Duminică, 2 noiembrie 1941 a avut loc la Iași inaugurarea postului Radio Moldova. Relatări despre acest eveniment se găsesc în numărul 48/1941.
Archive for the ‘Evenimente’ Category
0
Serial TV de aventuri, pentru copii, realizat după romanul omonim al lui Ludovic Roman. Regia Cristiana Nicolae Cu: Radu Cristian Nicolae, George Constantin, Silvia Năstase, Ivona Cezar.
Doi copii, în vacanța de vară, sunt antrenați într-o serie de aventuri, după ce descoperă în podul casei un document vechi din secolul al VI-lea care dispare însă. Devin detectivi și membri ai unei echipe cu care fac o serie de descoperiri în laboratorul lor de cercetări cosmice, numit „Racheta albă”.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Racheta_alb%C4%83_(film_serial),
Cele 8 episoade vor fi difuzate pe TVR2, la aceeași oră, 14.10, în zilele de marți, miercuri, joi și vineri, timp de două săptămâni și vor fi urmate la ora 14.45 de alt serial celebru, „Fram”, după romanul lui Cezar Petrescu.
Cu toate că sunt puține de semnalat, am zis să resuscitez rubrica „Avanpremieră Radio-Tv”, în bara laterală din stânga.
Partajează asta:
1947/1948 România liberă 2 ianuarie 1948
Posted: 30/12/2016 in 01 Ianuarie 1948, 12 Decembrie 1947, 1947, 1948, Evenimente, Extra, România liberăhttps://arheo7tv.wordpress.com/2016/12/30/19471948-romania-libera-2-ianuarie-1948/
Un număr special apărut imediat după ilegala proclamare a Republicii Populare Române, făcute în pripă, la ceas de seară, sub adăpostul întunericului, când românii petreceau sărbătorile de iarnă, iar presa era într-o mini-vacanță, neputând anunța cetățenii în timp util. S-au dus la culcare cu Regele și s-au trezit cu guvernul dr. Petru Groza.
Acest ziar este incomplet, din 12 pagini am găsit doar paginile 1-2 și 5-6, din care două conțin publicitate. Pentru că nimic nu e nou sub soare, și așa cum pe 22 decembrie 1989 presa și-a făcut un timid „mea culpa” și a trecut instantaneu la proslăvirea noului regim, așa s-a simțit dator și ziarul „România liberă” să salute regimul comunist (ultima fotografie, între Groza și Dej):
„Pe drumul istoric al eliberării sale definitive, poporul român a înscris ieri o nouă și covârșitoare biruință.
Au fost lăsate în urmă ultimile piedici artificiale, au fost deschise larg și decisiv porțile unei noi ere.
România este republică populară.
Și astăzi, când la capătul unui lanț de lupte grele și justificate victorii, milioanele de oameni ai muncii din România pot saluta – la început de nou an și nouă eră istorică – succesul secularelor sale drepte năzuinți; azi, în această memorabilă zi națională, când toate barierele au câzut, când toate posibilitățile încap în mâna mulțimilor și a forțelor politice organizate care le reprezintă, nu poate fi om, nu poate fi cetățean, nu poate fi român iubitor al țării sale, îndrăgostit de poporul său și de dreptele lui năzuinți la pace și bunăstare, care să nu ridice tradiționala urare de an nou, de ERĂ NOUĂ, cu salutul care de azi este al nostru și al viitorului nostru:
Trăiască Republica Populară Română !”
Istoria se repetă !
Partajează asta:
ELEODOR FOCŞENEANU Două săptămâni dramatice din istoria României (17-30 decembrie 1947)
Posted: 30/12/2016 in 12 Decembrie 1947, 1947, Evenimente, Extra
Editura ALL EDUCATIONAL SA ,
Bucureşti, 1997, 192 pagini
- Prezentare de carte –
Eleodor Focşeneanu s-a născut la 17 februarie 1925 in Câmpina, judeţul Prahova. A urmat cursurile Facultăţii de drept şi ale Facultăţii de Litere (limba spaniolă) şi Filozofie din Bucureşti, dar şi-a luat numai Licenţa în Drept in iulie 1947, deoarece noua lege a învăţământului introdusă de regimul comunist interzicea frecventarea a două facultăţi şi a fost nevoit, prin urmare să întrerupă celelalte cursuri. Întrucât i s-a refuzat înscrierea în Baroul Prahova, a urmat Institutul Maxim Gorki de Limbă şi Literatură Rusă (singura Facultate la care nu se aplica interdicţia de mai sus), promovând primii doi ani (1948-1950), dar a întrerupt cursurile şi profitând în anul 1951 de o împrejurare favorabilă, s-a înscris în Colegiul de Avocaţi Prahova. A profesat avocatura la Câmpina până în anul 1974 şi la Bucureşti, în continuare până la pensie, în 1997. În anii ’70 şi-a elaborat teza de doctorat cu o tema referitoare la dreptul de autor („Dreptul de traducere“, 426 p.), dar a refuzat sa o susţină, atâta timp cat pentru aceasta era nevoie de aprobarea organelor de partid comuniste, absolut străine de activitatea ştiinţifică. După 1989 s-a făcut remarcat îndeosebi prin articolele sale pe teme constituţionale si istorice din România liberă, Cotidianul si Lumea Liberă (New York). A demonstrat temeinic caracterul ilegal al proclamării republicii, a arătat, de asemenea, cu argumente, de ce 10 Mai este Ziua Independenţei României si a susţinut drepturile legitime ale României asupra teritoriilor cotropite de fosta Uniune Sovietica.
Lucrarea este împărţită în 7 capitole, însoţite de un Cuvânt înainte, o Încheiere în care prezintă concluziile şi 20 de documente prin care autorul, cu abilitatea unui detectiv, demonstrează modul cum, călcând orice aparenţă de legalitate, clica comunistă locală şi-a îndeplinit „tema pentru acasă” cu care era restantă în faţa Marelui Frate de la Răsărit.
