Archive for the ‘12 Decembrie 1997’ Category


https://arheo3tv.wordpress.com/2015/04/12/1998-0102-29-decembrie-1997-11-ianuarie-1998-revelion-98/

Număr special, cu programul pentru două săptămâni. Luni, 29 decembrie 1997, TVR a făcut o surpriză plăcută, deschizând emisia de dimineaţă pe ambele canale cu programe speciale. Revelionul 1997 mi-a lăsat un gust amar, deoarece am participat la o tombolă, cumpărând mai multe cărţi poştale (cred că mai am pe undeva un exemplar). Extragerea mi s-a părut trucată, existând mai multe câştiguri pentru aceeaşi persoană. M-am uitat pe urmă la înregistrările mele cu „slow-motion” şi am văzut nişte sfori, precum şi pachete cu cărţi poştale ca nişte cărămizi, legate cu sfoară, presupun aşa cum sosiseră de la Poştă, pachete aflate în număr mare la baza mormanului de cartoane. Nu s-au mai obosit să desfacă pachetele, pentru a da o şansă tuturor. Nu s-au obosit nici să-mi răspundă la scrisoarea în care am sesizat asta. De atunci am rămas cu o ură teribilă pentru Horia Brenciu, cel care a fost maestru de ceremonii la extragere şi pentru Andreea Marin care era vedeta de pe taloanele de tombolă.  În rest nu-mi aduc aminte nimic din acest Revelion, cel mai probabil e că am fost de serviciu şi că am contat pe părinţii mei să înregistreze, urmând să le vizionez pe îndelete mai târziu. Se pare că au apărut casetele VHS de 4 ore aşa că am simplificat un revelion de la 3 casete de 3 ore la 2 casete de 4 ore. 1998-01 01 Coperta 1


1997-52 22-28 decembrie 1997

Crăciunul 1997 ! În acest număr lipseşte programul PRIMA, dar el se va regăsi începând cu numărul următor, număr dublu, special de Revelion 1998, care va fi postat duminică, de Paşte.1997-52 01 Coperta 11997-52 00 Prima Amerom


https://arheo3tv.wordpress.com/2015/04/10/1997-51-15-21-decembrie-1997/

Miercuri, 17 decembrie 1997 s-a lansat canalul tv PRIMA, prin rebranduirea CANAL 38 AMEROM. Am găsit în acest PANORAMIC un fragment din „Evenimentul zilei”, cu programul Prima pentru 19 şi 20 decembrie 1997. 1997-51 01 Coperta 1


https://arheo3tv.wordpress.com/2015/04/09/1997-50-8-14-decembrie-1997/

1997-50 01 Coperta 1


https://arheo3tv.wordpress.com/2015/04/08/1997-49-1-7-decembrie-1997/

Luni, 1 decembrie 1997, Ziua naţională a României. Aniversarea a 2 ani de TVR Internaţional şi de PRO TV.1997-49 01 Coperta 1