Archive for the ‘09 Septembrie 1989’ Category


https://arheo8tv.wordpress.com/2017/09/09/1989-urzica-nr-9-septembrie-1989/ 


https://arheo5tv.wordpress.com/2015/11/15/1989-39-24-30-septembrie-1989/

Nu am găsit numărul 38 (17-23 septembrie 1989) Am adăugat acum revista „Săptămâna” din 15 septembrie 1989.1989-09-24 Coperta 1


https://arheo5tv.wordpress.com/2015/10/18/1989-37-10-16-septembrie-1989/

Vineri 15 septembrie 1989 a fost prima mea zi de liceu. Pe lângă stresul unei schimbări majore a vieții cotidiene, se adaugă și absența televiziunii. Până la vacanța de iarnă, singurul contact cu televizorul va fi o dată la 2 săptămâni pentru sâmbătă seara și duminică dimineața. Ultima inaugurare a unui an școlar de către președintele Ceaușescu în cadrul unui ritual devenit tradițional în anii 80 s-a petrecut la Iași.  Voi face un rezumat, pentru că am fost, oarecum, pe aproape de această poveste.

Vizita cuplului prezidențial a început miercuri, 13 septembrie 1989 când cei doi au sosit la Aeroportul din Iași. După o scurtă festivitate, s-a zburat cu elicopterul la Pașcani, orașul meu natal. Aici au fost „în mijlocul oamenilor muncii” la Întreprinderea de Traductoare ( gândită de Ceaușescu http://www.monitoruljuridic.ro/act/decret-nr-109-din-21-martie-1979-privind-infiintarea-intreprinderii-de-traductoare-si-regulatoare-directe-pascani-si-a-intreprinderii-de-relee-medias-emitent-27947.html , mare parte din ea a fost tăiată în bucăți și vândută la fier vechi în 2009, după rețeta clasică post-revoluționară; ce a mai rămas, este acum în insolvență). După ce coloana oficială a străbătut tot orașul, s-a ajuns la Întreprinderea Mecanică de Material Rulant din Pașcani. Pe vremuri, Uzina era un simbol al orașului, sirena anunțând ora de intrare în schimburi, și era auzită în toate satele din preajmă. A fost la un pas de faliment de mai multe ori, numele s-a schimbat în REMAR , iar acum ELECTROPUTERE VFU este proprietatea celebrului Gruia Stoica, în cadrul companiei GFR. Al treilea și ultimul obiectiv vizitat a fost Întreprinderea pentru industrializarea sfeclei de zahăr, din ruinele căreia nu a mai rămas acum absolut nimic, am fost șocat să văd pământul gol !   Au mai fost vizitate Stațiunea de cercetări agricole Podu Iloaiei, CAP-ul din Movileni și Stația de reproducere artificială a peștelui din cadrul Stațiunii de cercetare piscicolă Iași.  Seara au revenit în municipiul Iași. Foarte posibil să se fi transmis ceva fotbal în direct miercuri la tv, dar ocupat cu rezolvarea cazării la cămin, nu mi-a mai ars de nimic !

Joi, 14 septembrie 1989 periplul ieșean a continuat la Institutul Politehnic, insistându-se pe Facultatea de Tehnologie chimică (pentru tovarășa, bineînțeles). A urmat Întreprinderea metalurgică de țevi sudate, Întreprinderea „Țesătura”, Liceul industrial „Victoria” și celebrul CUG, Combinatul de utilaj greu, de care s-a ales praful și pulberea ! Joi după-amiază s-a tras concluziile celor două zile la Comitetul Central.

Vineri, 15 septembrie 1989 s-a organizat în spațiul din fața Palatului Culturii din Iași o mare adunară populară, transmisă în direct la posturile de radio și televiziune de la ora 10.00. Această zi va rămâne veșnic în memoria mea ca prima zi de liceu și ziua în care aș fi putut în sfârșit să-l văd pe Ceaușescu, chiar și de la distanță. La prima oră a dimineții toți elevii așteptau în fața Liceului Sanitar deschiderea ușilor (cred că aveam și halate albe !). În schimb, ni s-a spus că vom merge la adunarea lui Ceaușescu, am fost încolonați și dirijați către mai multe autobuze (cu biogaz) care ne-au dus și ne-au lăsat, fără nici o explicație, pe malul Bahluiului. Din depărtare se auzea de la difuzoare vocea lui Ceaușescu. Am stat ceva timp aiurea, tot sperând că vom fi luați de acolo și duși la adunare sau acasă, până când realizând că am fost abandonați, ne-am gândit să revenim la cămin, întrebând trecătorii, noi fiind complet străini de traseu. M-am gândit mereu la acea zi și am dedus că am fost victimele lipsei de comunicare a organizatorilor manifestării, probabil am fost vreo rezervă. Și așa am pierdut ultima ocazie de a-l vedea pe Ceaușescu.   După adunarea de la Iași, elicopterul prezidențial a plecat în județul Suceava, unde au fost vizitate Întreprinderea minieră Fundu Moldovei și Expoziția realizărilor agriculturii județului Suceava organizată în comuna Dumbrăveni.