Cuvântul înainte începe cu un citat din Gheorghe Gheorghiu Dej, respectiv începutul şi sfârşitul cuvântării ţinute la o „impresionantă adunare ostăşească” în ajunul alegerilor din 19 noiembrie 1946 „Înainte de a preciza poziţia partidelor democratice faţă de rolul Armatei, gândul meu se îndreaptă cu recunoştinţă spre regele ţării noastre….. Cu mult înainte de 23 August, Măria Sa Regele a lucrat la descătuşarea şi eliberarea ţării de sub jugul cotropitorilor şi a făcut cauză comună cu poporul împotriva duşmanilor ţării. Noi vrem o armată disciplinată în slujba poporului şi a Coroanei. Închei, domnilor ofiţeri, subofiţeri, ostaşi, doamnelor şi domnilor, strigând din toată inima Să trăiască Măria Sa, Regele ! ”
Capitolul 1, GUVERNUL PETRU GROZA DE LA EUFORIE LA PANICĂ . La mijlocul lunii decembrie 1947 toţi factorii ostili guvernului prosovietic sau numai indezirabili, fuseseră fie înlăturaţi, fie puşi în imposibilitatea de a acţiona împotriva guvernului Petru Groza.. Cât despre singurul obstacol, dar şi cel mai greu de trecut, regele Mihai I, se părea, spre satisfacţia guvernanţilor comunişti din România că lucrurile aveau să se orânduiască de la sine, fără nici o bătaie de cap. Suveranul şi Regina Mamă plecaseră la 12 noiembrie 1947 la Londra pentru a participa la ceremonia căsătoriei principesei Elisabeta, moştenitoarea tronului Marii Britanii. Guvernul îşi dăduse acordul cu o grabă şi o amabilitate suspecte şi membrii guvernului Petru Groza conduseseră pe rege la aeroportul Băneasa cu o voioşie exagerată. Se spera desigur că regele avea să se folosească de acest prilej pentru a părăsi definitiv ţara. Aceste supoziţii păreau să se îndeplinească. În comunicatul Casei Regale nr. 29 din 12 noiembrie 1947, se menţiona că M.L aveau să lipsească din ţară aproximativ 20 de zile, dar trecuse mai mult de o lună şi nu se întorseseră. În toată această perioadă, ziarele Scânteia şi România liberă păstraseră o tăcere absolută cu privire la vizita suveranului. Cum primul era oficiosul PCR, iar celălalt al guvernului, era o certitudine că ele reflectau politica guvernanţilor ca regele să fie ignorat complet, pentru a pregăti opinia publică cu eventuala sa detronare.
La 17 decembrie 1947, guvernul Petru Groza, în care, între timp, comuniştii obţinuseră o pondere incontestabilă, culegea roadele îndelungatei sale aşteptări şi strădanii pentru acapararea puterii. Venea în vizită oficială la Bucureşti, în fruntea unei numeroase delegaţii guvernamentale, mareşalul Iosif Broz Tito – prima vizită a unei important personalităţi politice de când fusese impus la putere, la 6 martie 1945, acest guvern care avea să fie ignorat de atunci de toate Statele. La primirea solemnă din gara Mogoşoaia nu s-a intonat Imnul Regal Român, ci doar Imnul naţional iugoslav. În seara zilei de 17 decembrie 1947 are loc la Palatul Ministerului Afacerilor Străine un dineu în cinstea mareşalului Tito şi a celorlalţi oaspeţi iugoslavi, oferit de Ministrul Afacerilor Străine, Ana Pauker.
A doua zi, joi 18 decembrie 1947 este rândul primului ministru, dr. Petru Groza să ofere un dejun la Cercul Militar în cinstea aceloraşi oaspeţi A treia zi s-a semnat Tratatul de prietenie,colaborare şi ajutor reciproc între Regatul României şi Republica Populară Federativă Iugoslavia, prima şi cel mai inofensivă fraudă a guvernului, care era delegat de către Rege să facă numai lucrările administraţiei publice, numiri şi destituiri de funcţionari publici şi nicidecum să încheie tratate.. Tot vineri 19 decembrie 1947, ora 11.30 Scânteia anunţa o mare adunare populară în Piaţa Victoriei unde s-au adunat 750.000 participanţi din toată ţara. Şi Adunarea Deputaţilor, prezidată de Mihail Sadoveanu s-a întrunit în şedinţă specială. Suita de festivităţi s-a încheiat în seara zilei de vineri, 19 decembrie 1947 cu recepţia din saloanele Cercului Militar oferit de ambasadorul iugoslav la Bucureşti. Din nou s-a intonat doar imnul iugoslav. Delegaţia iugoslavă a fost însoţită până la graniţă de Gheorghiu-Dej, secretarul general PMR şi ministrul industriei şi comerţului secundat de Teohari Georgescu, ministrul Afacerilor Interne şi, din partea Partidului Social Democrat de ministrul Educaţiei naţionale, Ştefan Voitec.
Sâmbătă 20 decembrie 1947, Adunarea Deputaţilor între orele 10 şi 10.35 adoptă prin vot secret, cu bile, modificarea articolului 267 din Codul Penal, privind delictul de trecere frauduloasă a graniţei, înăsprind sancţiunea. Apoi, între orele 11 şi 11.20 tot prin vot secret, cu bile s-a adoptat completarea articolelor 1 şi 2 ale Legii 877 din 8 decembrie 1940, care de fapt era un decret din timpul guvernării legionare. Completarea celor două articole prevedeau posibilitatea retragerii naţionalităţii române cetăţeanului român care nu se întorcea în ţară la expirarea termenului de validitate a actelor de călătorie sau cel mai târziu la 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii, precum şi extinderea măsurilor de confiscare a averii ca perioadă complementară. În 20 de minute au avut loc discuţiile, votarea pe articole şi apoi votarea finală cu bile (224 albe-pentru şi una neagă-contra). Fiind final de sesiune, vicepreşedintele Adunării Deputaţilor prof. Constantinescu-Iaşi anunţă următoarea şedinţă pentru marţi, 20 ianuarie 1948, orele 17. Toate ziarele au anunţat vacanţa parlamentară de o lună.
Pentru duminică 21 decembrie 1947, orele 17 la Sala Aro, acum Sala Patria, se pregătea o festivitate închinată aniversării Zilei de naştere a generalisimului Stalin la care va vorbi tov. Gheorghiu Dej. (aşa anunţau oficioasele comuniste în data de 20 decembrie). Dar anunţul a fost schimbat după 24 de ore şi cu caractere mai mici a fost înlocuit vorbitorul şi anume Miron Constantinescu, membru al Biroului Politic al CC al PCR şi secretar al Comisiunii de redresare economică şi reformă monetară. Ciudat a fost că au lipsit Gheorghiu Dej, Vasile Luca, Emil Bodnăraş şi Teohari Georgescu. Ana Pauker a salvat aparenţele pentru evitarea speculaţiilor inoportune.
