1984 George Orwell (fragment)

Urmăriţi textul îngroşat şi reflectaţi !

Sursa : http://nemaloknig.info/read-223602/?page=6

Cu acel oftat adânc, involuntar, pe care nici măcar în apropierea tele-ecranului nu se poate abţine să-l scoată la începutul unei noi zile de muncă, Winston îşi trage scrievorbitorul către el, suflă praful de pe microfon şi-şi pune ochelarii pe nas. Apoi derulează şi prinde la un loc cu o clamă patru suluri mici de hârtie care au sosit deja prin tubul pneumatic aflat în dreapta biroului lui.

În pereţii boxei sunt trei orifîcii. În dreapta scrievorbitorului, un mic tub pneumatic pentru mesaje scrise; în stânga, unul mai mare, pentru ziare; iar în peretele lateral, la îndemână lui Winston, se găseşte o fantă mare, dreptunghiulară, protejată de un grătar de sârmă, în care se aruncă hârtiile inutile. Asemenea fante există cu miile sau cu zecile de mii prin toată clădirea, şi nu numai în fiecare încăpere, ci şi, din loc în loc, pe fiecare coridor. Din cine-ştie-ce motiv, au fost poreclite găuri de memorie. Când ştii că un document urmează să fie distrus, sau chiar când vezi o bucată de hârtie inutilă, a devenit un gest automat să ridici apărătoarea de la cea mai apropiată gaură de memorie şi să arunci hârtia înăuntru, după care un curent de aer cald o poartă către imensele cuptoare ascunse undeva în subsolurile clădirii. Winston începe să studieze cele patru foiţe de hârtie pe care le-a derulat. Fiecare dintre ele conţine câte un mesaj de numai unul sau două rânduri, scrise în jargonul abreviat de care se face uz în Minister în scopuri interne şi care nu este tocmai Nouvorbă, dar constă, în mare parte, din termeni de Nouvorbă. Mesajele sună astfel:

times 17.3.84 discurs f.m. malrelatat africa verifică

times 19.12.83 prevederi p3a trim 4 1983 greşeli tipar verifică variantă curentă

times 14.2.84 minabund malcitat ciocolată rectifică

times 3.12.83 relatare ordin zi f.m. dubluplus-nebune refe nepersoane rescrie întregeşte supsup anteclasat

Cu un vag sentiment de satisfacţie, Winston pune al patrulea mesaj deoparte: lucrare complicată, de răspundere, cel mai bine este s-o lase la urmă. Celelalte trei sunt probleme de rutină, deşi pentru al doilea va trebui, mai mult ca sigur, să străbată nişte liste plicticoase de cifre. Formează „Numere vechi” la tele-ecran şi cere exemplarele respective din Times, care, după câteva minute de aşteptare, se ivesc din tubul pneumatic. Mesajele primite de el se referă la nişte articole sau ştiri despre care se consideră, dintr-un motiv sau altul, că este necesar să fie modificate — sau „rectificate”, cum se spune în mod oficial. De exemplu, din numărul din 17 martie al ziarului Times, aflai că, în discursul din ziua precedentă, Fratele cel Mare anticipase că frontul din sudul Indiei avea să rămână calm, dar şi că o ofensivă eurasiană avea să fie lansată în scurt timp în nordul Africii, în realitate, însă, comandamentul suprem eurasian a lansat ofensiva în sudul Indiei şi a lăsat în pace nordul Africii. Prin urmare, este necesar să fie rescris un pasaj din discursul Fratelui cel Mare, în aşa fel, încât acesta să anticipeze chiar ceea ce s-a întâmplat.

Sau în numărul din 19 decembrie trecut se publicau prevederile de producţie la diverse categorii de bunuri de consum pentru trimestrul patru 1983, care era al şaselea trimestru al celui de-ai Nouălea Plan Trienal. Numărul de astăzi, însă, conţine declaraţia asupra producţiei reale, din care se vede că prevederile au fost, la fiecare capitol, cu totul şi cu totul greşite. Datoria lui Winston este să corecteze cifrele iniţiale, făcându-le să corespundă cu cele ulterioare. Cât despre al treilea mesaj, este vorba de o greşeală foarte simplă, care poate fi îndreptată în câteva minute. Nu mai departe decât în februarie, Ministerul Abundenţei a făcut publică promisiunea — termenul oficial este „angajament ferm” — că raţia de ciocolată nu se va reduce în cursul anului 1984. Or, după cum ştie şi Winston, raţia de ciocolată urmează să fie redusă de la treizeci la douăzeci de grame chiar săptămâna asta. Tot ce trebuie el să facă este să înlocuiască promisiunea iniţială cu un avertisment că, în cursul lunii aprilie, s-ar putea dovedi necesară o reducere a raţiei de ciocolată.