Sâmbătă, 16 septembrie 1989 , de la orele 11.00 a avut loc o altă mare adunare populară în municipiul Suceava, transmisă și ea în direct. Nu am alte date, în afară de faptul că vizita a continuat în județul Botoșani și luni, 18 septembrie 1989 a avut loc o a treia adunare populară în municipiul reședință de județ. Din amintirile mele, a fost o premieră ca președintele Ceaușescu să aibă un maraton de vizite cu 3 adunări în 4 zile consecutive. La toate adunările nu au lipsit alocuțiunile gazdelor și desigur, cuvântarea secretarului general. Probabil voia să dea semne că încă este în putere și se pare că voia să fie în coasta Uniunii Sovietice, toate cele 3 județe fiind la granița cu U.R.S.S.-ul.

Sper că nu v-a plictisit mica lecție de istorie, dar fiind ultima de amploare, a meritat să pierd o zi cu prelucrarea revistei „Săptămâna” și a trei ziare integrale „Scânteia” de joi 14, vineri 15 și sâmbătă 16 septembrie 1989. Următorul număr Tele-Radio (38/17-23 septembrie) nu l-am găsit.   A fost o pauză de o săptămână în postări, deoarece am schimbat locul de muncă (tot în domeniu, dar altă specialitate). Sper să reiau cât de curând postările zilnice, mai ales că am ceva surprize. Una din ele este că am mai multe reviste „Urzica” din primul an de apariție !

1989-09-10 Coperta 1


https://arheo5tv.wordpress.com/2015/10/11/1989-36-3-9-septembrie-1989/

Pe lângă programul „Tele-Radio”, am mai adăugat revista „Săptămâna” și trei cotidiane „Scânteia”, integrale, din zilele de duminică 3, miercuri 6 și joi 7 septembrie 1989. Așa am descoperit cum se cenzurau filmele. E vorba de filmul de duminică seara, „Punct și de la capăt” regizat de Alexa Visarion, care așa cum vedem pe YouTube, avea o durată de 1 oră și 32 de minute. În programul Tele-Radio erau rezervate 1 oră și 25 de minute (20.25 – 20.50). În „Scânteia” de duminică, se modifică durata filmului, la 1 oră și 15 minute (20.25-21.40). Diferența de 10 minute de la 21.40-21.50 este competată de „Coruri celebre din opere”. Deci inițial au dispărut 5 minute, iar în final s-a ajuns la 15 minute tăiate din film. Am observat că a dispărut menționarea emisiunilor color în „Scânteia”. Duminica viitoare voi pregăti următoarea săptămână din 1989, în care Ceaușescu a făcut un maraton de vizite în județele Iași, Suceava și Botoșani, cu două manifestări populare și inaugurarea anului școlar .

1989-09-03 Coperta 1


https://arheo5tv.wordpress.com/2015/09/17/1989-35-27-august-2-septembrie-1989/

Săptămâna a fost una istorică pentru românii de peste Prut. Duminică, 27 august 1989, 750.000 oameni, cam o șesime din numărul de locuitori ai Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești s-au întrunit în ceea ce acum se numește Marea Adunare Națională de la 27 august 1989 (Piața Victoriei din Chișinău, acum Piața Marii Adunări Naționale). Conform Wikipedia, sub impulsul Marii Adunări Naționale, peste două zile, pe 29 august 1989, s-au deschis lucrările celei de-a XIII-a sesiuni a Sovietului Suprem din RSSM, care a durat până pe 1 septembrie. În rezultatul unor intense dezbateri avute cu oponenții din Sovietul Suprem, deputații românofoni au reușit să impună limba română ca limba de stat și adoptarea alfabetului latin. Discuțiile cele mai aprinse au avut loc pe 31 august, cand s-a votat și cea mai mare parte a legislației privitoare la limba de stat și alfabet. Ulterior, ziua de 31 august a fost declarată sărbătoare națională  în Republica Moldova (Limba noastră). Spre cinstea ei, Televiziunea de la Chișinău a transmis integral toate manifestările, spre uluirea noastră, e celor de la granița româno-rusă, care urmăreau plini de speranță „rebeliunea” fraților moldoveni. Nu cred atunci că s-a vorbit ceva în mass-media românească despre curajoasele evenimente de la Chișinău. 1989-08-27 Coperta 1