1936-77 Radio Universul 5-11 aprilie 1936

Posted: 07/01/2018 in 04 Aprilie 1936, 1936, Paştele

https://arheo9tv.wordpress.com/2018/01/07/1936-77-radio-universul-5-11-aprilie-1936/ 

E vorba de Săptămâna Mare , respectiv de la Duminica Floriilor până la Sâmbăta Paștilor 1936. Am remarcat reducerea progresivă a duratei programului radio începând de joi, când emisiunea de după amiază este înlocuită de un grupaj informativ de maximum 30 minute difuzat la ora 14. Toate emisiunile sunt în tema cernită a săptămânii. Vineri seară, timp de 2 ore s-a transmis în direct de la Biserica Amzei Denia Prohodului. Sâmbătă seara, s-a aplicat principiul Revelionului la Televiziunea Română din anii 70-80, când se deschidea programul la ora 21.00.  Așadar, seara de Înviere a fost deschisă la 21.00 de Mircea Eliade cu evocarea „Maica Domnului”, apoi a fost difuzată partea a II-a a oratoriului „Messia” de Haendel. La ora 22.30 a fost programat Radiojurnalul serii, care de regulă dura 15 minute. Ori tipografia a uitat să treacă emisunea dintre orele 22.45-24.00, ori, după Radiojurnal s-a închis emisia și s-a redeschis la miezul nopții pentru „Transmisiunea serviciului divin  al Învierii de la Biserica Amzei”

 

Vă pot ajuta cu ceva ... ?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.