De îndată ce a rezolvat fiecare dintre cele trei mesaje, Winston îşi ataşează corecturile, dictate la scrievorbitor, numerelor respective din Times şi le împinge în tubul pneumatic. Pe urmă, cu o mişcare pe cât posibil inconştientă, mototoleşte mesajele iniţiale şi orice note pe care şi le-a făcut el însuşi şi le dă drumul în gaura de memorie, ca să fie înghiţite de flăcări.

Ce anume se întâmpla în labirintul invizibil la care duc tuburile pneumatice nu ştie în detaliu, dar ştie aşa, în general, că, odată corecturile considerate necesare la cutare număr din Times adunate la un loc şi colaţionate, numărul respectiv se retipăreşte, exemplarul original se distruge, iar cel ajustat se arhivează în locul lui. Acest proces de continuă modificare se aplică nu numai ziarelor, ci şi cărţilor, revistelor, broşurilor, afişelor, foilor volante, filmelor, înregistrărilor, desenelor animate, fotografiilor — într-un cuvânt, oricărui text sau document care ar putea avea o cât de mică semnificaţie politică sau ideologică. Zi de zi şi aproape clipă de clipă, trecutul este adus la zi. In acest fel, se poate dovedi cu ajutorul probelor documentare că orice previziune făcută de Partid a fost corectă; şi nici o ştire sau opinie care ar putea veni în conflict cu nevoile momentului nu este lăsată să rămână în vreo arhivă. Toată istoria este un palimpsest scris şi rescris indiferent de câte ori se dovede şte necesar. Nu ai nici o posibilitate de a demonstra, odată acţiunea terminată, că a avut loc vreo falsificare. Cel mai mare serviciu al Secţiei Documente, cu mult mai mare decât cel la care lucrează Winston, este format, pur şi simplu, din persoane a căror datorie constă în a depista şi aduna toate exemplarele din cărţi, ziare sau documente care au fost înlocuite şi, deci, trebuie distruse. Un număr din Times care, din cauza schimbărilor în alianţele politice sau a unor predicţii greşite făcute de Fratele cel Mare, a fost rescris poate şi de zece ori încă se mai găseşte în arhive cu data iniţială şi nici un alt exemplar mai vechi nu mai există, care să-l contrazică. Şi cărţile sunt adunate şi rescrise de mai multe ori si, de fiecare dată când sunt retipărite, nimeni nu recunoaşte că ar fi avut loc vreo modificare. Nici măcar mesajele scrise pe care le primeşte Winston şi pe care el, de fiecare dată, le aruncă imediat după ce le rezolvă, nici măcar ele nu afirmă şi nu dau vreodată de înţeles că s-ar comite vreo falsificare: întotdeauna se referă la scăpări, la erori, la greşeli de tipar şi citate greşite care trebuie să fie îndreptate în interesul unei cât mai exacte informări.

De fapt, se gândeşte el în timp ce ajustează cifrele Ministerului Abundenţei, nici măcar nu este vorba de o falsificare: înlocuieşte, pur şi simplu, o aberaţie cu alta. Cea mai mare parte a materialului cu care lucrează nu are nici un fel de legătură cu nimic din lumea reală, nici măcar acel gen de legătură pe care o conţine o minciună sfruntată. Statisticile sunt la fel de fanteziste în versiunea lor originală, cum sunt şi în versiunea aşa-zis rectificată. De multe ori, se presupune că sunt compuse din cap. De exemplu, previziunile Ministerului Abundenţei estimaseră producţia de ghete în trimestrul respectiv la o sută patruzeci şi cinci de milioane de perechi. Producţia reală este dată ca fiind de şaizeci şi două de milioane. Cu toate astea, rescriind previziunile, Winston coboară cifra la cincizeci şi şapte de milioane, pentru a lăsa loc obişnuitei pretenţii că planul a fost depăşit. Oricum, şaizeci şi două de milioane nu este cu nimic mai aproape de realitate nici decât cincizeci şi şapte de milioane, şi nici decât o sută patruzeci şi cinci de milioane. Mai mult ca sigur că nu s-a produs nici măcar o singură gheată. Adică, de fapt, cel mai sigur este că nimeni nu ştie cu siguranţă câte anume s-au produs, şi nici nu are nici o importanţă. Tot ce ştii este că în fiecare trimestru se produc cantităţi astronomice de ghete pe hârtie, în timp ce jumătate, poate, din populaţia Oceaniei umblă desculţă. Şi la fel se întâmpla cu fiecare categorie de produse şi cu toate faptele scrise, mari sau mici. Totul se topeşte într-o lume neguroasă unde, în cele din urmă, până şi anul devine incert.