La ora 13, la Gara Mogoşoaia ( din cauza vremii nefavorabile nu s-a putut folosi calea aerului) a revenit în ţară Regele Mihai şi Regina Mamă Elena. A fost întâmpinat de membrii guvernului Groza, Nu s-a menţionat nici o primire solemnă, nici trecerea în revistă a companiei de onoare, nici ovaţii nici intonarea Imnului regal. Pe cât de joviali au fost membrii guvernului la plecarea Regelui pe atât de ostili au fost la sosire.
Activitatea Regelui din perioada 21-30 decembrie 1947 se poate reconstitui doar din comunicatele Casei Regale din Monitorul Oficial, Scânteia ignorându-l complet pe Suveran.
Luni 22 decembrie 1947, regele a învestit trei feţe bisericeşti în rang de chiriarh (Justinian ca mitropolit al Moldovei)
Marţi 23 decembrie regele primeşte pe baronul del Murgo care îşi prezintă scrisorile de acreditare ca Trimis Extraordinar şi Plenipotenţiar al Italiei la Bucureşti, însoţit fiind de ministrul Afacerilor Străine, Ana Pauker, ultimul ministru al guvernului Groza, care cel mai probabil i s-a adresat cu Sire, sau Majestatea voastră. A mai fost primit în audienţă un singur ministru, cel al Cultelor, Stanciu Stoian.
Ziarul Adevărul relatează că luni, 22 decembrie 1947 regele l-a primit în audienţă pe dr. Petru Groza. Dar întâlnirea nu a fost consemnată, aşa cum era normal în comunicatele Casei Regale. Autorul presupune că şeful Consiliului de Miniştri ţinea să apară în orice împrejurare ca un om de lume civilizat să fi fost la rege în audienţă particulară pentru a-i prezenta urările de Crăciun şi Anul Nou. Singurul oficial comunist care a respectat tradiţia.
Miercuri, 24 decembrie 1947, Regele şi Regina Mamă au plecat la Sinaia pentru a-şi petrece sărbătorile de Crăciun. La fel şi membrii guvernului, au plecat în provincie (Petru Groza la Deva, Vasile Luca la Târgu Secuiesc, Lucreţiu Pătrăşcanu la Predeal, Ştefan Voitec la Breaza). Puţini ştiau însă că Emil Bodnăraş plecase la Moscova, dar nu în vacanţă !
Capitolul II, EMIL BODNĂRAŞ ACŢIONEAZĂ DIN UMBRĂ-UN MINISTRU IMPOSTOR. Sătul de ineficienţa PCR, Stalin nu a mai trimis ajutoare, ci l-a chemat pentru instrucţiuni pe Emil Bodnăraş. Ioan Scurtu afirmă că, la 24 decembrie a fost investit noul ministru al apărării naţionale, Emil Bodnăraş, membru în Biroul Politic al PCR, care abia se întorsese de la Moscova, unde priise din partea lui Stalin indicaţii privind organizarea abdicării regelui Mihai. Ştirea numirii oficiale a fost uşor camuflată în paginile ziarelor. Decretul Regal din Monitorul oficial de miercuri 24 decembrie 1947 arată că regele Mihai, la data de 23 decembrie l-a numit ca ministru secretar de stat la departamentul Apărării Naţionale pe dl Emil Bodnăraş. Dar nu a existat nicăieri ştirea că Mihail Lascăr, cel ce deţinuse portofoliul MAN ar fi demisionat. Normal era ca regele să-i aprobe demisia şi apoi să numească un nou ministru. Apoi pe 23 decembrie primul ministru Groza nu a fost în audienţă la rege . Nu s-a depus nici un jurământ, ci doar o mică festivitate., la care au luat cuvântul Mihail Lascăr, care a sugerat în discursul său că i s-a impus schimbarea, de către partid, s-a adresat cuviincios regelui ( ca un fost comandat al diviziei de voluntari Horea Cloşca şi Crişan) şi a fost maliţios la adresa lui Bodnăraş prin sublinierea dragostei fierbinte de ţară şi de armată a unui om ca dl. ministru Emil Bodnăraş. Discursul titularului a fost cinic Din însărcinarea PCR şi cu asentimentul comun al Guvernului condus de preşedintele nostru, dl dr. Petru Groza, am priit misiunea de a conduce de azi treburile armatei. Al treilea vorbitor a fost Petru Groza care a spus despre instalarea prietenului Emil Groza are rosturile ei adânci, rosturi care ne aparţin nouă tuturor, rosturi care aparţin întregului popor.
Au început epurările în Armată, prin două decrete regale din 27 decembrie au fost trecuţi în rezervă numeroşi generali, deveniţi indezirabili şi din rezervist, a fost numit secretar general administrativ al MAN pe Coliu Dumitru, evreu bulgar, cetăţean sovietic, care venise în România cu Armata Roşie în 1944, membru al CC al PCR. În ultimele zile ale anului prin mai multe decrete,a fost decapitată întreaga conducere a Armatei Regale Române, fiind înlocuită cu oameni de încredere, chiar şi din afara armatei. Şi pentru a tăia din faşă orice protest, conform Scânteia, Audienţele la Tov. Emil Bodnăraş, ministrul Apărării Naţionale sunt strict suspendate până la 1 februarie 1948.
