/01/05/1983-31-31-iulie-6-august-1983/

V-am prezentat iniţiativa unui revelion de altădată. Pentru că întotdeauna e loc de şi mai bine, domnul Silviu a refăcut cele 3 părţi ale „Revelionului 2015”, acum adunându-se un program de 9 ore, cam cât avea pe vremuri programul special. El a fost gândit să înceapă exact la ora 21.30, şi dacă veţi face acest acest experiment, sincronizarea fiind perfectă, fix la ora 00.00 veţi avea ceasurile, ora exactă şi artificiile de la miezul nopţii. Felicitări şi La mulţi ani (de ziua lui ne-a făcut un sublim cadou tuturor !)

 

1983-34 21-27 august 1983 COLOR !

Marţi 23 august 1983 a fost prima transmisiune color a Televiziunii Române. Au fost câteva zile cu probe (eu ţin minte două după-amieze, orele 12-15) când se transmiteau în buclă imagini statice cu mira de reglaj, harta României cu raze pe fundalul căreia se transmitea imnul, peisaje şi flori (nu sunt sigur dacă audio era programul de radio, muzică sau blanc) . Nu a fost anunţat nimic în presă , în avans, ci doar în ziua de 23 August au apărut în paranteze cuvinte „color” sau „parţial color” în programul tv. Aveţi un exemplu în România liberă din acea zi, cu poze la final. Am şi o Scânteia, dar nu o găsesc acum. Oricum, faţă de programul iniţial au apărut unele mici diferenţe (transmisiunea demonstraţiei- defilare a fost decalată cu 30 de minute, de la 8.00 la 8.30). Acest număr Tele-Radio combate zvonul că Ceauşeştii nu  au ştiut de transmisiunea color, deoarece ziarul a fost tipărit cu o săptămână înainte de 23 August, şi conţinea o casetă cu simbolurile color/parţial color, inclusiv emisiunile transmise color. Au ştiut deci ! Şi o aranjare specială a zilelor , grupate mai întâi cu programul Tv, apoi cu programul Radio, pentru ca zilele de 23 şi 24 August să fie pe pagini ce permiteau culorile roşu şi albastru, cu aspect omagial. http://ro1975.wordpress.com/2014/10/26/1983-34-21-27-august-1983-color/