Winston îşi ridică ochii şi se uită peste hol. În boxa corespunzătoare de pe partea opusă, lucrează de zor un bărbat mic de statură, cu o mutră meticuloasă şi o umbră de barbă, pe care-l cheamă Tillotson. Individul ţine un ziar împăturit pe genunchi şi microfonul scrievorbitorului foarte aproape de gură. Are aerul că vrea să facă un secret din ce spune el acolo, între propria-i persoană şi tele-ecran, îşi ridică şi el ochii: lentilele ochelarilor lui aruncă o lumină ostilă în direcţia lui Winston, care nu-l cunoaşte mai deloc pe Tillotson şi habar nu are cu ce se ocupă. La Secţia Documente, oamenii nu se grăbesc să vorbească despre ce lucrează, în holul cel mare, fără ferestre, cu două rânduri de boxe şi un interminabil fâsâit de hârtii şi zumzet de voci care şoptesc în scrievorbitoare, sunt cel puţin zece inşi pe care Winston nu ştie nici cum îi cheamă, deşi în fiecare zi îi vede fâţâindu-se pe coridoare şi gesticulând la cele Două Minute de Ură. Ştie că în boxa de lângă a lui lucrează femeia cea mică de statură, cu părul ca nisipul, care se chinuie zi de zi să urmărească şi să radieze din presă numele celor care au fost vaporizaţi si, deci, se cheamă că nici nu au existat. Treaba asta i se potriveşte, pentru că şi soţul ei a fost vaporizat acum câţiva ani. Iar ceva mai încolo, peste vreo trei boxe, este o fiinţă blândă, searbădă şi visătoare, care se numeşte Ampleforth, cu păr în urechi şi cu un talent surprinzător de a jongla cu versificaţia. Individul lucrează la producerea unor versiuni deformate — sau, cum li se spune, „texte definitive” — ale unor poeme care, ideologic vorbind, au devenit inoportune, dar, dintr-un motiv sau altul, trebuie să rămână totuşi în antologii. Şi holul ăsta, cu cei cincizeci de lucrători ai lui, cam atâţia sunt, constituie numai o subsecţie, o singură celulă, dacă se poate spune aşa, în imensa complexitate a Secţiei Documente. Alături, deasupra, dedesubt se află alte şi alte roiuri de funcţionari, angajaţi într-un număr inimaginabil de lucrări. Sunt imensele ateliere tipografice, cu sub-redactori, cu experţi în tipărituri şi cu studiouri utilate cu o aparatură complicată de trucare a fotografiilor. Este şi subsecţia de teleprograme, cu tehnicieni, producători şi echipe de actori aleşi special pentru talentul lor de a imita vocile. Sunt armatele de arhivişti care nu au decât de întocmit liste de periodice şi cărţi care trebuie date la revăzut. Sunt şi marile magazii unde se depozitează documentele corectate şi cuptoarele ascunse unde se distrug exemplarele originale. Şi undeva, cine poate şti unde anume, cu totul necunoscute, stau capetele conducătoare care coordonează toate eforturile celorlalţi şi trasează liniile politice, în aşa fel, încât o bucată de trecut urmează să fie păstrată, cealaltă falsificată, iar a treia ştearsă de pe faţa pământului. Şi Secţia Documente, la urma urmei, nu este decât o singură branşă în Ministerul Adevărului, a cărui primă îndatorire nu este aceea de a reconstrui trecutul, ci de a oferi cetăţenilor Oceaniei ziare, filme, cărţi de şcoală, programe de tele-ecran, piese de teatru, romane — orice modalitate de informare, de educare, sau de recreere, de la statuie la lozincă, de la poezia lirică la tratatul de biologie şi de la abecedar la Dicţionarul Nouvorbei. Şi Ministerul nu are numai de asigurat diversele necesităţi culturale ale membrilor Partidului, ci şi de repetat întreaga operaţie la un nivel mai jos, în folosul proletariatului. Există un lanţ întreg de subsecţii separate, care se ocupă cu literatura pentru proli, cu muzica, teatrul şi distracţiile în general. Aici se scot ziare de aruncat la gunoi, în care nu găseşti aproape nimic altceva decât sport, crime şi horoscopuri, se produc povestioare senzaţionale de doi bani, filme numai despre sex şi cântece sentimentale compuse exclusiv prin mijloace mecanice, la un caleidoscop special numit versificator. Există şi o întreagă subsecţie — în Nouvorbă, i se spune Pornosec — specializată în producerea celui mai abject soi de pornografii, care se expediază în colete sigilate şi la care nici un membru al Partidului, cu excepţia celor care lucrează la ele, nu are voie să se uite.