Capitolul III GHEORGHE GHEORGHIU DEJ DĂ ÎN VILEAG COMPLOTUL – MĂRTURISIRILE LUI GH.GHEORGHIU DEJ
Datorită minivacanţei de Crăciun, următoarele ziare au apărut pe 30 decembrie 1947 (25-26-27 erau zile libere, duminică 28 nu au apărut pentru că pe 27 a fost liber, iar luni 29 nu au apărut pentru că prin tradiţie,lunea nu apăreau ziare, duminica fiind zi liberă, aşa că populaţia nu a avut informaţii timp de 5 zile) Aşadar s-a publicat numirea lui Bodnăraş , şi an articol semnat de Gheorghiu Dej, PCR în lupta pentru democratizarea ţării, apărut integral în Scânteia. Subtitlu Raport informativ făcut la Consfătuirea reprezentanţilor unor partide comuniste, care a avut loc în Polonia la sfârşitul lunii septembrie 1947, reprodus după nr. 3 din revista Pentru pace trainică, pentru democraţie populară, care şi el a apărut cu foarte mare întârziere (în loc de 15 decembrie s-a difuzat pe 30 decembrie) E vorba de consfătuirea secretă care a creat Kominformul, Biroul Informativ al Partidelor Comuniste. A fost la sfârşitul lunii septembrie 1947, dar Gheorghiu Dej s-a întors în ţară la 6 octombrie 1947 (autorul sugerează instructaj în Polonia sau chiar Moscova) Foarte pe scurt , era un mea culpa pentru întârzierea instalării comunismului în România şi un plan de măsuri, care culminau cu elaborarea unei noi Constituţii care să corespundă schimbărilor petrecute. Un membru al guvernului român care a depus jurământ să apere Constituţia şi apoi îşi ia angajamentul să răstoarne ordinea constituţională era calificată de Focşeneanu drept crimă de înaltă trădare
Capitolul IV- O ABDICARE ÎNVĂLUITĂ ÎN MISTER- CE S-A SPUS ROMÂNILOR…ŞI CE AR FI PUTUT DEDUCE ROMÂNII Acalmia specifică sfârşitului de an a fost întreruptă marţi, 30 decembrie 1947, la ora 18, de un comunicat care i-a uluit pe români. Regele a abdicat !
Actul de abdicare atrăgea de la prima vedere prin stilul şi ortografia sa, neglijenţa cu care fusese redactat şi dactilografiat. Dacă ar fi emanat de la rege, ar fi avut o formă mai aleasă, nu limbajul specific comunist, iar pronume ca mine şi mei ar fi fost dactilografiate cu majusculă, dar nu s-ar fi folosit pluralis maiestatis (în lipsa Noastră, sub rezerva sancţiunii Noastre, până la întoarcerea noastră). Apoi în mesajele regale, suveranul nu se adresa niciodată poporului român, ci aşa cum se adresa ţării în mesajul din 23 August 1944, poporului Meu sau poporului Nostru., în funcţie de context, considerându-se membru al lui.
Prima inadvertenţă constituţională este că Regele putea abdica doar pentru sine însuşi şi nu şi pentru urmaşii săi. Prin abdicare, urmaşii dobândeau vocaţiei succesorală şi numai ei puteau renunţa la dreptul lor. Apoi, libertatea poporului român de a-şi alege o nouă formă de stat conţine 3 erori. Prima este că abdicarea unui monarh nu atrage după sine şi răsturnarea ordinii constituţionale. Apoi conform articolului 33 din constituţie, toate puterile statului emană de la naţiune, astfel încât monarhul nu-i putea lăsa popurului român un drept pe care acesta îl avea prin legea fundamentală. În sfârşit, chiar dacă am admite că prin abdicarea monarhului s-ar fi schimbat ordinea constituţională în România, nu putea fi vorba de o nouă formă de Stat, că doar ţara noastră nu devenea un Stat federal în loc de Stat unitar, ci de o nouă formă de guvernământ, devenind republică (populară) din monarhie .
Şi Proclamaţia guvernului reitera confuziile constituţionale din Actul de abdicare, la care adăugă şi inadvertenţe noi. De exemplu – Astfel, poporul român a dobândit libertatea de a-şi clădi o nouă formă de stat – Republica Populară. A alege este înlocuit cu a clădi o nouă ordină statală, care este şi prestabilită, şi, prin urmare nu mai este alegere, ci sarcină.. Ulterior a fot botezată ideologic drept Construirea socialismului.
Capitolul V – PARLAMENTUL VOTEAZĂ ÎN VACANŢĂ – ŞEDINŢĂ SOLEMNĂ A PARLAMENTULUI ? Singurul ziar din 31 decembrie 1947 care se găseşte în biblioteci este o ediţie specială a Scânteii. Nu este clar dacă au apărut şi alte ziare datorită derutei presei şi a zilei speciale, respectiv, ajunul Anului Nou, când urmau din nou cel puţin două zile libere. Unul din articole anunţa Aseară, într-o şedinţă solemnă şi într-o atmosferă de nemărginit entuziasm, Parlamentul a proclamat în unanimitate Republica Populară Română. Dar în comunicatul radio se spunea că Guvernul proclamase RPR. Iar Parlamentul era în plină vacanţă de o lună, chiar parlamentarii partidelor comunist şi social-democrat vor lua parte activă la acţiunea de lămurire a cadrelor acestor partide în legătură cu platforma partidului unic muncitoresc (RL, 22 decembrie) ! Reprezentanţii naţiunii veniţi din toate colţurile ţării aşteptau încă de la orele5 după amiază pe culoarele Camerei . În condiţiile în care regele ar fi semnat abdicarea în jurul orelor 12, cum s-a putut convoacă o şedinţă în următoarele 6 ore ? Asta presupune fie o acţiune premeditată cu o zi sau două înainte de 30 decembrie, fie că locul deputaţilor a fost luat de activişti comunişti, care au jucat rolul de umplutură. Preşedintele de şedinţă, Mihail Sadoveanu dă cuvântul primului ministru Petru Groza, care cu glas puternic, citeşte Actului de Abdicare şi Proclamaţiei guvernului. Deputatul Gheorghe Nechiti dă citire proiectului de lege prin care România devine Republică Populară. Proiectul este votat în unanimitate cu 295 de bile albe. Apoi Gheorghe Apostol prezintă proiectul de lege privitor la numirea membrilor Prezidiumului RPR. Proiectul este votat în unanimitate cu 295 bile albe.
Articolul 2 din legea pentru constituirea Statului Român în RPR prevedea abrogarea Constituţiei din 1866 cu modificările din 29 martie 1923 şi acelea din 1 septembrie 1944. Dar, cu o pauză de 6 ani, această constituţie guverna România de 81 de ani, iar tradiţia nu prevedea abrogarea, ci revizuirea în parte sau în total de o Adunare Constituantă Şi pentru orice modificare, românii erau chemaţi la urne pentru alegerea Camerelor de revizie.
Procesul verbal al acestei şedinţe a apărut în Monitorul oficial abia Marţi 20 ianuarie 1948 ( era de înţeles o întârziere de câteva zile, maximum o săptămână pentru transcriere şi verificarea stenogramelor, dar se putea justifica prin vacanţa parlamentară…) Titlul conţine o gravă inadvertenţă ADUNAREA DEPUTAŢILOR SESIUNEA ORDINARĂ 1947/1948 ŞEDINŢA DE MARŢI 30 DECEMBRIE 1947 ! Deci nu era o sesiune extraordinară, iar sesiunea pentru 1947 luase sfârşit la 20 decembrie, iar pentru 1948 va fi reluată pe 20 ianuarie). Nefiind nici o convocare în Monitorul Oficial, Adunarea Deputaţilor nu se găsea în sesiune, nici ordinară, nici extraordinară !
Din acelaşi proces verbal aflăm că şedinţa fost deschisă la orele 19.10 şi declarată închisă la orele 19.55 Deci, 45 de minute pentru lecturarea a 4 acte , 19 reprize de aplauze puternice, îndelung repetate, plus perindarea de două ori a 295 de deputaţi pentru votul secret cu bile. Nu s-a făcut un apel nominal la început, pentru verificarea quorum-ului, trebuiau nominalizaţi atât parlamentarii prezenţi , cât şi cei absenţi. Apoi trebuia anunţarea şi aprobarea ordinii de zi. Din aceste punct de vedere, şedinţa este lovită de nulitate.
Scânteia relata Tribunele, balcoanele, părăsesc de astădată rigurozitatea parlamentară şi entuziasmul popular se dezlănţuie cu o forţă greu de stăpânit. Evenimentul este prea măreţ pentru ca oamenii să se poată reţine.. Dar în tribune şi balcoane nu se găseau parlamentari, ci public, care trebuia să asiste pasiv şi civilizat la dezbaterile corpului legislativ, respectând rigurozitatea parlamentară. Rolurile s-au inversat. În locul deputaţilor care trebuie să fi fost în număr minim, cei din Bucureşti şi judeţele limitrofe, câţi vor fi putut fi mobilizaţi, unii dintre ei asistând consternaţi la acest spectacol degradant, s-a pronunţat asupra formei de guvernământ o gloată de activişti de partid, dezlănţuiţi şi greu de stăpânit, şi nu prin vot, ci prin manifestări de autentic primitivism.
CAPITOLUL VI – GUVERNUL PETRU GROZA, O BANDĂ DE FALSIFICATORI. În dimineaţa zilei loviturii de stat a apărut Monitorul Oficial nr. 300 din 30 decembrie 1947, care nu cuprindea nici o lege şi nici un decret, ci numai decizii şi dispoziţii ministeriale. Cu o zi înainte, apăruse Monitorul Oficial nr. 299 din 29 decembrie 1947, care în afara decretelor regale falsificate de Bodnăraş pentru decapitarea armatei, nu cuprindea alte legi sau decrete. Dar în colecţiei există un Monitor Oficial nr. 299 bis, cu aceeaşi dată, 29 decembrie 1947. Luni, 29 decembrie 1947 nu se întâmplase nimic deosebit, ziua se scursese în cea mai deplină acalmie. Nimic nu justifica publicarea unui supliment la Monitorul Oficial curent. În schimb avea un volum enorm, 80 de pagini, 19 legi promulgate de rege şi 65 de decrete regale. Era un record absolut. În toată istoria constituţională a României nu apăruseră într-un singur Monitor Oficial atâtea legi şi decrete regale. 18 legi şi 50 de decrete regale au fost emise chiar în ziua publicării în Monitorul Oficial. Normal era să fie publicate în numărul curent 300/30 decembrie 1947, apărut a doua zi, care de altfel avea spaţiu suficient.
Apoi, aceste 68 de acte oficiale emise pe 29 decembrie 1947 apăreau semnate de Regele Mihai I şi contrasemnate de următorii miniştri Lucreţiu Pătrăşcanu (toate promulgările de legi !!!), Vasile Luca, Traian Săvulescu, Tudor Ionescu, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ştefan Voitec, N. Profiri, Teohari Georgescu, Stanciu Stoian, Ion Pas, Teodor Iordăchescu şi Romulus Zăroni, în total 12 miniştri. Se presupune că toţi au fost primiţi de rege în audienţă ! Această operaţiune ar fi durat foarte mult, iar tipărirea şi mai mult. Deoarece imprimarea s-ar fi făcut până noaptea târziu, se pune întrebarea de ce s-a complicat guvernul ca în aceeaşi seară să dea la tipar două Monitoare Oficiale, nr. 299 bis/29 decembrie şi nr. 300/30 decembrie 1947, de vreme ce amândouă ar fi urmat concomitent a doua zi, pe 30 decembrie 1947, când ar fi fost foarte simplu să apară unul singur ? Toate decretele regale au menţiunea Dat la Bucureşti, 29 decembrie 1947. De fapt, regele era la Sinaia. În seara zilei de 29 decembrie, Petru Groza a telefonat la Sinaia mareşalului Palatului, Dimitrie Negel, pentru a solicita regelui Mihai I să vină la Bucureşti a doua zi, adică pe 30 decembrie 1947, pentru a discuta o chestiune de familie.
Întoarcerea regelui în ţară i-a obligat pe membrii guvernului Groza nu numai să abandoneze planul comod de instaurare a republicii populare, dar şi să caute o rezolvare la fel de urgentă unei probleme legislative pe care o scăpaseră din vedere. În timpul absenţei regelui, lunile noiembrie şi decembrie 1947, Adunarea Deputaţilor a adoptat mai multe legi, iar guvernul a luat unele măsuri, în baza abilitării pe care i-o dăduse suveranul, înainte de plecare, “sub rezerva sancţiunii Noastre ulterioare ” Nici unele nu primise sancţiunea regală la data abdicării regelui. Proclamarea RPR surprinsese pe membrii guvernului cu toate actele în sertarele birourilor. Regele abdicase, iar Constituţia din 1 iulie 1866, revizuită la 29 martie 1929 fusese abrogată. Absenţa juristului Lucreţiu Pătrăşcanu şi-a spus cuvântul.
Decretul 3 din 8 ianuarie 1948 enumeră atribuţiile Prezidiumului RPR, dar la data de 30 decembrie nu exista nici un text legal în vigoare care să prevadă cine promulga legile. Nu s-a dorit o sesiune extraordinară, complicaţie juridică şi recunoaştere a greşelii.. Şi atunci , pe 5 ianuarie 1948 a fost tipărit un Monitor special care purta data de 29 decembrie şi care a fost numerotat într-un mod special, adică toate paginile aveau un număr de genul 11.372/x. Şi la numărătoarea legilor au apărut bis-uri pentru a respecta aparenţa cronologică.
Capitolul VII – TOTUŞI, CE ASCUNDEAU ARHIVELE SECRETE ?
Arhivele statului în documente, 1994 Plan de măsuri adoptat de Comitetul central al PCR privind înlăturarea monarhiei şi proclamarea republicii Iniţia era desemnat Dej ca preşedinte al Consiliului de miniştri, dat total nepregătit în relaţiile de protocol, jucase un rol secundar în timpul audienţei la rege. Comuniştii şi-au dat seama că mai aveau nevoie de acest politician versat şi lipsit de scrupule, amânând această mişcare pentru mai târziu – 2 iunie 1952. Deci nu a fost voinţa poporului român, ci un complot al Uniunii Sovietice şi executat de partid. A fost îndeplinirea angajamentului luat de Gheorghe Gheorghiu Dej la consfătuirea de înfiinţare a Kominformului.
Stenograma şedinţei Consiliului de Miniştri privind abdicarea regelui Mihai I şi proclamarea RPR. 40 de minute (15.30-16.10) Lipseau 11 miniştri, printre care Pătrăşcanu.. Care nu a participat nici la Şedinţa solemnă a Parlamentului.
ÎNCHEIERE Mesajul de Anul Nou 1948 al lui Petru Groza. Muncitorii cu braţele şi cu mintea, de la oraşe şi de la sate au primit cu un sentiment de profundă bucurie libertatea ce şi-au câştigat-o, de a-şi putea înfăptui forma de Stat care să corespundă năzuinţelor lor pe drumul progresului social şi al asigurării independenţei şi suveranităţii naţionale. Ei s-au şi folosit din prima zi de dreptul cucerit, votând prin reprezentanţii lor în Parlament legea istorică actul de naştere al RPR. Este un fals ordinar, deci Republica nu are act de naştere.
Oricât de incredibil şi de neverosimil ni s-ar părea că soarta poporului român într-un moment crucial al istoriei sale a fost hotărâtă prin acţiunile infracţionale ale propriilor conducători, care s-au comportat în acele împrejurări dramatice, ca nişte adevăraţi infractori, suntem nevoiţi totuşi să recunoaştem ALTFEL NU S-AR FI PUTUT !
Partajează asta:
https://arheo7tv.wordpress.com/2016/10/30/1958-320-5-11-ianuarie-1958/
„La orele 5 s-a… dus dracului P. Groza” Această însemnare a fost făcută cu creionul de către proprietarul acestui ziar în după amiaza zilei de 7 ianuarie 1958. Interesant e că a fost îngropat într-o zi de vineri (10 ianuarie 1958), și mai ales că serviciul funerar a fost singura slujbă religioasă transmisă în direct, timp de 2 ore la Radioul național în timpul regimului comunist. Iată ce ne spune dl. Dan Ciachir: „ În decurs de 41 de ani de regim comunist, o singura slujba religioasa a fost transmisa – si încă „live” – la postul național de Radio (televiziunea era în faza de experiment): slujba înmormântării lui Petru Groza, care a durat peste două ore. Pornit din curtea fostului palat regal, unde fusese depus trupul defunctului, cu Patriarhul Justinian în frunte, cu un sobor numeros de preoți si diaconi, cortegiul funerar a străbătut astfel Bucureștiul până la Cimitirul Ghencea, in procesiune aflându-se Gheorghiu-Dej si ceilalți lideri comuniști. Deși copil, am rămas surprins să aud in acea zi de început de ianuarie 1958, in difuzorul radioului, glasuri de preoți, cântări bisericești și rugăciuni. Spre sfârșitul pogrebaniei transmise la radio se auzea in difuzor zgomotul baterii cuielor in sicriu. Misiunile diplomatice erau și ele surprinse de acest eveniment, inedit nu numai in Romania comunizată, ci și în restul țărilor satelite ale Moscovei. Cu atât mai mult cu cât, formal, Dr. Petru Groza era șeful statului. El primea scrisorile de acreditare ale șefilor de ambasade si legații acreditați la București. De aceea s-au și căutat tot felul de explicații înmormântării bisericești și după datina (se împărțiseră batiste, colaci și colivă la opririle rituale) a lui Groza.
Omul pe care Stalin îl considera „cel mai simpatic burghez din Europa”, deși „tovarăș de drum” al comuniștilor, nu se înscrisese pana la moarte in partidul lor. Președinte al Consiliului de Miniștri, între anii 1945-1952, Groza a fost singurul premier din tarile comunizate aflat, cel puțin după 1948, in aceasta situație. Era însă membru in Adunarea Eparhiala a Mitropoliei Sibiului (din 1911 până la moarte, necontenit) și, implicit, în Adunarea Națională Bisericească. Își mărturisise fără ezitare credința in Dumnezeu si apartenența la Biserica Ortodoxă. „Am căzut mai sus”, a spus cuiva in 1952, când funcția de premier a fost preluata de Gheorghiu-Dej, iar el a devenit președintele Prezidiului Permanent al Marii Adunări Naționale; șef al statului. Desigur, un șef cu puteri și influență simbolice. Ceea ce l-a deosebit de ceilalți „tovarăși de drum” ai comuniștilor, dar și de oameni politici necomuniști, a fost credința în Dumnezeu și ipostaza neabătută de creștin îmbisericit. Pe cât i-a stat in putere, a sprijinit Biserica. Întors de la înmormântarea lui Petru Groza, la care slujise, Patriarhul Justinian i-a mărturisit unui apropiat al sau: „De-acum o sa fie mult mai greu pentru Biserică”. Si nu s-a înșelat.” Articolul complet la adresa http://www.ziua.ro/display.php?data=2006-04-21&id=198296
În ziua următoare morții lui Petru Groza, miercuri, 8 ianuarie 1958, Radio România programase pe canalul 1, la ora 11.03 piesa de teatru „Omul care a văzut moartea” de Victor Eftimiu. Sunt sigur că a fost reprogramată !
Nu se pomenește nimic despre televiziune în acest număr !
Revista „Programul de Radio” a fost scanată de dl. Betino31
Partajează asta:
Am pășit într-un an nou , așa că se cuvine să vă adresez tradiționalul „LA MULȚI ANI ! ”
Nu sunt adeptul discursurilor lungi, a promisiunilor, așa că fac apel la devizele mele : „Răbdare și încredere ! ” și „Fapte, nu vorbe! ”. Am o senzație de deșertăciune, ajungând la țelul propus odată cu lansarea blogului, acela de a posta toate programele tipărite ale Radio-Televiziunii Române, mai precis duminică, 3 ianuarie 2016 va fi ultimul „Tele-Radio„, numărul „S.F.” de după Revoluție, din care nu s-a mai difuzat nici un minut din ce era planificat. Presimțirea pe care o am încă din 2015 (am anunțat de atunci), este că finalizarea postărilor va coincide cu o mare cumpănă , nu pot preciza nivelul sau amploarea. Sper să mă înșel.
Chiar dacă aproape am epuizat materialele pe care mi le-am propus să le ofer, deja mă gândesc la alte proiecte, doar ca nu sistez postările. Chiar dacă am obosit și fiecare postare mă consumă emoțional, nimic nu se compară cu senzația pe care o am văzând audiențele (mici, dar constante și „cosmopolite”). Plus principiul creștinesc „Dăruind, vei dobândi”. Îmi cer scuze pentru întârzierea mare cu care am răspuns în ultimul timp la mesajele primite, când va veni timpul, la un moment-dat o să apară și răspunsul. Toate la timpul lor ! Mi-am adus aminte de revistele și broșurile „Radio-Tele-Școală” și multe alte ziare și reviste din secolul trecut. Sincer, nici eu nu știu bine cu ce voi continua, și cred că are și această necunoscută farmecul ei, atât pentru mine, cât și pentru dumneavoastră, care vă bucurați de materiale postate aproape simultan cu mine, eu pregătind materialele seara târziu și postându-le imediat ce le-am prelucrat. Am senzația că sunt Moș Crăciun care se furișează seara târziu, pe la ora 22 și lasă cadourile sub brad.
Anul acesta a început cu o zi superbă, însorită și plăcută, cum numai în copilărie aveam parte. Am luat-o ca pe un cadou de ziua mea din partea Celui de sus . Astfel m-am încredințat că „Semne bune anul are…”
Partajează asta:
1989-37 10-16 septembrie 1989
Posted: 18/10/2015 in 09 Septembrie 1989, 1989, Ediţii speciale- Evenimente, Evenimentehttps://arheo5tv.wordpress.com/2015/10/18/1989-37-10-16-septembrie-1989/
Vineri 15 septembrie 1989 a fost prima mea zi de liceu. Pe lângă stresul unei schimbări majore a vieții cotidiene, se adaugă și absența televiziunii. Până la vacanța de iarnă, singurul contact cu televizorul va fi o dată la 2 săptămâni pentru sâmbătă seara și duminică dimineața. Ultima inaugurare a unui an școlar de către președintele Ceaușescu în cadrul unui ritual devenit tradițional în anii 80 s-a petrecut la Iași. Voi face un rezumat, pentru că am fost, oarecum, pe aproape de această poveste.
Vizita cuplului prezidențial a început miercuri, 13 septembrie 1989 când cei doi au sosit la Aeroportul din Iași. După o scurtă festivitate, s-a zburat cu elicopterul la Pașcani, orașul meu natal. Aici au fost „în mijlocul oamenilor muncii” la Întreprinderea de Traductoare ( gândită de Ceaușescu http://www.monitoruljuridic.ro/act/decret-nr-109-din-21-martie-1979-privind-infiintarea-intreprinderii-de-traductoare-si-regulatoare-directe-pascani-si-a-intreprinderii-de-relee-medias-emitent-27947.html , mare parte din ea a fost tăiată în bucăți și vândută la fier vechi în 2009, după rețeta clasică post-revoluționară; ce a mai rămas, este acum în insolvență). După ce coloana oficială a străbătut tot orașul, s-a ajuns la Întreprinderea Mecanică de Material Rulant din Pașcani. Pe vremuri, Uzina era un simbol al orașului, sirena anunțând ora de intrare în schimburi, și era auzită în toate satele din preajmă. A fost la un pas de faliment de mai multe ori, numele s-a schimbat în REMAR , iar acum ELECTROPUTERE VFU este proprietatea celebrului Gruia Stoica, în cadrul companiei GFR. Al treilea și ultimul obiectiv vizitat a fost Întreprinderea pentru industrializarea sfeclei de zahăr, din ruinele căreia nu a mai rămas acum absolut nimic, am fost șocat să văd pământul gol ! Au mai fost vizitate Stațiunea de cercetări agricole Podu Iloaiei, CAP-ul din Movileni și Stația de reproducere artificială a peștelui din cadrul Stațiunii de cercetare piscicolă Iași. Seara au revenit în municipiul Iași. Foarte posibil să se fi transmis ceva fotbal în direct miercuri la tv, dar ocupat cu rezolvarea cazării la cămin, nu mi-a mai ars de nimic !
Joi, 14 septembrie 1989 periplul ieșean a continuat la Institutul Politehnic, insistându-se pe Facultatea de Tehnologie chimică (pentru tovarășa, bineînțeles). A urmat Întreprinderea metalurgică de țevi sudate, Întreprinderea „Țesătura”, Liceul industrial „Victoria” și celebrul CUG, Combinatul de utilaj greu, de care s-a ales praful și pulberea ! Joi după-amiază s-a tras concluziile celor două zile la Comitetul Central.
Vineri, 15 septembrie 1989 s-a organizat în spațiul din fața Palatului Culturii din Iași o mare adunară populară, transmisă în direct la posturile de radio și televiziune de la ora 10.00. Această zi va rămâne veșnic în memoria mea ca prima zi de liceu și ziua în care aș fi putut în sfârșit să-l văd pe Ceaușescu, chiar și de la distanță. La prima oră a dimineții toți elevii așteptau în fața Liceului Sanitar deschiderea ușilor (cred că aveam și halate albe !). În schimb, ni s-a spus că vom merge la adunarea lui Ceaușescu, am fost încolonați și dirijați către mai multe autobuze (cu biogaz) care ne-au dus și ne-au lăsat, fără nici o explicație, pe malul Bahluiului. Din depărtare se auzea de la difuzoare vocea lui Ceaușescu. Am stat ceva timp aiurea, tot sperând că vom fi luați de acolo și duși la adunare sau acasă, până când realizând că am fost abandonați, ne-am gândit să revenim la cămin, întrebând trecătorii, noi fiind complet străini de traseu. M-am gândit mereu la acea zi și am dedus că am fost victimele lipsei de comunicare a organizatorilor manifestării, probabil am fost vreo rezervă. Și așa am pierdut ultima ocazie de a-l vedea pe Ceaușescu. După adunarea de la Iași, elicopterul prezidențial a plecat în județul Suceava, unde au fost vizitate Întreprinderea minieră Fundu Moldovei și Expoziția realizărilor agriculturii județului Suceava organizată în comuna Dumbrăveni.
Sâmbătă, 16 septembrie 1989 , de la orele 11.00 a avut loc o altă mare adunare populară în municipiul Suceava, transmisă și ea în direct. Nu am alte date, în afară de faptul că vizita a continuat în județul Botoșani și luni, 18 septembrie 1989 a avut loc o a treia adunare populară în municipiul reședință de județ. Din amintirile mele, a fost o premieră ca președintele Ceaușescu să aibă un maraton de vizite cu 3 adunări în 4 zile consecutive. La toate adunările nu au lipsit alocuțiunile gazdelor și desigur, cuvântarea secretarului general. Probabil voia să dea semne că încă este în putere și se pare că voia să fie în coasta Uniunii Sovietice, toate cele 3 județe fiind la granița cu U.R.S.S.-ul.
Sper că nu v-a plictisit mica lecție de istorie, dar fiind ultima de amploare, a meritat să pierd o zi cu prelucrarea revistei „Săptămâna” și a trei ziare integrale „Scânteia” de joi 14, vineri 15 și sâmbătă 16 septembrie 1989. Următorul număr Tele-Radio (38/17-23 septembrie) nu l-am găsit. A fost o pauză de o săptămână în postări, deoarece am schimbat locul de muncă (tot în domeniu, dar altă specialitate). Sper să reiau cât de curând postările zilnice, mai ales că am ceva surprize. Una din ele este că am mai multe reviste „Urzica” din primul an de apariție !
Partajează asta:
1996-01 Radio România 18-24 noiembrie 1996 (incomplet)
Posted: 23/02/2015 in 11 Noiembrie 1996, 1996, Evenimente, Radiohttps://arheo2tv.wordpress.com/2015/02/23/1996-01-radio-romania-18-24-noiembrie-1996/
Primul număr al revistei „Radio România”, după transformarea „Panoramicului Radio-Tv”. Sunt trei fascicole, fiecare cu 8 pagini. Din nefericire, nu găsesc fascicolul din mijloc, cu desfăşurătorul programelor de radio. 
Partajează asta:
https://arheo2tv.wordpress.com/2015/02/23/1996-47-18-24-noiembrie-1996/
Fără explicaţii în paginile revistelor trecute şi viitoare, programul tipărit s-a separat în două reviste diferite, începând cu această săptămână. Programul original “Panoramic Radio-Tv” a devenit “Panoramic Magazin Radio-Tv”, locul programelor naţionale radio fiind luat de programele româneşti de televiziune Pro TV, Antena 1, Tele 7 abc, Sigma, Amerom 38 (Prima) şi Tele Europa Nova. Programul de radio va fi publicat într-o nouă revistă, “Radio-România”, cu 24 de pagini, al cărei prim număr (incomplet) îl voi posta în curând (lipseşte însă programul de radio propriu-zis).
Luni, 18 noiembrie 1996, program special la TVR1 de la 7 dimineaţa cu rezultatele parţiale ale alegerilor prezidenţiale (câştigate de Emil Constantinescu) 
Partajează asta:
https://arheo2tv.wordpress.com/2015/02/22/1996-46-11-17-noiembrie-1996/
Deşi era de aşteptat un al doilea tur de scrutin pentru duminică, 17 noiembrie 1996, Televiziunea Română nu a anunţat program special dedicat alegerilor parlamentare şi prezidenţiale. E nostim că pe pagina din dreapta, Radio România a titrat: “Azi alegem preşedintele României!”. Programul TV îl găsiţi notat de mine pe o pagină de caiet.
Numărul 46/1996 este ultimul cu frontispiciul “PANORAMIC RADIO-TV”. Vom vedea mâine numărul 47/1996 al revistei “PANORAMIC MAGAZIN RADIO-TV”, cu programele principalelor televiziuni prin cablu, dar fără canalele naţionale Radio România. 
Partajează asta:
https://arheo2tv.wordpress.com/2014/12/21/1968-lumea-nr-3522-august-1968/
La momentul tipăririi acestui număr Cehoslovacia era invadată de trupele Uniunii Sovietice, RDG, Polonei, Ungariei şi Bulgariei. Spre cinstea ei, România a avut un comportament demn şi curajos, unul din rarele momente de geniu ale poporului român din secolul XX !
Partajează asta:
https://arheo2tv.wordpress.com/2014/12/21/1968-lumea-nr-3629-august-1968/
Informaţii la cald despre Invazia din Cehoslovacia !
Partajează asta:
Marţi 23 august 1983 a fost prima transmisiune color a Televiziunii Române. Au fost câteva zile cu probe (eu ţin minte două după-amieze, orele 12-15) când se transmiteau în buclă imagini statice cu mira de reglaj, harta României cu raze pe fundalul căreia se transmitea imnul, peisaje şi flori (nu sunt sigur dacă audio era programul de radio, muzică sau blanc) . Nu a fost anunţat nimic în presă , în avans, ci doar în ziua de 23 August au apărut în paranteze cuvinte „color” sau „parţial color” în programul tv. Aveţi un exemplu în România liberă din acea zi, cu poze la final. Am şi o Scânteia, dar nu o găsesc acum. Oricum, faţă de programul iniţial au apărut unele mici diferenţe (transmisiunea demonstraţiei- defilare a fost decalată cu 30 de minute, de la 8.00 la 8.30). Acest număr Tele-Radio combate zvonul că Ceauşeştii nu au ştiut de transmisiunea color, deoarece ziarul a fost tipărit cu o săptămână înainte de 23 August, şi conţinea o casetă cu simbolurile color/parţial color, inclusiv emisiunile transmise color. Au ştiut deci ! Şi o aranjare specială a zilelor , grupate mai întâi cu programul Tv, apoi cu programul Radio, pentru ca zilele de 23 şi 24 August să fie pe pagini ce permiteau culorile roşu şi albastru, cu aspect omagial. http://ro1975.wordpress.com/2014/10/26/1983-34-21-27-august-1983-color/
Arheologie Radio📻Tv📺 